marți, 30 mai 2006

The right choice :D

la_stanga@eden.com

Una dintre cele mai mari inechitati ale capitalismului este faptul ca de obicei cei care vand produsul castiga inzecit fata de cei care-l produc. Si asta se reflecta nu numai in domeniul material, nefiind numai o problema a proletariatului pentru a se transforma intr-o miscare de stanga numita sec socialism. Este vorba despre un anti-capitalism mai aparte, mai subtil, mai neconturat.

Probabil ca una din miscarile de opresiune capitale ale comunismului impotriva intelectualilor revine in forta in zilele de azi, dar sub masca mult mai meschina a libertatii, democratiei si economiei de piata. In timp ce in occident oamenii invata sa downshifteze, sa se relaxeze si sa scape din mrejele singurului sistem care nu a esuat pana acum, producatorii romani de materie mentala, culturala, intelectuala, informationala, spuneti-i cum vreti cad in capcana aurului sclipitor.

Cei mai inteligenti oameni din ziua de azi nu au neaparat si cel mai mare IQ. Si in acest sens s-a edificat tot mai puternic teoria inteligentelor multiple. Cei mai bogati oameni, nu sunt, ci dimpotriva, cei mai scoliti. Cei mai realizati oameni nu sunt neaparat si cei mai bogati, insa majoritatea lumii nu poate face distinctia atata timp cat suntem indoctrinati ca cei mai frumosi oameni sunt cei de pe copertile revistelor.

Atata vreme cat simtul nostru estetic poate fi controlat si condus, atunci la ce ne putem astepta din partea flerului si intuitiei noastre in fata vietii. Precum organele ce nu sunt folosite si ale caror functii se estompeaza incet, asa si mirosul nostru cu care ne adulmecam destinul pare sa fi disparut. Atunci cand ti se spune dinainte ce trebuie sa faci, nu-ti mai dai silinta sa intelegi de ce. E unul din perceptele invatarii: mai inainte de toate trebuie sa-ti pui problema si apoi sa tragi concluziile. In rest nu sunt decat mii de pagini memorate pe de rost pe care le-ar putea reproduce chiar si un afazic.

Libertatea nu inseamna sa nu faci nimic, nu insemna sa nu fii responsabil, nu inseamna ca ai voie sa faci orice. Libertatea pura e inspaimantatoare. Pus in fata ei devii dintr-o data un nimeni. Intreaga ta viata graviteaza in jurul unor constrangeri, a unui set de axiome si a unor constante primordiale ale universului. Altfel, ar fi haos. Libertate inseamna sa nu aluneci in haos incercand sa iesi din nedreptatea tiparelor.

Si pana la urma ce e nedrept? Ca suntem defapt toti la fel dar nu vrem sa recunoastem asta? Sau ca exista unii mai buni, dar ceilalti nu vor sa-i recunoasca? De ce un programator ajunge sa castige mai putin decat economistul care ii vinde softul? Pana la urma el este singurul care i-a dat viata. Dar in ziua de azi, softul acela ar fi putrezit undeva pe un hard disk daca nu l-ar fi comercializat nimeni. Daca nu inventa nimeni industria publicitatii cine le-ar mai fi spus oamenilor ce sa cumpere si in general ce sa faca cu libertatea lor astfel incat sa se reduca defapt tot la statutul mult mai convenabil de sclavi.

De ce sa te aventurezi si sa risti prosteste cand poti munci linistit pe un salariu indestulator? Citeam undeva despre un studiu pe soareci: cativa soareci erau despartiti de sursa de hrana printr-un bazin cu apa; doar o parte dintre ei insa inotau pana la ea sa o aduca pe malul lor; restul erau exploatatori - nu faceau nimic, doar ii fortau pe cei mai harnici sa le dea lor mancarea. Cercetatorii curiosi au selectionat din mai multe incercari pe acei soareci care jucasera numai rolul sclavului si i-au pus intr-un scenariu identic. Surpriza: grupul de soareci s-a divizat din nou in doua - exploatatori si exploatati, chiar daca inainte facusera cu toti parte din tagma asupritilor. Nimic din ceea ce vad in jurul meu, cat si in mine, nu ma face sa cred ca in lumea oamenilor ar fi altfel.

Poate homo sapiens (sau mai bine homo faber) face ceva in acest sens? Muncitorii si-au aparat drepturile prin sindicate. Francezii au infiintat Republica prin Revolutie. Acum ce? Vom face ONG-uri care sa judece discrepanta dintre bogatii manageri si fauritorii de informatie, mestesugarii de servicii si colectionarii de diplome? Sau le plang de mila degeaba? Pana la urma oricare dintre ei/noi se poate ridica peste ceilalti. E simplu: tot ce trebuie sa faci e sa te bagi in Amway si sa inveti cum sa treci in cadranul celor puternici :P.

Banc: "De ce nu-si iau managerii concediu toti odata? Ca sa nu se vada ca firma merge si fara ei."

vineri, 26 mai 2006

Muncesti ca sa traiesti sau traiesti ca sa muncesti?

O tema mai veche pe fondul unor ganduri mai noi. Este un fel de mit al eterenei reintoarceri la aceleasi si aceleasi probleme cu care se confrunta individul de milenii. S-au scris atatea pagini, a curs atata sange, nopti nedormite, chin, creatie, disperare, intrebari fara raspuns si totusi asta nu ne ajuta cu nimic pe fiecare dintre noi atata timp cat nu fac parte integranta din noi. Degeaba a scris cutare filozof o splendida analiza sau critica pe tema nu stiu carei probleme umane fundamentale, asupra fiintei, ratiunii de a exista, metafizicii, cunoasterii, eticii, constiintei etc daca eu sau tu sau el nu l-a citit. Degeaba unii citesc, daca nu inteleg. Sau uneori citesti si iti dai seama ca erai si tu de aceeasi parere ca si acum ai descoperi un adevar pierdut, demult ascuns in adancurile tale. Pana la urma cea mai importanta filozofie este aceea a lucrurilor de zi cu zi, acea filozofie pe care o desira necontenit vocea din capul tau, o filozofie arhetipala parca desprinsa din etericul incostient colectiv, o filozofie a incercarii si erorii.

Ieri venind cu Lex de la scoala am auzit schartait de frane. Ne-am intors sa vedem despre ce vorba. Un accident de masina. Un baiat intins pe jos, nemiscat, parea mort, cu un hematom rosu si imens pe spate. Intr-un final l-am vazut miscand o mana, am respirat usurat. Printre oameni un 0m intre 30-40 ani tipa in continuu si injura la adresa soferului tampit. Lumea se uita muta si tampa in timp ce el isi usca gura degeaba, iar victima zacea nemiscata pe asfalt impresurata de 2-3 temerari care il atingeau usor pe umar si il intrebau "Esti bine?". Ca si mine dealtfel nimeni nu avea mai mult notiuni de prim ajutor si oricum probabil ca ar fi inceput sa se certe asupra a ceea ce e mai bine de facut: sa-l miscam, sa nu-l miscam? etc. Intr-un final a venit ambulanta. Am plecat, desi parca as mai fi stat si pana venea politia. Dar n-as fi fost decat un bystander curios. Mai bine ca am plecat, decat sa continui sa ma chiorasc ca totii cei stransi la circ.

Esti atat de aproape de moarte la fiecare pas pe care il faci incat nici nu realizezi. Si poate daca ai realiza ai trai terifiat. E mai bine sa fii inconstient si nepasator. Omul care tipa spunea ca a fost la 5 m in spatele victimei. Nu-l condamn ca vocifera, caci suvoiul adrenalinei poate transforma pe oricine cand moartea trece suierand pe langa tine. Chiar e bine ca facea gat, chiar e nevoie de asemenea oameni. Oameni cu curaj. Oameni care sa denunte agresiunea oamenilor asupra oamenilor. Suna ca un fragment de doctrina, dar defapt e vorba de un concept mai veche si mult disputat: dreptatea. Cu totii vrem ca lucrurile sa fie drepte, nu strambe, iar turnura evenimentelor sa fie cea dreapta, si nu cea stanga, desi uneori e rau sa fii si de extrema dreapta si de extrema stanga, incat cateodata te intrebi care cale e mai buna. Te aflii oare pe "the path to the dark side"?

