Am discutat in posturile trecute despre determinism si liberul arbirtru, deci mai ales despre ceea ce inseamna viitor si daca exista vreun loc undeva pentru destin. Ca sa rezum, am sa trasez o schema a relatiilor dintre aceste concepte, ceea ce le determina si ceea ce implica ele.
Determinismul prin prisma fizicii:
- demonul lui Laplace (Universul este controlat de ecuatii diferentiale reversibile in timp - trecutul si viitorul sunt fixe si pot fi cunoscute in orice moment dat fiind un set de conditii initiale - mecanica/fizica clasica)
- pisica lui Schroedinger (lumea cuantica este guvernata de un set de legi probabilistice si o interactie delicata intre observator si fenomen - fenomene precum radioactivitatea transforma viitorul intr-un concept nedeterminist)
- teoria haosului (sistemele dinamice reale sunt foarte complexe, ecuatiile lor neavand solutii analitice; sunt foarte sensibile la conditiile initiale care nu pot fi complete sau masurate cu precizie perfecta - viitorul ramane in continuare determinist in teorie, dar imposibil de prezis in practica)
- termodinamica (denumita si studiul proceselor ireversibile, este singura ramura a fizicii care afirma ca timpul nu poate fi inversat si ca curge intr-o singura directie, cea a cresterii entropiei - legatura cu determinismul nu este directa, dar afecteaza modul in care privim notiunea de lant cauzal)
- relativitate einsteiniana (informatia nu poate circula cu viteze mai mari decat viteza luminii, deci exista un decalaj de comunicare intre istoriile partilor indepartate ale Universului, iar timpul devine relativ, fiind posibil sa se contracte; de asemenea permite o forma de calatorie in timp, cea in viitor - paradoxul gemenilor)
Cu aceste date am putea sa ne facem o idee asupra ceea ce inseamna timpul si viitorul mai ales, cu mentiunea ca toate aceste ramuri ale fizicii inca nu au fost reconciliate, deci rezultatele lor, desi confirmate prin experiment, ar putea sa se contrazica ca strucutura logica si sa esueze in a forma o filozofie unitara. Exemplul care imi vine minte este cel al miscarii browniene, care desi pornit de la o teorie cinetico-moleculara de origine clasica face prespuneri care ies din sfera determinismului clasic: cum ca traiectoria oricarei particule pe un interval infinitezimal de timp nu poate fi considerata drept urmarea interactiunii cu celelalte particule. Desigur modelul statistic al acestei miscari mi-este necunoscut, dar tocmai faptul ca a fost rezolvat de Wiener, parintele ciberneticii, ma face sa accentuez discrepanta dintre ipotezele care sunt luate drept date de diferite ramuri ale cunoasterii. Si astfel ajung la parerea sustinuta de Steven Pinker, ca diferitele aspecte ale lumii inconjuratoare ar trebui studiate la nivele diferite si in sisteme inchise de axiome (el da exemplul eticii si al geneticii ca exponate ale conflictului determinism vs. liberul arbitru).
Cu aceste lucruri in minte pot face urmatoarele speculatii privind natura viitorului:
- nedeterminst - viitorul (si materia implicit) este controlat in totalitate de legile fizicii, dar acestea sunt de natura statistica si nu pot oferi o solutie clara pentru cum va arata
- ramificat - ipoteza pe care eu personal am refuzat-o, dar inca puternica printre adeptii scolii cuantice (mai ales cea timpurie de la Copenhaga)
- impredictibil, desi determinist - setul de legi fizice lucreaza determinist la orice nivel (inclusiv cel cuantic, asa cum afirma si Penrose despre ecuatia lui Schroedinger), insa viitorul nu poate fi determinat cu precizie de nici o fiinta umana, masina de calcul sau entitate sentienta din Univers din motive bine fundamentate stiintific pe care n-am sa le mai enumar)
Bineinteles mai exista variantele extreme: viitorul cunoscut in intregime, care insa se loveste puternic de vointa si posibilitatea de a-l schimba pe baza deciziilor "agentilor liberi" sau viitorul total aleator, imposibil de cunoscut cu adevarat, desi e destul de evident ca putem prezice o multitudine de evenimente si ca majoritatea fenomenelor tind sa urmeze anumite modele pe care le putem identifica si numi legi naturale. Am exclus dupa cum se vede ipoteza Dumnezeului omniscient pentru ca imi introduce mai multe greutati decat simplificari, in aceasta directie atitudinea mea fiind cel mult panteista, daca nu ateista in totalitate.
Dintre toate aceste alternative ceea ce cred eu este inca neclar. Cred insa ca viitorul este impredictibil si unul singur, iar faptul ca nimeni nu-l poate prezice ii face existenta ca concept obiectiv aproape inutila. El exista ca suma a tututor interactiilor cauzale, dar fiecare clipa prezenta poate aduce schimbari majore si surprinzatoare in structura sa. Viitorul despre care discutam in viata de zi cu zi este cel subiectiv, cel constituit ca model mental, format din preditctiile si aspiratiile fiecaruia dintre noi si adunate intr-un fel de arhetip specific civilizatiei umane. Aceasta viziune lasa loc destinului ca evolutie fatidica ce a fost "scrisa dinainte", insa asa cum am zis el nu poate fi cunoscut plecand de la un moment in timp, facand astfel distinctie intre determinism si cunoastere. Altfel zis, accept partial ideea de destin, dar refuz previziunea, premonitita sau orice pretentie de cunoastere a viitorului. Desigur, mai apare dificultatea calatoriei in timp sau a posibilitatii afluxului de informatie din trecut sau viitor intr-un univers cvadrimensional (cel putin), dar aceasta dilema ramane sa fie impartita intre relativitate, cuantica si termodinamica.
Chiar si dat un asemenea fundament de credinte, ramane in continuare problema liberului arbitru, caruia ii permit cu inversunare sa existe in continuare, dar il fac totodata un proces determinist. Asa cum am zis si in alt post, libera alegere vine din impredictabilitate si nu este decat un concept relativ care se aplica doar la nivel de societate umana (luata ca o colectie de constiinte). Astfel se face si separarea pe care o dorea Pinker - codul genetic nu are cum sa determine in totalitate viitorul, ceea ce rezolva si o alta disputa dintre ceea ce este dobandit si ceea ce este innascut. Astfel daca limitam conceptul de vointa la o entitate delimitata de mediu, asa cum este fiinta vie, el incepe sa capete sens si poate fi chiar modelat prin modele de control si feedback precum cele din cibernetica si teoria sistemelor. Insasi faptul ca exista sisteme care isi pot adapta evolutia pe baza rezultatelor actiunilor proprii releva faptul ca viitorul este rezultatul unui sir de actiuni complexe si inca greu de stabilit, fie numai calitative. Dar asemenea sisteme exista chiar si in lumea anorganica - termostatul sau dispozitivul de protectie al lui Watt bazat pe miscarea centrifuga (nu mai stiu cum se numeste) si asta subtiaza si mai mult discrepanta intre viata si materie, suflet si trup. Bineinteles ramane in continuare discutia teleologica si intentionala: masinariile au fost construite cu un scop ales de om, care este scopul omului. Dar am sa refutez chiar si aceasta viziune pentru ca tind sa cred ca si notiunea de efect final nu-si are sensul decat intr-un cadru restrans si nu are valoare obiectiva. Notiunea de finalitate nu este decat o urmare a existentei ca sistem viu (autopoietic in general). Odata ce entitatea a inceput sa existe, imediat a aparut si instinctul de supravietuire ca scop primordial. Tot ce a aparut dupa aceea nu a fost decat comportament emergent. Dar lucrurile acestea raman a fi analizate in continuare.
