"Oricat de importanta ar fi cunoasterea motivelor care au determinat intr-adevar actiunile de pana acum ale omenirii, poate ca credinta intr-un motiv sau altul, deci ceea ce omenirea si-a strecurat pe furis si si-a imaginat a fi motorul propriu-zis al actiunilor sale, este ceva mult mai important pentru cel ce cauta cunoasterea. Caci oamenii au avut parte de fericire si mizerie launtrica in functie de credinta lor intr-un motiv sau altul, nu insa prin ceea ce era cu adeavarat motiv! Acesta din urma prezinta un interes secundar."
Incep prin vorbele filozofului german un nou episod din seria mea de filozofii pesimiste referitoare la sensul vietii. Atat de pesimiste incat tind sa cred ca interesul pentru motivul propriu-zis al actiunilor noastre este atat de secundar deoarece el nu exista cu adevarat. Idee care a mai aparut defapt si la alt filozof, sau mai degraba eseist, de data asta roman. Asta nu umbreste insa cu nimic puterea credintei, a iluziei pe care si-o fac oamenii despre rostul lor pe acest pamant si sensul vietii in general. Continui sa citez fragmente referindu-ma la motivele dezvoltarii stiintifice: "sa se inteleaga mai bine bunatatea si intelepciunea lui Dumnezeu", "utilitatea absoluta a cunoasterii", "legatura intima dintre morala, stiinta si fericire", "ceva dezinteresat, inofensiv, care isi este siesi suficient, ceva intr-adevar nevinovat, la care instinctele rele ale omului nu participa defel".
Si totusi stiinta a adus rezultate temeinice si durabile, mult mai vizibile si mai tangibile decat himerele filozofilor. Eu insumi sunt un pozitivist, un adept al metodei stiintifice, un spirit analitic, chiar si atunci cand ma joc de-a filozoful cu propriile mele ganduri negre. Caci daca toata acesta viziune este un produs al subiectivismului meu, atunci trebuie sa gasesc o ordine in aceasta anomalie ce ma separa de restul oamenilor. Asa cum din punct de vedere al pescarului care arunca o plasa cu ochiuri de 3 cm, nu exista pesti mai mici de 3 cm, asa si eu poate nu am simturile suficiente de fine pentru a detecta niste vietati atat de marunte, complicate, efemeride precum sensul, adevarul, fericirea, binele, dreptatea, implinirea, dorinta, iubirea si cate si mai cate.
Si daca voi gasi un raspuns, atunci, in primul rand, ma voi putea odihni. Ceea ce stim ca e o minciuna, pentru ca nimeni nu se poate opri din cautat, nimeni nu-si gaseste odihna launtrica, iar chiar daca toate intrebarile din lume se vor termina, oamenii vor continua sa fabrice altele pentru a nu se plictisi. Iar asta ar fi chiar o schita a demonstratiei ca multimea intrebarilor e infinita, deci gasirea tuturor raspunsurilor imposibila. Totusi, revenind, as putea sa ma odihnesc daca raspunsul meu imi va spune ca defapt eu am dreptate si toti ceilalti s-au inselat. Ca eu sunt cel care are ochii deschisi si toti ceilalti se amagesc ca intr-un joc. Atunci ce voi face? N-ar fi mai bine sa ma opresc din cruciada mea asiduua, sa ma asez si sa ma odihnesc? Dar oricare ar fi raspunsul, scopul final nici nu conteaza, important e ca mi-am inventat precum toti oameni un motiv sa ma scol si maine dimineta: sistematizarea non-sensului.