Citeam cu o zi inainte articolele de pe www.stagiipebune.ro. Interesante, reale, pragmatice, incitante la reflectie, relevante insa numai pt Automatica sau mai bine zis pentru o elita restransa de oameni superinteligenti, supercapabili, supermuncitori si superbaftosi. Noi, plebea... E oare bine sau nu sa te angajezi in timpul facultatii? Este oare nevoia de bani atat de puternica? Este oare scoala atat de proasta? Suntem noi prea naivi? Ne-am ratat carierele sau dimpotriva suntem pe cale sa implinim? The answer, my friend, it is blowing in the wind, cum zicea Bob Dylan.

Poti sa mori maine asa cum a murit si Laura Stoica. Ce ar insemna toate lucrurile pe care le-ai facut pana atunci? Ar alcatui ele o viata asa cum ti-ai imaginat tu ca ar trebui sa fie o viata de om? Anthony Burgess, autorul romanului Portocala mecanica, dupa care a fost facut renumitul film al lui Kubrick s-a apucat sa scrie si sa compuna muzica abia la o varsta tarzie dupa ce a fost anuntat ca mai are de trait mai putin de un an. S-a dovedit a fi o eroare medicala. Nu ne facem cumva prea multe planuri pentru viata? Peste 10 ani, 20 ani, la pensie, un post bun, salariu mare, firma respectabila, promovare, nevasta, copii, familie, taxe, ipoteca, casa, masina, asigurare de sanatate, de viata and so on and so on and so on... it drives you fucking crazy!!!

Si inca o chestie: daca cumva credeti ca aveti un raspuns pentru intrebarea din blast, nu ezitati sa postati un comment. Sunt doar curios.

miercuri, 17 mai 2006

Prodigy

Luni seara am fost, la invitatia Alinei, la un concert mai mult decat deosebit, as putea spune, de muzica clasica. Ceea ce initial parea a fi doar un recital de pian al "pianistului si compozitorului", "sub inaltul patronaj al domnului Calin Popescu-Tariceanu" care ne-a si onorat cu prezenta, am avut surpriza si socul sa aflu cine este acest Matei Bucur Mihaescu pentru care se adunase atata lume la Ateneu intr-o festivitate de gala. Un baiat de 11 ani. Da, ati citit bine, un baiat de 11 ani si 4 luni.
Introdus de un "muzicolog" "doctor in filosofie" intr-o alambicata limba de lemn desprinsa parca din comentariile de la limba romana, mosteniri ale "epocii de aur", domnul Vasile Donose m-a inebunit la cap cu metafora lui Romania = "gradina Euterpei". Recunosc, n-am stiut pana acum cateva momente ca Euterpe este muza muzicii. Si eu si Alina ne-am uitat atunci ca viteii la poarta noua. In fine, singurul lucru care m-a induiosat la nenea asta, e faptul ca parea sa-i pese de baietelul ala care urma sa se urce pe scena. Era un fel de promotor al lui, un fel de impresar, de calauza in lumea salbatica a scenei si auditorului, probabil si prin faptul ca pe parcursul concertului a stat pe un scaun la marginea scenei.
Pustiul a fost incredibil. A rupt pianul in doua. Intr-un fel a fost mai bine ca nu-l vedeam din cauza unei camere de filmat, pentru ca altfel poate as fi fost calauzit de prejudecati vizuale. Primele sunete de rococo melodios ce au rasunat curgatoare ca mierea din pianul acela m-au uns pe suflet si au fost suficiente sa ma asigure de tehnica ireprosabila a baiatului de 11 ani si de incredibila lui stapanire de sine in timpul actului muzical. Ce-i drept pe parcursul recitalului care a mers de la Haydn la Prokofiev, intr-o incursiune cronologica prin baroc, clasicism si romantism, am avut uneori senzatia ca ii lipseste patosul, pasiunea, suferinta in apasarea clapelor, acea vibratie care separa arta ca mestesug. Dar ma pricep insuficient la astfel de muzica ca sa-mi pot da seama daca era mai mult decat o subestimare din partea mea.
Sala a fost de toata jena. Freamat, zgomot, susote si telefoane mobile. Tarani netrecuti prin salile de spectacol de muzica clasica. Langa noi, o turma de elevi veniti probabil de la liceul George Enescu (atat de laudata in acea seara), desi mie imi pareau mai degraba de la scoala profesionala. Radeau, faceau misto si de-abia asteptau sa termine piciul ala de jucat cu clapele.
Ce-i drept cam asta e atitudinea pe care o au copii la acea varsta. Arareori te poti astepta la profunzime si simt estetic adanc din partea lor. Cu atat mai putin la varsta de 11 ani. De aceea ideea de copil prodigios ma inspaimanta. Desi urmeaza sa plece in vara intr-o bursa de master la Viena, eu in mintea mea nu pot sa-i prefigurez decat un destin tragic. Ce protectie ii poti oferi unui asemenea copil de lumea rea? Il poti tine intr-un borcan? Exista oare pentru el acea Castalia pe care si-o imaginase Hesse? Mi-e teama ca in Romania nu. Precum bine zicea profesoara aceea de la pian care a luat cuvantul, traim intr-o lume condusa de bani si arme.
Mladita tanara si cruda a unei elite culturale romanesti pe care ajung sa o cunosc doar sporadic in rarele mele deconectari de la realitatea mercantila, ma face sa pun sub semnul intrebarii toata existenta mea de pana acum din spatiul mioritic. Un viitor pentru el este doar dincolo de granite. Un viitor pentru mine, un viitor pentru voi atarna de firul incertitudinii, de ceea ce intelegem prin civilizatie. Si mai ales de ceea ce inteleg cei care au puterea si banii in maini pentru a-si putea asuma rolul de protector al artelor si a culturii, asemenea unui Lorenzo de Medici.
Sper din toata inima ca taria psihica a acestui copil sa nu se incovoieze de-a lungul anilor si sa nu-l loveasca nici pacat, nici viciu, nici patima, nici ura si nici rautate. Sa fie unul din cei alesi sa conserve frumusetea polifonica a muzicii clasice, care pe mine si pe ceilalti plebei continua sa ma ocoleasca ca si multe alte lucruri care isi lasa miezul dulce greu descoperit.
Ar trebui sa trag o injuratura de mama focului acum ca sa rup continuitatea discursului meu impopotonat. Dar nu o fac. Sper sa aveti prezenta de spirit sa va dati seama si fara ea ca dincolo de cuvinte dulci se afla o tema de gandire mai serioasa. Si cred ca o parte dintre voi va ganditi ca si mine la cei cativa copii supradotati sau cel putin speciali pe care i-ati cunoscut si ati crescut o data cu ei. Ce s-a ales de ei? Ce se va alege de noi toti?

