Citeam zilele trecute despre un numar foarte mare de tineri coreeni care au apelat la serviciile care iti organizeaza propriile servicii funerare impreuna cu inedita ocazie de a petrece 15 min in cosciug. In continuarea articolului se spunea ca multi manageri de firme au suportat cheltuielile integrale unui numar considerabil de angajati pentru a mari productivitatea. Explicatia ar fi ca experienta mortii reda sensul vietii si creste motivatia respectivelor persoane de a trai, ceea ce se reduce printre altele si la a munci (daca nu in totalitate). Sa inteleg ca lumea trece printr-o criza de apatie, de pierdere a sensului vietii? Sau stirea asta nu e relevanta? Poate trebuie s-o pomenesc pe aia cu rata sinuciderilor cea mai mare din Europa la romani. Sau sa-mi amintesc de nebunia drogurilor din lumea intreaga, dar mai ales de acele droguri care pot fi procurate pe reteta, mare parte din americanii “normali” fiind dependenti de Prozac, Xanax, Retalin, Vicodin etc.
Poate e doar tendinta mea bolnavicioasa de a generaliza totul, de a rationaliza excesiv si de a picta totul in negru. Dar daca tot am inceput, sa nu ma opresc aici :). Am mai rasfoit putin pe Wikipedia despre agnosticism, nihilism, scepticism si alte tampenii din astea terminate in –ism, de parca orice persoana poate fi redusa la un sistem de credinte. Ceea ce se dovedeste a fi fals pana la urma, dar exista intotdeauna nevoia de a da nume unui curent de idei pentru ca el sa nu se piarda din memoria colectiva. Si, rasfoind, am constatat ca dilema mea asupra sensului si adevarului nu era decat o punere mai naiva a unei probleme pe care si-au mai pus-o oameni mai inteligenti decat acum ha ha. Si probabil ca si recidiva mea s-a datorat unor influente subtile induse in mine de-a lungul timpului. Asertiuni precum viata nu are sens, adevarul nu poate fi aflat, Dumezeu e mort au tot fost spuse fara a se ajunge la prea mari concluzii. Defapt, filozofia a tot esuat sa ofere raspunsuri de-a lungul timpului, devenind astfel mai mult o relicva a trecutului, estompata de stiinta, fara a se banui insa ca a fost defapt sublimata in aceasta din urma.
Farraday nu a fost un om de vita nobila, scolit in marile universitati englezesti, precum Maxwell, dar a avut un puternic spirit empiric, iar setea lui de cunoastere a fost extrem de fructuoasa. Facand parte dintr-o secta crestina din Londra acelor vremuri, el a trait mereu cu credinta ca menirea lui in viata este sa descopere secretele lumii oranduite de Dumnezeu. Chiar si idealurile renascentiste si iluministe au oferit o directie de lucru, recompensa, fie ea divina sau nu, existand tot timpul in fata ta, precum morcovul in fata magarului. Tot ceea ce faci nu este in zadar: vei fi preafericit in viata de apoi, iar urmasii nu te vor uita si-ti vor multumi etern pentru mostenirea lasata.
Stiinta moderna s-a dezvoltat prin truda si timpul consumat afundati in ganduri a generatii si generatii de savanti, care incet incet au uitat ce cauta defapt. Avem mii de specializari, dar nimeni nu mai stie exact sa-ti spuna care este rostul lor. Tot se ascund in spatele progresului. Mai nou, totul a devenit capital, deci rostul se reduce la utilitate practica, adica in cuvinte simple: sa aduca profit. Ce nu aduce profit, nu are sens, e o pierdere de vreme. Sau poate ca e precum geneza nihilistului de care citeam: un idealist ramas fara idealuri care pierde valoarea lucrurilor simple obisnuit sa le pretuiasca doar pe cele inalte. Iar idealurile timpurilor noastre se reduc in primul rand la bogatie si putere – o dezvoltare exacerbata si fulgeratoare a societatii pentru a servi pulsiunilor si dorintelor egoiste. Odata ce realizezi lipsa lor de fundament, ele devenind incompatibile cu functiile tale vitale esentiale, te trezesti intr-un gol imens in care nu mai stii ce sa crezi. Iar eu vin si ma intreb: este oare credinta indisolubil necesara supravietuirii?
Odata cu teoria haosului si ipoteza de autopoiesis apare convingerea ca o forma de viata e una care se remarca in primul rand prin faptul ca se autoorganizeaza si autointretine, mentinandu-si coerent structura sub un flux constant de energie si materie schimbatoare si propagand-o de-a lungul generatiilor. Apoi vine teoria catastrofelor si a emergentei ca un preambul pentru evolutia naturala, dand o explicatie aparitiei si disparitiei speciilor, bazandu-se pe aceleasi temeiuri precum cele care explica aparitia unor bizar de regulat forme hexagoanale intr-o substanta aflata departe de echilibrul termodinamic. Si totul pare a fi din ce in ce mai bine fundamentat stiintfic. Asa cum s-a fundamentat de curand si cosmologia ca ramura a fizicii si nu a filozofiei cum obisnuia. Psihologia pierde si ea incet teren in fata neurochimiei, uitandu-se demult de dihotomia (eroarea) lui Descartes. Ontologia isi transmuta incet sensul in stiinta calculatoarelor in care cercetatorii s-au incapatanat demult sa nu mai creada in fantoma din masina.
Din ce in ce mai multe lucruri se transforma in echivalente matematice. Exista legi universale, axiome si paradoxuri. Totodata exista indecidabilitate si probleme NP-complete. Totul pare sa se reduca la o existenta auto-suficienta: viata exista pentru a se autointretine. Traim de dragul de a trai. Arta de amorul artei. Paradoxuri similare cu cel al mincinosului apar cand spui ca “Adevarul nu poate fi gasit” sau “Totul e relativ” ne mai dau speranta absolutului. Doar mijloacele de a il descoperi par ca ne vor eluda pentru totdeauna, asa cum nici universul lucrurilor in sine nu va transcede realitatea noastra subiective. Suntem asemenea hamsterului care alearga in rotita. Si spunem despre el: saracul, daca ar avea minte sa inteleaga mai mult decat vede si crede si ar vedea ca nu are sens sa alerge, s-ar opri. Un om cu siguranta ca ar face asta, el fiind deasupra tuturor animalelor si prostiei lor. Dar oare noi suntem pregatiti sa deschidem ochii si sa intelegem realitatea de dincolo de aparente? Putem sa acceptam ca viata nu are sens si sa ne oprim? Ce ar face o fiinta de inteligenta superioara noua? Exista o infinitate de sensuri sau problema este pusa gresit? Cine are dreptate: hamsterul sau noi? Si lista intrebarilor poate continua la nesfarsit propagand mai departe confuzia. Sau parafrazand notele de pe spatele unei carti: singurul aspect in care n-am esuat este rateul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu