Cover Audioslave
http://www.youtube.com/watch?v=IFMQ_TWNZX8
marți, 20 martie 2007
luni, 19 martie 2007
duminică, 18 martie 2007
Montaj
Iata 3 piese din cadrul concertului din Campina (dupa eforturile mele titanice de a invata sa montez sunet cu video :D ).
Pe ganduri
Pe ganduri
joi, 15 martie 2007
Cumplit mestesug de tampenie
Iata cu ce m-am ocupat in ultima vreme.
Am cantat vineri in clubul din Campina, dupa cum se vede in afisul de mai sus. E prima data cand ne-am facut afis, nu ca am canta noi prea des, dar se pare ca in ciuda lui tot nu prea a venit lume. Biletul l-am pus la 50 de mii ROL. Poate ca unii s-au speriat de dat bani si au plecat, dar mie mi se pare destul de rezonabil si asta e. Cui nu-i convine sa un intre. Asa ca a fost din nou o cantare clasica de club in Campina, cu oamenii la mese, cativa baieti intr-un colt care dadeau din cap si noi pe scena facandu-ne treaba. Nimic neobisnuit, nimic iesit din comun, doar noi incercand sa nu dam gherle. Si tot le-am dat pana la urma, dar n-a fost chiar asa de rau. Am inregistrat pe noul laptop al lui Boaba (Mac cu Intel Dual Core) iesirea din mixer si am constatat apoi ca a iesit bine, chiar prea bine in ceea ce priveste claritatea sunetului: se aude orice zgomot, orice gherla, orice paraitura si orice guitat din voce. Si n-am dus lipsa: primele 3 piese le-am ruinat din cauza vechiului meu efect de chitara prin care am bagat bass-ul ca sa se poata acorda usor in drop-d, dar mufa de intrare fiind stricata a parait si bazait ingrozitor. Asta spre disperarea lui Stefan care credea ca e chitara lui de vina (ca obisnuia sa mai faca surprize d-astea, dar de-abia o reparase) si incrancenarea lui Boaba care se lupta cu un prelungitor apasand pe cablu ca sa faca contact mai bine (moment in care unii spectatori au avut iluzia ca Boaba ar vrea sa dea din cap, dar doamne fereste! :D). Apoi chitara mea a fost cam incet, al lui Stefan suna horibil, mai ales distortul care semana cu un gater de lemne, iar vocea mea deja ragusita a cedat pana la sfarsit. Am facut si pauza pentru prima data in "cariera" noastra si am inceput dupa ea "in forta" cu un Blackest Eyes ratat: n-am mai reusit sa ma inteleg cu Flo la un moment dat. Oricum piesa suna cam goala pe versuri si Boaba propune sa o scoatem din repertoriu. Sa vedem, ca deocamdata avem 12 piese cu tot cu cover-urile. Cat despre Flo a mai dat prin praf niste piese, dar nu chiar asa de grav pe cat avem si noi si el impresia. Unele piese iar le-a accelerat de ziceai ca vrea sa ma omoare, ca nu mai aveam suflu sa cant. L-am injurat cu totii si pe urma l-am iertat, as usual. A, si bine ca n-a baut de data asta :P (dupa cantare a fost insa cu totul alta problema). Mai am avut niste dificultati tehnice cu noul meu procesor, Bogdan ne-a lucrat ca ne-a taiat vreo 2 piese din inregistrat pe la mijloc-sfarsit asa si Shobo inca nu ne-a dat partea de dupa pauza a filmarii (ne rugam sa mai existe :D). Pana cand reusim sa asamblam inregistrarile in ceva ce poate fi audiat/vizionat ca lumea, iata un mic snippet oferit de Stefan. Curand sper sa punem pe picioare si un mic site Sindromul Hamangia, cu un minim de design, informatii si media.
