Fizica sufletului 3

Iata ce are de spus Steven Pinker despre liberul arbitru in cartea sa "How the Mind Works" intr-o traducere aproximativa facuta de je:

Pe masura ce stiinta avanseaza si explicatiile comportamentului devin mai putin fanteziste, fantoma absolvirii graduale (the Specter of Creeping Exculpation), cum o denumeste Dennett, se va contura din ce in ce mai puternic. Fara o filozofie morala mai clara, orice cauza a comportamentului poate fi folosita pentru a submina vointa libera si astfel responsabilitatea morala. Este garantat ca stiinta sa apara ca devorand vointa, indiferent de ceea ce descopera, deoarece modul stiintific de explicatie nu poate gazdui notiunea misterioasa de cauzalitate necauzata care se afla la baza vointei. Daca oamenii de stiinta ar vrea sa arate ca oamenii au vointa libera, dupa ce s-ar uita? Un eveniment neural aleator pe care restul creierului il amplifica intr-un semnal care provoaca comportamentul? Dar un eveniment aleator nu se potriveste conceptului de vointa libera mai mult decat o face unul guvernat de legi si nu poate servi drept mult cautatul loc geometric al responsabilitatii morale. Nu am considera pe cineva vinovat daca degetul sau a apasat pe tragaci fiind conectat mecanic la o roata de ruleta; in ce fel ar fi situatia mai diferita daca roata de ruleta ar fi in interiorul craniului? Aceeasi problema apare si pentru o alta cauza impredictibila care a fost sugerata ca sursa a vointei libere, teoria haosului, in care, conform cliseului, bataia din aripi a fluturelui poate porni o cascada de evenimente culminand intr-un uragan. O fluturare in creier care cauzeaza un uragan de comportament, daca ar fi gasita vreodata, ar fi in continuare o cauza a comportamentului si nu ar satisface conceptul de vointa libera necauzata de la baza responsabilitatii morale.

Fie ne dezbaram de orice fel de moralitate ca o superstitie stiintifica, fie gasim o cale de a reconcilia cauzalitatea (genetica sau de alta natura) cu responsabilitatea si vointa libera. Ma indoiesc ca nedumerirea noastra va fi vreodata complet usurata, dar le putem cu siguranta reconcilia partial. Asemenea multor filozofi, cred ca stiinta si etica sunt doua sisteme inchise definite peste aceleasi entitati din lume, asa cum poker si bridge sunt doua jocuri diferite jucate cu acelasi pachet de 52 de carti. Jocul stiintei trateaza oamenii ca obiecte materiale si regulile sale sunt procesele fizice care cauzeaza comportamentul prin selectie naturala si neurofiziologie. Jocul eticii trateaza oamenii ca agenti echivalenti, simtitori, rationali, cu vointa libera, iar regulile sale le reprezinta calculul care atribuie valoare morala actelor de comportament prin insasi natura inerenta a comportamentului sau prin consecintele sale.

Liberul arbitru este o idealizare a fiintelor umane care face jocul eticii jucabil. Geometria euclideana necesita idealizari precum linii drepte infinite si cercuri perfecte, iar deductiile sale sunt solide si folositoare chiar daca lumea nu contine cu adevarat linii drepte infinite sau cercuri perfecte. Lumea este suficient de aproape de idealizare pentru ca teoremele sa fie aplicate cu folos. In mod similar, teoria etica are nevoie de idealizari precum agenti liberi, sentienti, rationali, echivalenti ale caror comportament nu este cauzat si concluziile sale pot fi solide si folositoare chiar daca lumea, asa cum este vazuta de stiinta, nu contine cu adevarat evenimente necauzate. Atat timp cat nu exista coercitie clara sau o foarte proasta functionare a ratiunii, lumea este suficient de aproape de idealizarea vointei libere asupra careia teoria morala poate fi applicata si avea sens.

Stiinta si moralitatea sunt sfere separate de gandire. Numai recunoscandu-le ca separate le putem avea pe amandoua. Daca discriminarea e gresita numai daca mediile de grup sunt aceleasi, daca razboiul si violul sunt rele numai daca oamenii nu sunt niciodata inclinati spre ele, daca oamenii sunt responsabili pentru actiunile lor numai daca actiunile sunt misterioase, atunci fie oamenii de stiinta trebuie sa fie pregatiti sa-si ascunda datele, fie cu totii trebuie sa fim pregatiti sa renutam la valorile proprii. Argumentele stiintifice s-ar transforma intr-o coperta a revistei National Lampoon care arata imaginea unui caine cu un pistol la tampla si textul "Cumpara aceasta revista sau impuscam cainele."

Cutitul care separa explicatia cauzala a comportamentului de responsabilitatea morala pentru comportament taie in ambele directii. In ultima cotitura a povestii natura umana - moralitate, un marker cromozomial pentru homosexualitate, asa numita gena gay, a fost descoperit de geneticianul Dean Hamer. Spre mirarea celor de la Science for the People, de data aceasta explicatia stiintifica este cea politically correct. Se pare ca ea refuta politicieni de dreapta precum Dan Quayle, care a spus ca homosexualitatea "este mai mult o alegere decat o situatie biologica. Este o alegere gresita." Gena gay a fost folosita pentru a demonstra ca homosexualitatea nu este o alegere pentru care homosexualii ar trebui tinuti responsabili, ci o orientare involuntara pe care nu si-o pot abtine. Dar acest mod de gandire este periculos. Se poate spune la fel de usor ca gena gay poate influenta unii oameni sa aleaga homosexualitatea. Si ca orice stiinta de calitate, rezultatul lui Hamer poate fi falsificat intr-o zi si atunci unde vom ajunge? La a accepta ca bigotismul importriva homosexualilor este in regula pana la urma? Argumentatia impotriva persecutarii homosexualilor trebuie facuta nu in termeni de gena gay sau creierul gay, ci in termeni de drept al oamenilor de a se angaja in acte private consensuale fara sa fie discriminati sau hartuiti.

Ingradirea gandirii morale si stiintifice in doua arene separate sta de asemenea si in spatele metaforei mele recurente a mintii ca masina, a oamenilor ca roboti. Nu dezumanizeaza oare aceasta oamenii si conduce spre a-i trata ca obiecte neanimate? Precum un invatat umanist punea problema in mod lucid intr-o postare pe internet, nu oare zugraveste aceasta experienta umana ca fiind invalida, materializand un model de relationare bazat pe o relatie Eu-El (I-It), si delegitimand orice alte forme de discurs cu consecinte fundamental destructive asupra societatii? Numai daca cineva o abordeaza intr-atat de literal incat nu se poate comuta intre diferitele stante de conceptualizare a oamenilor pentru scopuri diferite. O fiinta umana este in acelasi timp o masina si un agent liber simtitor, in functie de scopul discutiei, asa cum este deasemenea si un platitor de impozite, un vanzator de asigurari, un pacient la dentist si 200 de livre de balast intr-un avion de navetisti, in functie de scopul discutiei. Contextul mecanicist ne permite sa intelegem ceea ce ne face sa ticaim (what makes us tick) si cum ne integram in universul fizic. Cand aceste discutii se domolesc la sfarsitul zilei, ne intoarcem sa vorbim despre noi insine ca fiinte umane demne si libere.

Fizica sufletului 2

Scriu acum repede ca sa nu uit dupa ce ametesc printre idei.

Mi-am dat seama ca am gresit intr-o oarecare masura in postul anterior dand atat de multa importanta determinismului, fie el clasic sau cuantic, si ignorand invataturile teoriei haosului. Chiar daca un sistem, in particular un organism viu, reactioneaza intr-un mod pre-stabilit la stimulii din exterior, asta nu inseamna ca va reactiona la fel vreodata in viitor. Conform teoriei mecanice starea acelui sistem la un moment ulterior va depinde de starea intregului Univers, care il contine si pe el. Iar Universul fiind un sistem dinamic aperiodic, exista o probabilitate infinit de mica ca o anumita configuratie sa se repete identic intr-un timp atat de scurt precum o viata de om. Si chiar daca s-ar reproduce cu o acuratete dincolo de milioane de zecimale, efectul fluture, sau sensibilitatea la conditiile initiale, ne garanteaza ca evolutia sistemului va devia puternic fata de cea pornind din configuratia de referinta.

Prin urmare destinul exista si nu. Vointa exista si nu.

Destinul exista in sensul ca determinismul stiintific inca rezista examinarii atente. Viitorul se scrie in fiecare clipa aplicand o serie de ecuatii sau reguli bine determinate plecand de la o descriere infinitezimal restransa in timp a spatiului, cunoscuta si sub numele de prezent. Ceea ce nu rezista este viziunea ca Universul s-ar ramifica la fiecare decizie pe care o luam, impartindu-se in lumea reala si cea in care am fi facut o alegere opusa sau mai multe diferite. Ca si cum vointa fiecaruia dintre noi ar fi ceva exterior Universului si l-ar afecta fara sa fie la randul ei afectata de el sau de celelalte vointe. Daca insa acceptam ca vointele personale au acelasi substrat material si sufera acelasi procese precum intreg Universul din care fac parte integranta si nu mai exista nimic in afara lui, ne dam seama ca nu poate exista decat o unica evolutie holistica, ca rezultat al interactiunii instantanee intre toate elementele sistemului.

Ceea ce se ramifica este insa modelul nostru mental al lumii. Pentru ca avem aceasta calitate de a lua decizii bazandu-ne pe predictii, pe ceea ce credem ca s-ar intampla daca am face asta sau asta si tot asa. In fine, aici intram pe teren minat, ca si in cazul ideii de calculabilitate a viitorului, pentru ca are de-a face cu bucle infinite, indecidabilitate, intractatabilitate sau paradoxuri de genul multimii care se contine pe sine insasi. Sper sa pot sa clarific mai bine partea asta pe viitor. Intre timp miezul acestei dileme graviteaza pentru mine in jurul afirmatiei: "O persoana intotdeauna face alegerea cea mai buna pentru el", care a rasarit din nou la o bere :).

Poti combate aceasta afirmatie? Poti spune ca o alegere pe care ai facut la un moment dat n-a fost cea mai buna in contextul datelor si puterii de judecata pe care o aveai in acel moment? Si exclud aici ideea ca amanarea alegerii n-ar fi o alegere in sine. Bineinteles, o asemenea viziune incurajeaza fatalismul si comportamentul prostesc si anarhic. Dar oare nu am dreptate zicand ca o decizie primeste calitate morala, buna sau rea, de-abia dupa ce a fost luata si devine istorie? Si aici intervine cercul vicios: daca putem simula in minte evolutia unui subset al Universului relevant noua ca persoana, asta inseamna ca putem deduce si repercursiunile probabile ale deciziei pe care suntem pe cale de a o lua. Astfel construim un arbore de posibilitati, asemeni jocului de sah, care desigur e infinit in adancime. Insasi algoritmul de parcurgere si decizie se poate modifica ca urmare a acestei ocheade aruncate in viitor, fiind tot de natura materiala in cele din urma. Apoi toate procesele au loc in timp, deci intre momentul in care incepi sa iei o decizie si cel in care ai luat-o efectiv si ireversibil e un taram foarte alunecos si greu de decis daca nu este cumva practic inexistent, nelasand astfel nici un fel de loc procesului de a alege. In concluzie, fiecare alegere este urmarea cauzala a intregului lant de stari care a dus pana in prezent, desi intr-un mod miraculos care sfideaza barierele logicii.

Asta nu inseamna ca vointa libera nu exista. Dar poate ca nu este atat de libera pe cat ne imaginam. Contrar a ceea ce intelege mecanica prin liber, in viata de zi cu zi se identifica mai degraba cu impredictibil. Un om se simte liber atat timp cat nimeni altcineva nu-i poate anticipa miscarile. Si asta e intr-adevar adevarat. Nici Dumnezeu, nici el insusi nu poate face asta. Vointa pare a fi ghidata de un set de legi, ma feresc sa le zic scopuri, printre care instinctul de supravietuire are poate rolul cel mai de seama. Daca mai adaugam celelalte axiome ale vietii, precum conservarea formei in stare de flux, selectia naturala, scaderea locala a entropiei si probabil altele, obtinem niste automatoni producatori de decizii.

Inchei pe ziua de azi cu trei intrebari ca tema de gandire pentru mai departe.

1. Putem oare accepta ca pana si nesiguranta sau regretul sau nemultumirea de sine, orice stare psihica pe care o traim pana la urma, sunt consecinte ale unui Univers perfect cauzal?

2. Exista notiunea de spectator detasat (precum la un meci de fotbal) intr-un Univers in care totul este inter-conectat, chiar daca (sau mai ales daca) informatia circula cu viteza finita? Sau altfel pus: poti fi martorul propriului destin?

3. Ce s-ar intampla daca ar exista cu adevarat un aflux de informatii din viitor si cum ar afecta el felul in care modelul mental al lumii viitoare se construieste in creier?

When I'm down I drive the hearse

And pride is just another way
Of trying to live with my mistakes
Denial is a better way
Of getting through another day
And silence is another way
Of saying what I wanna say
And lying is another way
Of hoping it will go away
And you were always my mistake...

(Steven Wilson)