S-au intamplat atat de multe incat mi-a pierit pofta de a mai scrie. Mi-am scris multe note in creier care s-au evaporat asa cum se evapora in neant si paginile astea ratacite de blog - mor ascunse, nebanuite. Se duc in bataia vantului ca clipele de visare, ca iubirile, pasiunile si momentele trecatoare de extaz. Pe cand alte ganduri sunt precum inscriptiile pe pereti, precum literele scrijelite in coaja copacului, raman gravate in inima, in creier, in fiecare organ al acestui trup amarat ce m-a purtat pana acum, pana aici si revin cu tarie de fiecare data cand crezi ca nu se vor mai intoarce. Sau poate ca nu s-au intamplat multe lucruri... poate ca e acelasi miraj pe care il repet la nesfarsit. Dublin e orasul in care m-am descoperit, m-am redescoperit, m-am re-redescoperit - sunt acelasi, pururi credincios mie insumi. Depresia, pesimismul, incordarea nu si-au gasit o gazda mai buna decat in mintea aceasta ratacita. Dar si cu cata ardoare le savurez...
Sa fie oare astea semne de nefericire? Surprinzator, dar s-ar putea din contra. Poate mai mult de nebunie. De capitulare. Semne de nou cu urme de vechi. Ah, firea asta umana cum isi bate joc de noi. Negativul se transforma in pozitiv si placerile in vicii... Sa va spun ceva despre dorinte: uitati-le! De cele mai multe ori dorintele se implinesc si dupa aceea devin la fel de nule ca si inainte sa fi aparut. Cele neimplinite raman sa te bantuie, insa uneori iti dau speranta ca mai ai ceva spre care sa tinzi, dincolo de o viata plata si plictisita. Chiar si durerea regretului te face sa te simti un pic mai special. Dar nu va faceti griji, veti primi penisul gigant pe care vi l-ati dorit intotdeauna in viata de apoi.
Eu mi-am implinit dorintele rand pe rand. Mi-am faurit destinul. Am crezut intotdeauna ca poti face orice iti pui in minte. N-am fost departe, n-am vazut insa peretii invizibili pe care mi i-am zidit tot cu mana mea. Si apoi mai sunt si acele limitari pt care nu-ti pot blestemea decat genele. Sansa?... Nu mai stiu... Am vrut sa fac jocuri. Am facut. Am vrut sa scriu un motor de fizica. L-am scris. Am vrut sa invat mai multa programare, mai multa matematica, mai multa fizica. Am invatat. Am vrut sa fac master. L-am facut. Am vrut sa am proiectul meu si sa iasa bine (daca un asemenea atribut mai poate fi stabilit obiectiv) si le-am avut. Dupa care am vrut un job pe masura tuturor stachetelor pe care mi le-am ridicat si mi l-am gasit si pe asta. Cine intr-o pozitie similara cu a mea si-ar putea dori mai mult decat un job la Havok - producatorii celui mai bun motor de fizica comercial pentru jocuri?
Si chiar sunt mandru de asta. Nu credeam ca voi ajunge aici, atat de repede. In sfarsit lucrez cu ultimele tehnologii pentru cele mai noi jocuri. Invat sa optimizez pentru Playstation 3 si nu numai si invat in fiecare zi de cand sunt aici mai multe lucruri decat am invatat in cei 4 ani irositi aproape pe Java pt mobile. In sfarsit, sunt cineva, nu doar un hobby-ist nebun. Dar toate astea le-am simtit cu putere la inceput si inca le mai simt, insa flama se stinge incet incet. Nu poti trai tot timpul hranindu-te din entuziasmul reusitelor. Poate chiar am facut asta pentru prea multa vreme. Mi-am pierdut inocenta, desi n-am reusit sa trec inca peste adolescenta. Si iata ca, spre propria mea surpriza, am inceput al 26-lea an din viata, punand job-ul asta nemaipomenit pe planul doi si plecand mai departe intr-o odisee personala la sfarsitul careia voi afla poate ce este mai de pret pentru mine in viata.
Asa ca ma voi duce maine dimineata la serviciu, si desi ma voi aventura in taramurile fascinante ale detectiei coliziunii, ELF-ilor si procesoarelor sinergestice, voi pastra mereu un ochi in fata spre locuri neexplorate si inca fertile, precum dinamica fluidelor sau integratoare variationale, si un ochi inapoi spre amintiri, inspre sufletul meu chinuit de dureri de cap, obsesii si tristeti fara rost si angoase existentiale. Si inca mai sper ca toate astea se vor intalni undeva, intr-un prezent, intr-un moment, intr-o clipa, in care va fi si poezie si cunoastere, si arta si stiinta, si nu vor mai fi dorinte de implinit, stachete de ridicat, curse de alergat sau datorii de platit, ci voi fi pur si simplu - eu.
Cam atat in seara asta. Sper sa apuc sa mai scriu, sa mai povestesc de lucrurile pe care le-am facut pe aici: pub-uri, petreceri, spanioli, musafiri, Londra, U2, Edinburgh si s-ar putea sa mai uit din ele. Dar ramane pe alta data...
