sâmbătă, 29 iulie 2006

ICRD: Premise


Ca orice manual care se respecta "Instructiunile pt constructia robotului deprimat" trebuie sa aiba si ele un fel de introducere in subiect, o punere in tema. Si mai ales pentru ca aceste instructiuni sunt concepute in timp ce sunt scrise si nu vom sti exact care va fi finalitatea lor precisa, trebuie sau sa incercam macar sa intuim posibilitatea de succes a acestei intreprinderi curajoase.

De aceea ne intrebam in primul rand daca constructia noastra poate fi facuta. Daca avem toate piesele, daca avem cele mai bune metode si nici asta n-ar fi suficient, pentru ca am putea trece peste aceste impedimente in faza de proiectare daca am sti cu siguranta ca teoria ne permite ceea ce vrem sa aplicam in practica. Se poate construi un robot? Ce este defapt un robot? Ce insusiri are el? Si care dintre aceste insusiri deosebesc robotul deprimat de robotul normal, daca exista asa ceva?

Robotul, androidul, ciborgul, spuneti-i cum vreti, stie toata lumea in principiu cam ce este de prin filmele SF. N-are rost sa ne adancim in definitii mai mult sa mai putin circulare sau sa ne complicam existenta inutil in probleme etimologice, de genul ca "robot" se trage dintr-un verb din rusa care inseamna a munci, ajuns si in romana sub forma "a roboti". De aceea multi spun ca robotul este un fel de sclav sau militar disciplinat care asculta cu strictete ordinele, ceea ce nu este departe de calculatoarele programabile din ziua de azi. Dar noi cand spunem robot ne gandim la lt. Data din Star Trek care nu poate avea sentimente, desi cu toti speram ca intr-o zi va putea.

De ce deprimat? Pentru ca mi se pare cea mai mare contradictie si ironie in acelasi timp. Te chinui sa construiesti o entitate ganditoare complexa cu intentionalitate proprie ca apoi aceasta prin mecanisme interne sa se autoblocheze intr-o stare vegetativa din care nu mai poate iesi ca dintr-un labirint. Ce rost are sa faci o simulare daca nu poti sa o duci pana la extrem? Plus ca n-are nici un farmec sa dai nastere unei fiinte inteligente artificiale daca n-o poti inzestra cu stupiditate artificiala, termen despre care citeam mai zilele trecute pe un blog? Fiecare robot ar trebui sa aiba stropul lui de culoare, ceva care sa-l faca diferit. Al meu este deprimat.

Exista doua cai posibile de abordare: de jos in sus sau de sus in jos (doh!), ramane sa stabiliti voi sagetile intre general si particular, caci eu intotdeauna m-am incurcat in conceptele astea greoaie. De jos in sus ar insemna sa te gandesti mai intai cum construiesti un robot cat de functional si de-abia apoi sa ne facem grji cum il deprimam. Cam asta ar fi perspectiva inginereasca. Ceea ce mi-aduce aminte de un banc: pun americanii mana pe planurile secrete ale ultimului avion rusesc de vanatoare si angajeaza pe rand pe nemti, japonezi si romani sa-l construiasca. Nemti si japonezii iau planurile, le urmaresc cu strictete si le iese un tractor. Singurii care reusesc sa construiasca avionul supersonic sunt romanii. Intrebati cum au reusit acestia marturisesc: "Aaa, pai si noua ne-a iesit tot tractor, dar l-am luat la pila."

De sus in jos ar insemna sa plecam de la depresie. Pe langa intrebare "ce este?", ne-ar interesa mai mult "unde este?". Unde rezida ea? In minte, in suflet, in creier? Si apoi care este diferenta? Si pana la urma care este diferenta dintre ele si trup? Si am continua de la trup tot mai adanc in cautarea noastra pana am ajunge probabil la bacterie sau grauntele de sare intr-o recurenta infinita care pana la urma ar da "Stack overflow". O asemenea abordare este specifica filozofiei, psihologiei si a unei intregi babilonii de stiinte si viziuni.