Si pana la urma tot am sa mor si nu o sa ramana nimic dupa mine. Eternitatea e o minciuna, o prostie. Pot ramane multe lucruri in urma ta: amintiri, urmasi, carti, cantece, faima, dar mai devreme sau mai tarziu se vor sterge sub patina timpului si, in fapt, tu nu vei mai fi. E atat de simplu: tu nu vei mai exista in spatele ochilor tai, pipaind lumea cu mainile tale, simtindu-ti trupul atat de familiar si care atunci cand va putrezi iti va lua sufletul dupa el in mormant. Asta daca nu cumva aveti o credinta spirituala care spune ca va fi salvat intr-un fel sau altul. Caz in care ar fi bine sa nu-l mai amestecati pe Dumnezeu cu stiinta, sa-l huliti pe Darwin si sa va tineti deoparte de sistemele dinamice neliniare si atractorii stranii - bad omen - s-ar putea sa nu va placa ce veti afla. Iar daca nu va convine realitatea faptelor, puteti intotdeauna sa falsificati rezultatele, sa schimbati axiomele de baza si sa va jucati cu formule matematice ca sa aratati ca cu adevarat Isus mantuieste.
Iar daca Dumnezeu exista sau a murit e doar una din problemele mele. De exemplu nu stiu daca are rost sa-mi scriu propriul meu engine 2D in DirectX sau sa iau unul deja facut. Daca in putinul timp liber pe care il am dupa munca sa lupt in transeele cunoasterii sau sa stau linistit in fotoliu si sa ma uit la seriale. Daca sa ma casatoresc si sa fac copii. Chiar am citit ca americanii au mai facut un studiu minune in care au demonstrat ca relatiile tensionate dintre sot si sotie nu se imbunatatesc nici cu trecerea timpului, ci chiar se inrautatesc, desfiintand astfel mirajul dragostei eterne si institutia casatoriei / monogamiei. Nu e cumva mai bine ca sufar aceasta criza existentiala acum si nu la varsta de mijloc, cand ar fi prea tarziu si nu as mai putea sa mai schimb prea multe? Si totusi se spune ca fericirea sta in lucruri simple. Si cred ca au dreptate: cel mai mare aport de antrenare in viata il primim de la cei din jurul nostru, din interactiunea sociala si din urmarirea instinctelor. Adevarul e ca nici eu nu mai pot sa gandesc cand mi-e somn sau foame. Si totusi in restul timpului stau si-mi frec mintea cu tot felul de aberatii si dileme.
Poate ca ar trebui sa fiu ca americanii, mai ancorat in realitate. Iata cum il descria in prima jumatate a secolului trecut un rus pe "studentul american tipic": nu stie geografie, este imun la zgomot si socoteste ca educatia nu e decat un mijloc pentru a obtine in cele din urma o slujba remunerata. Sau cum descria Capra paradigma (gresita a) prezentului: "[...]the view of the human body as a machine, the view of life in society as a competitive struggle for existence, the belief in unlimited material progress to be achieved through economic and technological growth[...]". Insa curentele ideologice si dogmele politice nu fac altceva decat sa continue sa semene credinta si sa dea un sens sau altul vietii. Pe omul de rand nu-l intereseaza decat dreptatea lui, iar fericirea rezida intr-un acoperis deasupra capului, mancare pe masa si, daca se poate, de ce nu, un pic de lux si bogatie.
Asa ca, dragii mei, daca cumva va aflati intr-un fel sau altul in randul elitei aspirante spre cunoastere (sau va credeti - asa ca mine), ar fi bine sa va luati gandul de la orice fel de ideal pentru care va sacrificati: progres, femeia iubita, binele comun, pace si prosperitate sau "sa moara dusmanii" - e totul apa de ploaie. Si chiar daca o sa devenim o gramada mare de depresivi fara nici un Dumnezeu si fara nici un scop in viata, mai mult ca sigur ca nu o sa ne sinucidem toti. Si daca nu ne reconvertim in "oameni normali" sau picam in genunchi plangand la altarul vreunei biserici, atunci sunt sanse sa devenim un grup social. Si atunci sa vezi distractie, cine stie ce ar sa fie. Poate o sa umblam cu pancarte cu lozinci precum "Traim pentru a muri", vom infiinta un cult, vom intemeia o doctrina si vom astepta un Mesia sa ne dea motive de a trai, sa ne impace cu propriile constiinte apasatoare spunandu-ne lucruri precum "Eu sunt adevarul, calea si viata" sau "Fericiti cei saraci cu duhul..." ca acum mai bine de doua mii de ani.
N-ar fi oare mai bine si bine-meritat ca specia umana sa dispara?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu