miercuri, 9 februarie 2011

Destainuiri

Incerc de ceva vreme sa mai scriu ceva aici, dar nu am reusit sa gasesc timp. Mi se aduna multe ganduri in cap pe care as vrea sa le comunic, dar de cele mai multe ori pana seara se pierd sau nu am ocazia sa le astern (pe hartia virtuala). Asa ca acum, desi nu imi vin in minte marile teme despre care voiam sa vorbesc si pe care sa le dezvolt, am sa le enumar doar in treacat in paralel cu lucrurile care s-au mai petrecut in viata mea in ultima vreme.

Traim vremuri interesante se pare. Am urmarit cu sufletul la gura protestele din Egipt pe internet, asa cum le urmaream acum ceva vreme pe cele din Republica Moldova. Tunisia mi-a trecut aproape neobservata prin fata ochilor, desi auzisem clar pe Euronews ca oameni fusesera impuscati de armata. Cand Ben Ali a fugit din tara mi-am dat seama ca a fost un moment sud-american si ca ceva foarte serios s-a intamplat acolo. Nici nu ma gandeam ca aceasta va fi samanta violentelor din Egipt, dar apoi nu m-am priceput niciodata la situatia socio-politica a lumii.

Ca o paranteza, se intampla ca fix acum 2 saptamani sa racesc si sa stau 3 zile acasa, iar ca metoda de divertisment in timp ce imi curgea nasul am ales sa inchiriez 4 dvd-uri pline ochi cu documentare realizate de John Pilger. De ce? Pentru ca am devenit foarte curios in ultima vreme de istoria recenta a lumii, a secolului 20 si mai ales de dupa al doilea razboi mondial sau si mai mult dupa anii 70 incoace. Ca o paranteza in paranteza mi-am mai cumparat cand am fost in tara documentarul Kapitalism – reteta noastra de succes si o trilogie Radu Muntean printre care se afla si Hartia va fi albastra, pe care nu-l vazusem. Amandoua mi-au provocat din nou aceeasi nedumerire pe care am mai resimtit-o atunci cand am vazut filmul lui Stere Gulea despre golani si mai precis o neintelegere a ceea ce s-a petrecut in Romania in 98-90, motivele pentru care s-a petrecut ce s-a petrecut si mai ales care era contextul international si cum a fost perceputa Romania in afara (probabil ca lucrurile astea se stiu de catre unii, dar asa cum romanii sunt absorbiti tot timpul de ceea ce se intampla cu ei si despre ei, pe mine m-a eludat pana acum aceasta cunoastere). Si ca scurtez aceasta poveste am decis ca e momentul sa aflu ce s-a intamplat in Cambodia, Burma, Laos, Timorul de Est, Israel/Palestina, Iraq, Venezuela si alte tari din America centrala si de sud si multe alte atrocitati. Asta dupa ce citisem pe Wikipedia despre Rwanda si Iugoslavia, am hotarat insa ca mi-ar fi mai usor sa ma uit la un documentar decat sa scormonesc pe internet.

Despre John Pilger nu auzisem deloc asa ca m-a surprins tipul de la inchirieri cand mi-a zis: “Stii ca asta e tipul care a platit o parte din cautiunea lui Assange si tocmai a scos un documentar si despre WikiLeaks?” Bineinteles ca nu stiam, dar am aflat mai apoi, dupa ce am parcurs documentarele si m-am informat ca acest John Pilger este un fel de Michael Moore de origine australiana si activ in Marea Britanie. Cum deja eram un fan a lui Assange/WikiLeaks, chiar daca detasat si mai mult urmarind stirile pe Internet despre razbunarea Anonymous si celelalte patanii pe care le stiti, am devenit si mai mult fanul lui si mai ales a lui Pilger dupa aceste documentare (chiar daca la o analiza atenta pot dovedi o oarecare atitudine partinitoare, indreptatita insa din punctul meu de vedere; iar in cel priveste pe Assange, exista ceva in trecutul lui de hacker rebel si personalitatea dubioasa care ma face sa am inca rezerve).

Ei bine, si toata aceasta cruciada a mea pentru cunoastere – istorica mai ales, din care am uitat sa mentionez inca un documentar: Guns, germs and steel (stiam de carte, dar e prea groasa si apoi ma asteapta altele sa le termin pana sa o cumpar si pe asta) – s-a intamplat chiar pe fondul tumultului declansat in lumea araba. O noua intelegere a lumii mi s-a conturat (din ce in ce mai anti-americana si anti-israeliana) si o noua viziune politica totodata (din in ce mai de stanga se pare), asa ca am ajuns in ultima vreme sa fiu din ce in ce mai interesat de stiri de pe mapamond si astept cu curiozitate sa vad cum se va finaliza furtuna din Orientul Mijlociu (sper ca nu se va declansa nici un conflict armat de amploare si sunt optimist in acest sens). Totodata merita tinut un ochi si pe China (sau India) – cine stie, asa cum am invatat noi engleza, copiii nostri vor trebui poate sa invete chineza...

Si de ce tot acest interes in politica? Totul din cauza Romaniei mi se pare. Si mai ales dupa ce mi-am acuzat parintii ca ei sunt de vina pentru starea jalnica in care se afla tara, desi tot ei trag ponoasele acum si poate mai degraba n-au avut niciodata vreun cuvant de zis. Si cred din ce in ce mai mult ca democratia in care traim nu este decat o sarada, din ce in ce mai multi oameni din diverse tari europene spunandu-mi ca nu au nici cea mai mica incredere in clasa politica (corupta) si ca sistemul de vot este aproape inutil. Dar despre asta si un alt subiect care mi-a incitat interesul – The Zeigeist Movement (si noul lor documentar Moving Forward), dupa ce ma voi fi informat mai mult si voi fi poate, sper eu, mai obiectiv.

Si colac peste pupaza mai apare si dimensiunea religioasa (sau mai degraba non-religioasa in cazul meu) care s-a reactivat in constiinta mea odata cu prezentarea lui Daniel Dennett la care am asistat in Dublin – Taking the place of religion. Trebuie sa recunosc ca a fost o bucurie pt mine sa am ocazia sa-l vad live pe Dennett, desi prezentarea in sine m-a dezamagit putin – culte ale viitorului fara credinta, dar pastrand partea rituala, preoti care si-au pierdut credinta, gospel secular si TED ca inlocuitor pentru religie nu au fost atat de interesante precum sesiunea de Q&A ce-a urmat starnita mai ales de cativa fundamentalisti catolici si alti cativa atei convinsi. A fost interesant de urmarit si din nou sunt curios sa vad cum evolueaza lucrurile, si asa cum a accentuat si Dennett, e interesant de vazut ce se va petrece in lumea islamica, apele fiind relativ asezate in lumea vestica/crestina.

Am sa ma opresc aici din elucubratiile mele pe teme politice, religioase si nu numai ca sa ma intorc la viata mea personala si sa va anunt ca am incheiat de curand pozitia pe care am avut-o de programator la Havok dupa mai putin de 2 ani. Poate pare o decizie nu foarte strategica, dar am avut motivele mele iar acum lucrez intr-un startup care se ocupa tot de jocuri, dar si de alt domeniu care ma preocupa pe mine in ultima vreme, sa-i spunem mental wellness. Daca lucrurile merg bine sper sa revin cu detalii in viitor si, de ce nu, cu o poveste de succes. Aceasta noua aventura am inceput-o de ieri imediat dupa ce m-am intors dintr-o scurta vacanta la Londra, despre care nu va mai povestesc pentru ca am scris deja prea mult si nici nu prea e nimic de spus, cel mai bine va uitati la poze.