In rest m-am ocupat de lucrarea de diploma, intr-un fel de efort sisific si idealist al meu de a scrie singur un engine de fizica pentru jocuri 3D. Pentru cei care ma cunosc mai bine, nu este noutate, ei stiind ca ma ocup cu asta, cu intermitente inca din anul I. Asta inseamna ceva ani buni, dar si in cazul formatiei, n-am reusit sa concretizez prea multe din aceleasi doua motive: 1. e greu si 2. nu m-am ocupat numai de asta. Asa ca in incapatanarea mea de a le face pe toate, m-am lasat de serviciu, am convins o profesoara sa o fac lucrare de diploma si le-am spus alor mei ca o sa stau sa ma ocup de scoala, ceea ce se intampla sa fie mare parte adevarat. A trecut insa ceva vreme de cand lucrez la super proiect, am facut cateva progrese, dar am constat ca ma misc greu si, mai mult, defapt reinventez roata. Ei bine, mi-am zis, n-oi fi nici primul nici ultimul care impinge piatra in susul dealului, problema care apare este insa cea de motivatie psihologica. Si acum ca si alte dati a inceput sa mi se ia ingrozitor de programat singur in camera la acest cumplit mestesug de tampenie. Pe de o parte am trecut de varsta idealurilor si imi spun ca ar fi mai bine sa-mi gasesc un loc de munca bine platit, pe de alta ma agat cu dintii de aceasta ultima bucata de scoala pana in vara, care ar putea ultima mea farama de libertate veritabila in viata asta desarta. Asa ca ma ghidez dupa principiul: daca un lucru n-are sens, finalitate sau beneficiu, atunci nu-l face; daca toate nu au, atunci alege cateva care iti plac mai mult.
Totusi, deprimat cum sunt la ora actuala, obosit sa mai incerc de o saptamana sa detectez coliziunea dintre un cilindru si un paralelipiped, am hotarat sa ma dedau nepasarii si letargiei, iresponsabilitatii si pauzei de formule, cod sursa si articole tehnice. Nu inainte de a face un gest simbolic: va predau pe aceasta cale cheile travaliului meu. Si fac asta in contradictie cu ce am mai discutat si hotarasem, adica sa nu divulg nimic din toate cunostintele pe care le-am acumulat in anii astia, in speranta ca poate poate scot niste bani pe faza asta. Nu sunt un fan al open source-ului, dar daca nu ar fi fost disponibile pe internet toate documentatiile si exemplele pe care le-am folosit (chit ca seamana cu descifrat hieroglife fara piatra de la Rosetta), n-as fi facut nimic. Asa ca ar fi egoist din partea mea sa nu impartasesc la randul meu :). Sau mai degraba e o incercare disperata de gasi pe cineva care sa se priceapa si sa ma poata ajuta/colabora. Oricum, pe cei mai multi dintre voi nu va intereseaza subiectul, iar sansele de raspandire a acestui link de aici sunt la fel de mici cu cele pe care le estimez pentru a mai gasi pe cineva in tara asta care sa se ocupe de treaba asta. But I guess you never know...
joi, 8 martie 2007
Iubirea in zodia cancerului
A fost odata ca niciodata un taram magic in care mii si mii de fapte fermecate se petreceau in fiecare zi chiar sub ochii muritorilor. O lume in care Prometeu daruise cu mult mai mult din secretele zeilor decat focul. Scrisorile zburau prin aer cu viteza gandului, calestile de foc traversau intreaga lume de la un capat la altul intr-o singura zi, iar globuri de cristal se gaseau in fiecare coliba si umpleau viata tuturor de vraja. Oamenii ii spunea "minunea stiintei moderne" si i se prosternau, chiar daca ei ziceau ca in cu totul alta parte se indreapta credinta lor. Ei multumeau unui zeu sau altul pentru darul vietii, pe cand ar fi trebuit sa multumeasca celor dinaintea lor care au impins cu gandurile lor imensul trup al umanitatii spre civilizatie. Ei insa la randul lor au multumit lui Dumnezeu pentru inspiratia lor ce le-a asternut formulele sau versurile pe hartie. Din neant si din credinta s-a nascut utopia.
In ciuda celor mai bune intentii ale creatorilor ei, asupra acestei lumi magnifice s-au abatut groaznice nenorociri. Trecutul a venit din urma sa o bantuie, sa-i zbuciume apele si sa-i tulbure pacea. Pacatul strabun s-a intors ca sa verse sange in focuri si razboaie. Molime s-au abatut iar, chiar daca pe cele vechi miracolul medicinii le eradicase de multa vreme. Promisiunea unei vieti mai lungi, poate chiar nemurirea, s-a naruit dintr-o data, atunci cand a aparut cancerul. Iar de atunci lucrurile au mers din rau in rau. Orice incercau invatatii sa faca intru salvarea echilibrului fragil al lumii esua. Ceea ce reparau pe o parte se surpa in alte doua, si intregul edificiu al societatii moderne se prabusea. Precum in mitul sacrificiului pentru creatie, oamenii au crezut atunci ca poate ar fi bine sa se jertfeasca pe ei insisi pentru binele celorlalti. Insa cu timpul au ajuns sa-si faca singuri rau fara motiv, uitand de la ce plecasera. Unii chiar au inceput sa simta nostalgie pentru vremurile trecute, fara sa stie ca vremurile pe care si le inchipuiau ei nici macar n-au existasera vreodata. Desi cladirile lor se ridicau ca niste sageti inspre cer, iar drumurile, podurile si tunelurile lor se intindeau peste mari si tari, scheletul firav al acestei corabii se naruia pe zi ce trece. Si atunci au inceput sa resimta disperarea, sa cada in nevroze si in depresii si sa ia Valium. Tinerii si ei s-au nascut fara suflul sperantei si si-au incredintat soarta hibernarii chimice agonizante.
Mai multe imperii se invecinau in granite de suferinta si moarte. Unii il asteptau pe Mesia sa vina pentru prima oara, altii a doua, unii chiar a treia, iar altii nu mai asteptau nimic de la viata, nici macar de la cea de apoi. Unii conducatori vrednici au crezut de cuvinta ca este mai potrivit sa-i trimiti pe adolescenti sa lupte cu dusmanii in loc sa se plictiseasca prin baruri, sa-si bea mintile si sa piarda vreme filozofand despre Univers pentru a sfarsi apoi intr-o slujba anosta pana la sfarsitul vietii. Sa invete sa fie barbati, sa ajunga sa pretuiasca darul de a trai, sa simta valoarea iubirii. Cu toata acestea lumea era sfasiata de o puternica dezbinare si seceta sufleteasca. De steril era vesmantul impietrit cu care imbracasera filozofii lumea de-a lungul veacurilor. Pretul ratiunii cu care cladisera toate acele minuni era moartea termica a sentimentelor. Familiile se rupeau, copii erau abandonati, din ce in ce mai multi mureau celibatari, singuri, iar nimeni nu mai iubea pe nimeni. Tot ce mai ramasese era cancerul si umbra prafului radioactiv pe care il anuntasera profetii de dupa revolutia industriala. Era distopia.
In vremea aceasta un tanar de la apus iubea o fata de la rasarit. Pentru ca imperiile lor erau dusmane, dragostea lor era interzisa. Speranta licarea in sufetele celor doi si inimile pline de pasiune visau la ziua izbavirii durerii lor. Cum insa celor din nord si sud ne le pasa de credintele celor de la apus si rasarit, ei au putut sa-si gaseasca azil dragostei lor pe meleaguri straine amandurora. Si s-au iubit ani de-a lungul asa cum nimeni n-ar mai fi crezut ca se mai poate in acele vremuri de pierzanie.
Pana intr-o zi cand el a simtit o goliciune adanca in ele si a simtit ca pierdut acel sentiment curat. Ametit, confuz, a incercat sa il caute in inima altor femei si in alte parti ale trupului lor. Sotia lui a cazut prada unui deochi intunecat care isi gasea defapt izvorul in blestemul lui. Gresita era calea lui si el intelegea asta, dar nu putea sa se opuna umorurile ce-i curgeau prin spirit si efluviilor necontrolate ce-i controlau impulsurile si faptele. Pana cand a reusit sa-si adune fortele si manat de dorinta de a se intoarce la vremurile de vis din amintiri, a plecat in cautarea potirului dragostei eterne. O sorbitura din acela, se spunea, il va tine fermecat de amor pe cel care bea pana la sfarsitul vietii, credincios femeii alaturi de care a fost inca de la inceput. Prosteasca a fost insa incercarea lui si naiva si periculoasa aceasta cruciada care nu i-a adus decat mai multa suferinta si stres - o alta boala incurabila ce molipsea tinuturile la acea vreme.