Ceea mi-aduce aminte de alt banc: un tip era obsedat de intrebarea "ce este viata?" asa ca se inchide intr-o buda timp de vreo 10 ani sa se gandeasca la asta. Toti il dau disparut, pana la urma ii fac si inmormantare si parastasuri. Dupa ce iese se intalneste pe strada cu cel mai bun prieten al sau care il intreaba mirat unde a disparut in toti acesti ani. Dupa ce ii explica, prietenul il intreaba: "Ei bine, si ai aflat pana la urma ce-i viata?". "Pai vezi tu viata e ca o punte." "Cum adica ca o punte? Explica-mi, detaliaza!" La care tipul ramane putin pe ganduri si raspunde in cele din urma: "Mda, poate ai dreptate, poate viata nu e ca o punte."

vineri, 21 iulie 2006

Jurnal de calatorie

De 3 weekenduri incoace sunt numai pe drumuri. Intai in Vama, apoi la Brasov, apoi Timisoara, iar maine plec acasa la Campina. Nu de alta, dar i-am promis mamei ca vin la parastasul pentru bunica/mama ei. Intr-adevar, desi as fi vrut, n-am mai apucat nici sa postez aici. Se pare ca in vacanta e mai greu sa-ti gasesti timp decat in timpul scolii. Glumesc, bineinteles, tot timpul iti fuge printre degete.

De 3 weekenduri incoace sunt numai pe drumuri. Intai in Vama, apoi la Brasov, apoi Timisoara, iar maine plec acasa la Campina. Nu de alta, dar i-am promis mamei ca vin la parastasul pentru bunica/mama ei. Intr-adevar, desi as fi vrut, n-am mai apucat nici sa postez aici. Se pare ca in vacanta e mai greu sa-ti gasesti timp decat in timpul scolii. Glumesc, bineinteles, tot timpul iti fuge printre degete.

Despre peripetiile din Vama v-am povestit deja. La Brasov m-am odihnit, chiar daca planul initial era sa mergem din nou la mare. Am urcat pe jos pe Tampa si tot la fel am si coborat. O asemenea plimbare din cand in cand face bine unui programator sedentar ca mine. Pe langa asta m-am mai intalnit cu Lex si Raluca la un suc sub zidurile Bisericii Negre, iar in rest am dormit, am mancat bine si m-am delectat cu cei 7 pui ai Tinei, bracul german al lui frati-miu (si al Mihaelei bineinteles, respectiv cumnata mea).

Daca Brasov-ul nu a fost foarte bogat in intamplari, nu la fel pot spune despre miniexcursia pana in Timisoara si inapoi organizata de vara-mea Alina si Erwin, sotul ei. Scopul misiunii (nu radeti!): concert Shakira. Ei, dar pana sa ajungem acolo am trecut prin Targoviste unde am petrecut o zi vizitand Turnul Chindiei, Manastirea Dealu samd si apoi am mancat, am baut si am dormit. Ce iti poti dori mai mult?

A doua zi am pornit spre Sibiu via Curtea de Arges si apoi Balea prin Transfagarasan. La Balea Lac cand am iesit din tunel nu vedeai la 1m de ceata ce era. Ca sa nu mai vorbesc de frig. Mi-au degerat mainile si tremuram cu pulover si geaca pe mine. Dovada ca inca mai erau bucati destul de mari de zapada, desi cam murdare. Am ajuns si la Sibiu, ne-am cazat la o pensiune demna de toata lauda la margina orasului (Casa Anca) si am plecat spre centru.