marți, 16 mai 2006

Elefantul Renki - Povestire zen de origine indiana

Ryoto, un calugar budist tanar, se plangea ca nu-si putea mentine gandirea in repaus. Se agita tot timpl ca un ied...
- Sau ca un elefant salbatic, a spus batranul maestru zen.
Ryoto, vazand stralucirea din ochii maestrului sau, a ghicit ca ii va spune o povestioara, asa ca s-a asezat la picioarele sale, la umbra unu banan.
Renki era un elefan salbatic, capturata la varsta de trei ani. Avea o piele de un cenusiu-deschis, fara defecet, coltii lungi, subtiri si ascutiti, urechi de o forma triunghiulara perfecta: un mascul frumos pe care stapanul sau, un negustor de elefanti dresati, spera sa-l vanda pe un pret bun unui senior din regat. Tanarul elefant a inceput sa se zbata energic, cu furie; zvarlea din picioarele lui grele, batea pamantul cu ele si mugea de ti se rupea inima. Dar tarusul era bine infipt in pamant si franghia groasa. Renki nu putea sa scape. Atunci a fost cuprins de o furie disperata, muscand aerul, ridicand trompa, mugind spre cer. Isi sleia puterile opintindu-se si mugind.
Dar, intr-o zi, brusc, Renki s-a linistit, nu a mai tras de franghie, nu a mai batut pamantul cu picioarele, nu a mai facut sa se cutremure totul in jur de mugetele lui. Atunci, stapanul elefantului l-a dezlegat. A putut sa mearga dintr-un loc in altul, purtand un butoias de apa, salutand pe fiecare, facand servicii comunitatii. A fost liber si fericit.
- Gandirea ta este ca un elefan salbatic, i-a spus batranul maestru discipolului sau. Ii este teama, se agita in toata directiile si mugeste. "Atentia" ta este franghia, iar "obiectul ales al meditatiei tale" este tarusul infipt in pamant. Linisteste-ti gandirea, imblanzeste-o, tine-o in frau si vei cunoaste secretul libertatii.

POLI, want a cracker?

 Saptamana trecuta am fost dupa multa vreme la concert Luna Amara. Combinat cu vizionarea cateva zile mai incolo a filmului The Motorcycle Diaries, in care se prezinta o bucata din viata lui Ernesto Che Guevarra dinainte de a deveni El Comandante, s-a retrezit in mine spiritul de razboinic revoltat. Asa cum medicul in devenire argentinian calatoreste prin America Latina si descopera toata nedreptatea care ii va contura intregul destin (in bine sau rau, asta e incert) ca apoi sa ajung un erou national al cubanezilor, asa m-am gandit si eu sa iau atitudine. Ce sa-i faci? E un blestem idealismul asta.

vineri, 5 mai 2006

Sondaj de opinie

Vlad crede ca Franz ar trebui sa se sinucida. De ce credeti ca Franz ar trebui sa se sinucida? Astept comentariile voastre... ca sa putem dupa aia sa facem un sondaj de opinie.

Maruntisuri

Din lipsa de chef de a invata la SPG (Sisteme de prelucrare grafica) mi-am redirectat atentia spre blog. Culmea, asta trebuia sa fie materia care trebuia sa-mi placa cel mai mult, dar de, si facultatea trebuia sa-mi placa conform viziunii mele din liceu. Tot intr-o viziune din asta naiva ar trebui sa ne placa si viata, dar pana la urma ajungem sa ne multumim cu ce avem.

Ieri, surfand pe wikipedia, am pornit de la koan si am ajuns la asta. Atentie! Continut explicit. Adica e chiar vulgar, daca nu total neinteresant, pentru cei care n-au nici o idee despre programare. Ceilalti sper sa se distreze asa cum m-am distrat si eu. A, si nu uitat sa apasati si pe linkul spre The Tao of Programming. Initial am crezut ca e ceva serios, gen Taophysics, departe de asta insa si chiar mai bine. E funny rau.

Lasandu-i la o parte pe colegii mei coderi, ieri am primit de la o amica linkul catre o petitie pentru piste de bicicleta in Bucuresti (dar l-am pierdut L-) ). Am semnat la insistentele ei, luand totodata in considerare ideea ca orice capitala europeana care se respecta are asa ceva. Vad ca petitiile astea au devenit la moda in ultima vreme. Sincer nu cred ca le ia cineva in serios. Cam cate semnaturi d-astea digitale credeti ca ar putea schimba ceva in Romania? Asta in timp ce napolitanele Joe se folosesc de siteul memoriu.ro ca sa-si faca campanie publicitare. Iti dai seama ca acolo unde e concurs cu premii semneaza si catelu si purcelu. Poate ca ar trebui sa facem o tombola cu titlul "Revolutia ideologica in Romania".

Pe de alta parte, cum imi zicea un alt prieten, mai degraba semnam petitii sa se stranga tomberonezii (aka cainii vagabonzi) de pe strazi sau sa astupe gaurile de canal and shit. Ce-i corect e corect. Asa cum spuneam si in postul trecut ar trebui sa ne apucam intai sa facem curat si dupa aia sa ne plimbam cu bicicleta.