Dupa un tarziu amar, s-a intors acasa obosit. Vazuse cum oameni se omorau unii pe altii pentru o vorba sau mai putin, vazuse cum niste foi de hartie erau cu mult mai multe importante decat carnea omului si cum vrajba era mai puternica decat fratia. Si cu toate astea nu a gasit leacul cautat. Nu reusise sa-si impace in interior demonul cu ingerul pazitor. Facuse si el cancer. Femeia lui era acum asemenea unei pietre slefuite ce fusesera candva simturile si nervii ei si peste care trecusera galoane intregi de destin curgator. Si s-au incapatanat in continuare sa caute iubirea si si-au injghebat din cotloanele memoriei iluzia a ceea ce inseamna fericit si si-au numarat regretele in picaturi sarate de lacrimi.
Dar de ce sa planga pana la urma? Au avut si ei vremurile lor frumoase, pe cand altii au avut cu mult mai putin decat ei. Intr-o lumea stearpa, trista, bolnava, in care toata lumea moare de cancer... O lume in care doar cei ce iubesc si sunt iubiti cunosc mantuirea... Dar toate lucrurile au un sfarsit, si pana la urma toata lumea moare...
Si am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea. Timpul actiunii nu este nici prezent, nici trecut, nici viitor, ci asa cum ne invata la scoala despre basme - timpul mitic. Faptele si personajele prezentate nu au nici o legatura cu realitatea si sunt pur fictionale. Sursele de inspiratie care m-au catalizat si m-au facut sa scriu randurile de mai sus sunt cartea lui Amos Oz - Cutia Neagra si filmul El labirinto del fauno. Va recomand calduros sa gustati din amandoua. O zi buna!
In ciuda celor mai bune intentii ale creatorilor ei, asupra acestei lumi magnifice s-au abatut groaznice nenorociri. Trecutul a venit din urma sa o bantuie, sa-i zbuciume apele si sa-i tulbure pacea. Pacatul strabun s-a intors ca sa verse sange in focuri si razboaie. Molime s-au abatut iar, chiar daca pe cele vechi miracolul medicinii le eradicase de multa vreme. Promisiunea unei vieti mai lungi, poate chiar nemurirea, s-a naruit dintr-o data, atunci cand a aparut cancerul. Iar de atunci lucrurile au mers din rau in rau. Orice incercau invatatii sa faca intru salvarea echilibrului fragil al lumii esua. Ceea ce reparau pe o parte se surpa in alte doua, si intregul edificiu al societatii moderne se prabusea. Precum in mitul sacrificiului pentru creatie, oamenii au crezut atunci ca poate ar fi bine sa se jertfeasca pe ei insisi pentru binele celorlalti. Insa cu timpul au ajuns sa-si faca singuri rau fara motiv, uitand de la ce plecasera. Unii chiar au inceput sa simta nostalgie pentru vremurile trecute, fara sa stie ca vremurile pe care si le inchipuiau ei nici macar n-au existasera vreodata. Desi cladirile lor se ridicau ca niste sageti inspre cer, iar drumurile, podurile si tunelurile lor se intindeau peste mari si tari, scheletul firav al acestei corabii se naruia pe zi ce trece. Si atunci au inceput sa resimta disperarea, sa cada in nevroze si in depresii si sa ia Valium. Tinerii si ei s-au nascut fara suflul sperantei si si-au incredintat soarta hibernarii chimice agonizante.
Mai multe imperii se invecinau in granite de suferinta si moarte. Unii il asteptau pe Mesia sa vina pentru prima oara, altii a doua, unii chiar a treia, iar altii nu mai asteptau nimic de la viata, nici macar de la cea de apoi. Unii conducatori vrednici au crezut de cuvinta ca este mai potrivit sa-i trimiti pe adolescenti sa lupte cu dusmanii in loc sa se plictiseasca prin baruri, sa-si bea mintile si sa piarda vreme filozofand despre Univers pentru a sfarsi apoi intr-o slujba anosta pana la sfarsitul vietii. Sa invete sa fie barbati, sa ajunga sa pretuiasca darul de a trai, sa simta valoarea iubirii. Cu toata acestea lumea era sfasiata de o puternica dezbinare si seceta sufleteasca. De steril era vesmantul impietrit cu care imbracasera filozofii lumea de-a lungul veacurilor. Pretul ratiunii cu care cladisera toate acele minuni era moartea termica a sentimentelor. Familiile se rupeau, copii erau abandonati, din ce in ce mai multi mureau celibatari, singuri, iar nimeni nu mai iubea pe nimeni. Tot ce mai ramasese era cancerul si umbra prafului radioactiv pe care il anuntasera profetii de dupa revolutia industriala. Era distopia.
