Am gasit-o ascunsa bine intr-un raft al unui anticariat din pasajul de la Universitate la capitolul Medicina. Si poate pe buna pe dreptate avand in vedere numarul mare de poze ale creierului din ea cat si multele referinte neuroanatomice/fiziologice din unele parti ale ei. Am fost insa in primul rand surprins sa gasesc o carte atat de recenta intr-un anticariat: 2000, MIT Press. Ma intreb oare a cui a fost si care este povestea lui? Un savant roman care a plecat din tara si si-a lasat mostenirea de carti straine de calitate anticariatelor? Sau poate pur si simplu nu i-a placut si a aruncat-o? Nu demult mi-am exprimat dezacordul fata de ideile unuia dintre autori, insa bogatia mai mare de explicatii mi-a atras atentia de data asta, cat si domeniul tintit - al neurolingvisticii, nume care nu sunt sigur ca exista, dar imi pare mie ca se potriveste cel mai bine.
Lingua ex machina este titlul unei carti scrise in tandem de William H. Calvin si Derek Binkerton. Probabil ca titlul se refera la faptul ca limba vine intr-adevar din pseudo-masina care se numeste creier intr-un mod inca in mare parte necunoscut, neavand insa aparent nimic de-a face cu sintagma pe care o parafrazeaza deus ex machina. Spun pseudo-masina pentru a nu calca cumva pe teren alunecos precum cel al masinismului sau mecanicismului dus la extrem cum ar fi deja cunoscuta analogie a mintii cu calculatorul, care s-a dovedit deja a fi gresita. Asta nu inseamna insa ca viitoarele conotatii ale cuvantului nu vor pierede fostele restrictii de metoda mostenite din stiintele mecanice, cibernetice si ale calculatoarelor mai recent. Deja cand spunem masina ne gandim la ceva care emuleaza sau chiar simuleaza procese din natura. Nu ne mai pasa de modul in care este atins scopul, importanta este finalitatea. Nu conteaza daca este vorba de un motor termic, un sistem biela-manivela sau porti logice cu tranzistori. Tehnologiile trec, masina ramane. Influenta istorica a acestui cuvant a devenit atat de pregnanta incat consideram in ziua de azi ca insusi corpul uman este o vasta masina biochimica. Urmand acelasi fir de gandire Calvin isi denumeste chiar propriul model de functionare al creierului uman – masina Darwin.
Bill Calvin a terminat fizica si apoi s-a apucat de neurologie, devenind astfel un fel de specialist in neurostiinte si multe altele pe langa, ceea ce defapt desfiinteaza titulatura de specialist. Defapt nici el nu stie prea bine cum sa denumeasca ceea ce face, respectiv aria lui de cercetare. In cateva cuvinte ea s-ar descrie prin neodarwinism, glaciatiuni, evolutia creierului la hominide, aruncarea balistica la tinta si coloane hexagonale in cortex.
Derek Binkerton este un lingvist stabilit in Hawaii si specializat in limbi creole si pidgin (nu ma intrebati ce sunt ca n-am inteles prea bine). Lingvistica pe care o abordeaza el este una evolutionista care incearca sa urmareasca dezvoltarea limbajului de la semne, sunete nearticulate si protolimbaj. Astfel cei doi autori isi intersecteaza interesele in neo-darwinism aducand adesea citate din Ernst Mayr, a carui carte “De la bacterii la om” a fost tradusa si la noi si publicata la Humanitas. (Am inceput-o de doua ori dar tot n-am reusit sa o citesc. Desi se spune ca este cel mai mare popularizator recent al teoriei evolutioniste mi se pare ca are un stil plictisitor si care mai mult ameteste decat lamureste. Dar cine sunt eu sa judec?) Ca o alta paranteza, nu pot sa ma opresc si sa ma intreb daca nu cumva cartile pe care le citesc nu se afla pe o linie impusa de Vlad Zografi, coordonatorul seriei stiintifice de la Humanitas, iar teoriile si autorii cuprinsi in aceasta nu sunt decat fatete subiective ale multitudinii de teorii ale prezentului. Referirile aduse la Oliver Sacks sau Daniel C. Dennett sunt si ele aducatoare de mai multa siguranta? Sau poate nu valoreaza nimic? Cata lume a auzit de Fritjof Capra de exemplu?