Vizita ne-a fost insa inegurata doua evenimente nefericite. Primul a fost ca pensiunea din Timisoara la care facuseram rezervari cu mai bine de o saptamana in urma ne-a tras clapa: cand am sunat sa facem confirmarea ne-au trantit-o ca nu mai au locuri. In dulce stil romanesc cei de la pensiunea Dominique & Nathalie (cred ca asa se scrie, pana si numele e de rahat) s-au facut ca nu ne mai tin minte si probabil au dat camerele noastre pe cine stie ce pret dublu sau cine stie cui mare pilos. Ce e si mai rusionos (vorba Alinei) e ca nu ne-am fi asteptat la asa ceva din partea unui hotel din Ardeal/vestul tarii, unde ne-am fi asteptat la mai multa civilizare si deschidere spre occident. Fiind oameni linistiti si la locul lor nu ne-am dus nici sa le facem scandal, nici nu le-am facut reclamatie, desi asa ar fi meritat, chit ca probabil nu am fi obtinut nimic. Asa ca o scriu cu litere mari aici, poate are vreun cat de mic efect in afara de faptul ca imi descarc eu nervii: NU VA DUCETI LA PENSIUNEA AIA DE RAHAT, SA RAMANA FARA CLIENTI, SA DEA FALIMENT, SA MOARA HANDICAPATII DRACU'!!!

Si apoi nici n-am gasit un restaurant ca lumea si totodata cu mese libere in Sibiu, care tocmai gazduise nu stiu ce festival la care a cantat si HIM si pe langa asta era plin de schele de reparatii pentru la anu' cand o sa fie "capitala culturala europeana" cica. Dupa mai bine de o ora de cautari si alte mostre de nesimtire romaneasca la o pizzerie "italiana" am ajuns tocmai pana in Dumbrava ca sa mancam la un restaurant "traditional" de la intrarea in Muzeul Astra - un fel de Muzeul Satului dar mult mai extins, despre care am inteles ca este foarte frumos, desi n-am avut timp sa-l vizitez. Dupa ce am mancat mai ne-a trecut supararea si ne-am mai linistit cand ne-am intors la bunele conditii de la pensiune.

Dimineata urmatoarea n-am reusit sa terminam omleta imensa si gustoasa pe care ne-a pregatit-o gazda (micul dejun fiind inclus in destul de convenabilul pret de cazare) si am purces mai departe spre Timisoare. Drumul a fost in regula in ciuda reclamei proaste, atat portiunea Lugoj-Timisoara a fost execrabila. In Timisoara ne-am plimbat un pic prin strazi si piete, am vazut Catedrala si apoi am baut in suc la una din multele terase din agreabilul parc din fata ei. N-am apucat decat sa ne lasam bagajele la gazda noastra salvatoare fara de care am fi ramas pe drumuri si am plecat grabiti si impunsi de Alina sa prindem locuri bune la concert.

Ne-au tinut 3 ore in picioare cu un DJ retard care ne-a bubuit urechile cu muzica lui de club cu basi de-ti tremurau ochii in orbite. Dar concertul a meritat. Unii au ras de mine ca ma duc la Shakira, stiindu-ma drept rocker, dar pe de o parte nu conteaza ce stil asculti preponderent, poti oricand sa gusti si din celelalte, iar in al doilea rand nici nu va imaginati cat de inspre rock poate fi un concert Shakira. N-am sa ma intind prea mult cu recenzia, dat fiind ca deja am scris destul de mult, dar am sa notez cateva lucruri.

Turneul poarta numele albumului "Oral Fixation" (vol. 2) si m-am interesat si am aflat ca este vorba defapt de un termen psihologic derivat din etapele psihosexuale ale lui Freud. Cautati si voi pe Wikipedia si cititi. Deci m-am lamurit ca tipa nu e proasta, iar versurile (inclusiv cele in spaniola) sunt destul de serioase si controversate. Si pe deasupra e si talentata, ca sa nu mai vorbesc cat de buna e si cum se misca ca o cadana. Surpriza a fost insa ca in fata unei multimi de fani adunati ca sa o vada interpretand hiturile ei de pe MTV, Shakira si trupa ei au facut o demonstratie de muzica live pop-rock de calitate.