In vremea aceasta un tanar de la apus iubea o fata de la rasarit. Pentru ca imperiile lor erau dusmane, dragostea lor era interzisa. Speranta licarea in sufetele celor doi si inimile pline de pasiune visau la ziua izbavirii durerii lor. Cum insa celor din nord si sud ne le pasa de credintele celor de la apus si rasarit, ei au putut sa-si gaseasca azil dragostei lor pe meleaguri straine amandurora. Si s-au iubit ani de-a lungul asa cum nimeni n-ar mai fi crezut ca se mai poate in acele vremuri de pierzanie.
Pana intr-o zi cand el a simtit o goliciune adanca in ele si a simtit ca pierdut acel sentiment curat. Ametit, confuz, a incercat sa il caute in inima altor femei si in alte parti ale trupului lor. Sotia lui a cazut prada unui deochi intunecat care isi gasea defapt izvorul in blestemul lui. Gresita era calea lui si el intelegea asta, dar nu putea sa se opuna umorurile ce-i curgeau prin spirit si efluviilor necontrolate ce-i controlau impulsurile si faptele. Pana cand a reusit sa-si adune fortele si manat de dorinta de a se intoarce la vremurile de vis din amintiri, a plecat in cautarea potirului dragostei eterne. O sorbitura din acela, se spunea, il va tine fermecat de amor pe cel care bea pana la sfarsitul vietii, credincios femeii alaturi de care a fost inca de la inceput. Prosteasca a fost insa incercarea lui si naiva si periculoasa aceasta cruciada care nu i-a adus decat mai multa suferinta si stres - o alta boala incurabila ce molipsea tinuturile la acea vreme.
Dupa un tarziu amar, s-a intors acasa obosit. Vazuse cum oameni se omorau unii pe altii pentru o vorba sau mai putin, vazuse cum niste foi de hartie erau cu mult mai multe importante decat carnea omului si cum vrajba era mai puternica decat fratia. Si cu toate astea nu a gasit leacul cautat. Nu reusise sa-si impace in interior demonul cu ingerul pazitor. Facuse si el cancer. Femeia lui era acum asemenea unei pietre slefuite ce fusesera candva simturile si nervii ei si peste care trecusera galoane intregi de destin curgator. Si s-au incapatanat in continuare sa caute iubirea si si-au injghebat din cotloanele memoriei iluzia a ceea ce inseamna fericit si si-au numarat regretele in picaturi sarate de lacrimi.
Dar de ce sa planga pana la urma? Au avut si ei vremurile lor frumoase, pe cand altii au avut cu mult mai putin decat ei. Intr-o lumea stearpa, trista, bolnava, in care toata lumea moare de cancer... O lume in care doar cei ce iubesc si sunt iubiti cunosc mantuirea... Dar toate lucrurile au un sfarsit, si pana la urma toata lumea moare...
Si am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea. Timpul actiunii nu este nici prezent, nici trecut, nici viitor, ci asa cum ne invata la scoala despre basme - timpul mitic. Faptele si personajele prezentate nu au nici o legatura cu realitatea si sunt pur fictionale. Sursele de inspiratie care m-au catalizat si m-au facut sa scriu randurile de mai sus sunt cartea lui Amos Oz - Cutia Neagra si filmul El labirinto del fauno. Va recomand calduros sa gustati din amandoua. O zi buna!
miercuri, 7 martie 2007
Blogaj
Colegul si bunul meu prieten Claudiu ma roaga azi un lucru. Si spun bun prieten fundamentandu-ma pe nenumaratele dati cand am baut impreuna. Am mai si invatat cot la cot da cine isi mai aduce aminte asta? Paradoxal: de obicei uiti cand bei, nu cand esti treaz.