Cu siguranta mult mai multi au zis de Chomsky insa, fie ca au facut facultatea la uman sau la real. Iar cartea asta ne promite prin subtitlu ca va reconcilia conflictul dintre Chomsky si Darwin. Din ce spun autorii se pare ca in cautarea Gramaticii Universale ce rezida in capetele tuturor locuitorilor planetei nu prea a fost luata in calcul componenta evolutionista. Asa ca ei isi sufleca manecile si unul din perspectiva neurologica si altul lingivstica se apuca sa dezgroape istoria limbii facand popasuri prin istorie, antropologie, etologie, psihologie si alte stiinte terminate in logie.
Urmeaza mai departe sa va povestesc despre lucruri minunate ce se ascund in spatele limbajului natural, cum ar frazele si clauzele ce alcatuiesc sintaxa ce lipseste cu desavarsire in unele limbi, denumite generic protolimbaje. (Defapt sunt phrases si clauses care se traduc mai corect prin expresii/sintagme/grupuri nominale, respectiv propozitii. Sau ceva de genul asta. Oricum exista o greutate de traducere care se regaseste si in cazul cuvantului utterance larg raspandit in textele de lingvistica computationala, care s-ar traduce prin ceva apropiat de exprimare/replica/fraza. Daca stiti cumva traduceri mai bune sau acceptate de terminologia romaneasca spuneti-mi si mie.) Si mai sunt si alte lucruri interesante precum centrele de denumire ale obiectelor din creier, sau faptul ca verbele se gasesc in lobul temporal si substantivele in cel frontal iar comunicarea se face prin arcuate fasciculus care insa sufera de problema de coerenta si multe alte lucrurui pe care inca nu le pricep. Iar apoi peste toate astea vin notiunile pe care le citesc acum din Jurafsky si Martin in cartea lor de procesarea limbajului natural. Stiati de exemplu ca toate limbile globului impart rolurile tematice? Adica verbele pot cere de la 1 pana la maxim 3 argumente obligatorii pentru a descrie complet actiunea respectiv si ca mai pot exista pana la aproximativ 7 asemenea roluri. Iar 7 plus minus 2 este numarul de elemente pe care le putem memora, de unde si lungimea numerelor de telefon sau numarul de grupuri de cifre in care le impartim, acronimele, mnemonicele etc. Sau ca forta ilocutionara da vorbelor putere, astfel ca replicile dintr-un dialog nu numai descriu o stare de fapt ci pot efectua actiuni cu urmari concrete asupra participantilor, cum ar fi “Va declar sot si sotie!”, dar deja am dat-o prin balarii.
Si cate si mai cate lucruri fascinante nu s-au descoperit, unele dintre ele parand de domeniul bunului simt in aparenta, dar mult mai complexe in esenta. Cert este ca s-au facut multe progrese in algoritmii de procesare a limbajului de la ierarhia lui Chomsky incoace si mai nou se imbratiseaza din ce in ce mai mult metodele statistice. Insa nimeni nu poate sa explice inca cum sunt stocate cuvintele in creier, cum sunt combinate in propozitii si unde rezida conceptele din spatele lor. Avem de-a face numai cu speculatii chiar si acum dupa jumatate de secol de la modelul matematic McCulloch-Pitts al neuronului si descoperirea neurotransmitatorilor din sinapse si a invatarii hebbiene. Asa ca va trebui sa sa o luam in continuare incet, cu pasi mici, invartindu-ne in jurul obiectului cunoasterii, adulmecand, gresind, invatand, asa cum ii sta bine defel oricarei metode de cercetare stiintifca.