Asa ca eu ma apuc de treaba. Ma apuc sa-mi fac curat in camera. Defapt as face orice numai sa nu invat :D. So long.

miercuri, 3 mai 2006

1 mai muncitoresc

Mda, si am fost si in Vama de 1 mai. Pana la urma de ce se duce lumea la mare de 1 mai? De ce m-am dus eu e alta poveste. Cu toate ca am mai fost odata si mi-am jurat ca nu mai merg primavara la mare, nu m-am invatat minte si am facut frigu si acuma, am indurat si am suportat umezeala care tinea hainele reci si prosoapele ude.

Pe de alta parte a fost placut sa reintalnesc spiritul de turma din Vama Veche. Toti rockerii se aduna ca sa bea. O mare de plete si tricouri negre: adolescenti/nostalgici/ratati, metalisti/hippioti/alternativi/punkeri. Din cand in cand e pericol sa mai calci pe cate unu beat mort pe jos. Pe strada cersetorii obisnuiti iti cer maruntis ca sa-si cumpere bere. Pe plaja calci printre sticle goale de vodca, whiskey, vin, tot felul de tarii in functie de cati bani a avut fiecare. De la terasele-cluburile-baracile de pe plaja auzi numai muzica buna, defapt e suficient ca nu sunt manele, hituri dance sau sarbe basite de house.

Au stricat toata armonia asta o dubitza care baga clubbin cu niste gagici care cica animau spiritele celor cativa houseri din statiune. Printre care si Lex care insa s-a pierdut pe la concert Tapinarii din motive pe care nu le vom divulga aici. Discrepanta a fost si aparitia clubului Bavaria in peisajul vamaiot. Fratele meu, astia chiar nu inteleg ca aici se asculta preponderent rock. M-am saturat de ei, imi sunt ca un ghimpe in coasta, se baga peste tot: pe unde merg prin regie ma impiedic numai de fluturasi si reclame la Bavaria si la gagicile lor goale. Ah, sorry, se numesc animatoare. Parasute proaste care dansau in budigai si in tricoash noaptea pe acoperis in timp ce lumea trece prin briza blindata cu geci, caciuli si glugi. Treaba lor, sanatatea lor, meseria lor, banii lor.

Luni seara mi-au luat interviu de la Antena 1. M-au intrebat ce parere am de gunoiul de pe plaja. Ce dracu era sa le raspund? M-am eschivat. Asa cum ne eschivam si de la munca. Asa ca am aderat bucuros ca si toti ceilalti supravietuitori ramasi acolo si in seara de 1 mai (probabil ca nu munceau a doua zi) la reflexivul de sorginte comunista: sa se faca, sa se dreaga, sa se stranga. Acu doi ani am strans gunoiul dupa Stufstock: cioburi, prezervative, fluturasi, halbe de plastic, am strans pana si gunoiul aruncat in spatele barurilor de  comerciantii de sezon. A fost singura data cand am strans gunoi asa de nebun si asta doar pt ca a zis Mircea Toma. Altfel nu strange nimeni de la el vointa. In tara asta pici de fraier daca ai initiativa.

Tot aud pe colo si pe dincolo de "atitudine eco-civica". Rahat cu perje. De cand ma stiu n-am vazut cu ochii mei sa se organizeze o actiune de strangere a gunoiului. Am vazut prin filme cum umblau americanii cu tepusele in mana si strang gunoiu de pe camp. La noi poti sa vezi livezile de PET-uri prin geamul jegos de tren. Deh, ei fac o feblete din a fi voluntar. Noi suntem mai comozi si nu facem treaba decat pe bani si atunci cu zgarcenie. Daca s-ar organiza as merge intr-o cruciada din asta a gunoiului. Pana la urma as spala si budele din camin, macar de s-ar simti oamenii dupa aia. Pana atunci ma complac si astept intr-o atitudine necomunista, postdecembrista si postmodernista balcanic... SA SE FACA.