Dar sa revenim: amicul, mai sus mentionatul, e un tip foarte destept, cel putin pentru cei ce nu-l cunosc :P. Nu, doar glumeam. Pe cand altii se joaca cu puta in tarana (sau cu puta prin Maxx si cu parasuta in BMW), el face retele neurale, retele semantice si alte mestesuguri din astea de tampenie. Probabil ca unii dintre voi (carora nu le place spamul mai ales) chiar contribuiti la plata salariului lui.
Dar sa trecem peste asta. Pe scurt: a facut un sondaj destul de misto formulat si interesant despre bloguri si alte kestii din astea din lumea virtuala. Faza tare e ca el poate sa bage tot intr-o integrala, pe urma sa aplice nabla de 2 ori si sa scoata super concluzie din chestia asta... sau nu :D. Oricum, la intiativa mea si la rugamintea lui va somez sa-l completati! Aici! Acum! :))
Dar sa revenim: amicul, mai sus mentionatul, e un tip foarte destept, cel putin pentru cei ce nu-l cunosc :P. Nu, doar glumeam. Pe cand altii se joaca cu puta in tarana (sau cu puta prin Maxx si cu parasuta in BMW), el face retele neurale, retele semantice si alte mestesuguri din astea de tampenie. Probabil ca unii dintre voi (carora nu le place spamul mai ales) chiar contribuiti la plata salariului lui.
Dar sa trecem peste asta. Pe scurt: a facut un sondaj destul de misto formulat si interesant despre bloguri si alte kestii din astea din lumea virtuala. Faza tare e ca el poate sa bage tot intr-o integrala, pe urma sa aplice nabla de 2 ori si sa scoata super concluzie din chestia asta... sau nu :D. Oricum, la intiativa mea si la rugamintea lui va somez sa-l completati! Aici! Acum! :))
luni, 5 martie 2007
Pene de vultur
Iti cresc atunci cand stai pe marginea haului. Te dai putin inapoi si mai plangi in poala mamei spunandu-i ca ti-e frica. Apoi iti intinzi aripile larg si iti dai drumul in gol. Inveti sa stapanesti curentii periculosi si sa planezi, dar de aici incolo orice greseala iti va fi fatala. Nu poti sta linistit nici o clipa atunci cand esti in aer. Chiar si atunci cand aterizezi e un joc de noroc. Zborul e un mestesug alambicat, facut numai pentru cei haraziti sa-l deprinda. Iti da libertatea vietii, dar si libertatea mortii. Un lucru e cert, pe pamant nu te vei mai intoarce decat sa-ti tragi sufletul. Opiul spatiilor deschise iti va inrosi vinele ochilor de vant si iti va inaspri pielea. Nu vei mai fi cel ce ai fost, ci doar o naluca obsedata si obsedanta. Ce mari ti-au crescut penele de vultur acum ca te-ai facut si tu mare. Si acum ce? Acum am sa continui sa zbor. Nu ti-e dor de cuib? Poate, dar stii tu drumul inapoi? Cat ai sa zbori? Pana mor. Nu poti tine un vultur departe de cer. Nu poti cruta prada de la moarte. E firea lucrurilor. De ce sa tremuri in asteptarea mortii? E mai buna o bataie pe umar si un indemn: Curaj! Esti un vultur acum! Vulturii nu au constiinta si vulturii nu au lacrimi. Vulturii nu iubesc si nu rad pentru ca nu-si permit luxul acesta in timp ce dau din aripi. Pe varful golas de munte nu au prea multi prieteni asa ca astepta singuri sa moara. O mixtura ciudata de roca si fier. Iar progeniturile lor vor fi la fel. Intai speriosi, dar dupa ceva vreme le vor creste si lor penele fermecate. Si atunci istoria se va repeta si nu vor mai putea niciodata recunoaste ca le-a fost teama. Pentru ca oricum nimeni nu i-ar mai crede. Darul lor e in acelasi timp blestem. Cuvintele devin de prisos si in mutenia lor vor strabate intinderile uscate. Departe, departe, tot mai departe...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)