Concertul a inceput cu Baba O'Reilley a lui The Who (daca nu gresesc) in boxe, desi publicul a inceput sa aclame crezand ca e vreun fel de melodie de-a ei de introducere. E frapant modul in care o masa de oameni inculti din punct de vedere muzical pot intra in contact cu melodii de calitate. Apoi a aparut Shakira in panataloni largi negri si tricou tot negru. Melodii spre rock alternativ si balade mai mult in spaniol, din cand in cand o pleata creata de-a ei aruncata in vant in stilul headbanger. Apoi a dansat in stilul binecunoscut, dar ne-a etalat si capacitatile ei de balerina, coregrafice si de canto. Un spectacol reusit, chiar daca nu a fost atat de mult lume pe cat se astepta, poate un pic cam scurt, dar incheiat in tromba cu un bis acompaniat cu o explozie de confetii peste public.

joi, 6 iulie 2006

Passé récent / Futur proche

Intre timp am fost ocupat.

Am fost in Vama. Am postat si niste poze facute cu telefonul mobil, deci de calitate proasta. Pozele sunt putine, idioate si il contin preponderent pe Franz. Pentru alte poze cretine, dar de calitate mai buna apelati la Lex. Printre ele se numare eu cu Franz si corturile din mare, eu cu Franz si betivi adormiti pe plaja, eu cu Franz in trabantul parasit de langa Stuf.

Dupa cum ati vazut si ati auzit vremea nu prea a fost de partea noastra, dar de suntem tineri, ne distram si nu ne pasa (cica). Dupa care m-am intors acasa, m-am mutat de la camera 308 la 309 si am inceput sa ma duc din nou si la serviciu unde preponderent muncesc. Cam atat despre trecutul recent. Am sa mai scriu insa un paragraf despre viitorul apropiat.

M-am hotarat sa deschid o serie de bloguri filozofico-tehnico-plictisitoare cu titlul "Instructiuni pentru constructia robotului deprimat". Probabil va contine o densitate si mai mare de cuvinte de cautat in DEX, chiar daca esenta ar putea fi explicata intr-un singur paragraf de cuvinte simple. Se doreste a fi un comentariu subiectiv la adresa stiintelor cognitive, respectiv IA. Titlul mi-a venit de la Marvin the Paranoid Android din "Ghidul autostopistului galactic" (filmul - cartea n-am avut de unde sa o citesc), fiind poate cel mai relevant personaj pentru actuala polemica pe tema robotilor, sentimentelor si constiintei. Atentie, instructiunile nu se vor concretiza intr-un manual de traforaj sau carti de bucate in stilul cum sa ne facem singuri un deltaplan. Celor interesati de asa ceva le recomand ora de lucru manual din scoala primara.

"Pornind de la un model vag psihanalitic al depresiei, ca pierdere de obiect, intristare si situatie de abandon, autorii [1] definesc schematic maladia depresiva, ca pe o permanentizare nepotrivita a unor astfel de situatii numite generic stress.[...] Sitemul limbic integrator al emotiilor recunoaste stimulii provenind pe caile noradrenergice drept stress si astfel sistemul se autointretine. De aici a aparut ideea sa se asocieze medicamentul cu psihoterapia[...]. Iata ceea ce noi numim "reductionismul incantatoriu", care mizeaza pe capacitatea (logica si epistemologica) a modelelor fizico-chimice din stiintele naturii spre a depasi - intr-o zi - prapastia, deaorece stiinta trebuie (prin "constructie, s-ar putea spune) sa fie monista." [2]

Iata doar un extras dintr-un articol tradus in "Hermeneutica si ontologia calculatoarele" in care se discuta asupra mai vechii opozitii dualism/monism si se repune in balanta dihotomia carteziana plecand printre altele de la depresie si ajungand la testul Turing si inteligenta artificiala.

1. Gold P. et al, "Clinical and biological manifestations of depression" in New England Journal of Medicine, 1988
2. Michel-Pierre Haroche, "L'Ame et le Corps. Philosophie et Psychiatrie", Plon, Paris, 1990