Principiile sado-maso

"I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain." Frank Herbert, Litania impotriva fricii din Dune

"Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie."

Psalmi, 23:4

A mai trecut o sesiune. Azi s-a terminat cu totul, mi-am luat rezultatul de la ultimul examen. Unii dintre prietenii de varsta mea au terminat deja facultatea, iar faptul ca nu mai mi-a ramas decat o singura sesiune in fata (in afara de cele de restante) ma face sa devin nostalgic. Stiti expresia aia "Doamne, cum a trecut timpul". Ei bine, chiar asa este. Si nici nu mi-am dat seama. Cand esti pe la inceput sau mai pe la jumatate iti dai seama, dar apoi nu le mai tii rostul. Pentru ca te obisnuiesti.

Mi-am notat intr-un fisier la sfarsitul sesiunii de vara din anul II cateva impresii astfel incat sa nu uit cum a fost. Greu, obositor, stresant, vara lui "DCE e viata asa amara?". Privind inapoi nu-mi vine sa cred cat de speriat eram la examene si cat de mult efort si stres se aduna intr-o luna. Pe atunci nu faceam diferenta intre a lua un examen si a lua nota mare. Cert este ca am descoperit ca este mai relaxant sa iei 5, chiar daca este putin aventuros: nu te deranjeaza sa iei 6, dar un 4 nu e prea placut.

Frica a fost cea care m-a tinut la un nivel inalt de performanta. Frica este ceea ce ii face pe studenti sa tremure la examene, sa li se albeasca fata, sa nu se poata concentra, sa isi bataie picioarele, sa greseasca, sa se balbaie. Frica de ce? E ca si cu timiditatea, iti este frica de ceva dar nu stii de ce. Sa fie figura profesorului, privirea fetei? Ti-e teama de ce ar putea sa spuna sau de ce parere ar putea sa aiba? Ti-e frica de esec, dar pana la urma ce inseamna sa ratezi?

Pana te obisnuiesti, dupa care nu iti mai pasa, nu iti mai este frica, devii brusc curajos. Curajul este atunci cand nu mai ai nimic de pierdut. Sau cel putin atunci cand realizezi ca ceea ce detii nu mai valoreaza nimic sau aproape nimic.

Oamenii au un mod ciudat de a se comporta in viata. Fiecare incearca sa-si construiasca un model interior al lumii exterioare pe care il tot perfectioneaza de-a lungul timpului astfel incat sa se suprapuna cat mai bine asupra realitatii. Ceea ce crezi astazi se poate da peste cap maine, doar pentru ca experienta ti-a dovedit contrariul. Mi-a placut sfatul din Calauza: omul e mai bine sa ramana flexibil ca o trestie, decat sa se rigidizeze in timp, asa cum se intampla in cele din urma inevitabil spre batranete.

Exista doua mari feluri de a invata: prin incercare si eroare si prin pedeapsa si recompensa. Iar atunci cand expus de multe ori unui stimul te obisnuiesti cu el, precum cainele lui Pavlov. Dintre toate mamiferele avem poate cea mai mare capacitate de a suferi si indura pentru un tel indepartat, pentru un vis. Majoritatea persoanelor religioase cred in Lumea de apoi. Toate neajunsurile pe care le induri si toata munca istovitoare pe care o depui reprezinta infim fata de posibilitatea de a nu atinge scopul final. Iar o suita lunga sau neintrerupta de nereusite in viata unui om se poate dovedi fatala si face loc unui cerc vicios de anxietate.

Frica e atunci cand te trec fiori prin cosul pieptului, vicerele ti se strang, picioarele se inmoaie, inima iti mai bate mai tare, mainile iti tremura, iar adrenalina tasneste. Daca ai sta sa-ti asculti emotiile si sentimentele si nu sa le traiesti, ci doar sa le privesti ca un voyeur pasiv si distant, ti-ai da seama ca nu se reduc decat la niste simple manifestari somatice. Atunci cand spui ca "te doare inima" te referi la o stare de inconfort sufletesc, dar defapt nu poti sa o localizezi cu exactitate: este pe undeva prin stomac, prin partea stanga a pieptului sau in spatele ochilor.

De ce mi-e frica? Mi-am promis sa nu-mi mai fie frica la examene si totusi mi-e greu sa ma desprind de acest obicei. Poate ca e prea strans legata de bucuria de dupa, acum imi lasa mai mult un gust amar. Invatarea prin recompensa a trecut pe feedback negativ intr-un flux opus celui de dopamina. Dupa 5 olimpiade nationale mi-am dat seama ca pe masura ce m-au calit m-au facut sa-mi fie din ce in ce mai mult frica. Intrecerea te face sa scoti ce e mai bun in tine, dar uiti de cele mai multe de la ce ai pornit.

Nu e bine sa faci nimic de frica, nu e bine sa asculti de ceilalti decat atata vreme cat nu esti in stare sa iei singur decizii. Desi a-ti asuma o responsabilitate e unul dintre cele mai de temut actiuni, paradoxal este totodata o victorie impotriva fricii. Nu poti elima frica, asa cum nu poti face o purificare rasiala. E ca si cum ai incerca sa extermini fericirea. Poti doar sa inveti sa traiesti cu ea si sa o tolerezi.

Frica o poti constientiza rational, dar cu greu o poti opri pentru ca ea provine din cele mai vechi strafunduri filogenetice ale creierului, pe unde prin trunchiul cerebral, probabil in amigdala. Frica de a pica un examen, de a fi prins copiind, de a esua in viata este strans legata de frica animalului de pradatori sau de vicisitudinile naturii. Frica iti inalta bariere invizibile atunci cand nimic nu te impiedica sa mergi mai departe.

Uitandu-ma in urma nu pot concluziona decat ca am sunt un masochist lasand frica, lucruri rele si ganduri negre sa salasluiasca in mine. Uitandu-ma inainte nu pot decat sa ma consolez cu placerea sadica de a vedea cum aceste lucruri se repeta tuturor ca un fel carusel al vietii. Nu e ca si cum ar exista o cale de mijloc, o solutie de compromis, o cheie a succesului. Fiecare face doar ce poate si cum crede ca e mai bine.

Of books and men

Intr-adevar a trecut ceva timp de cand nu am mai postat, dar am vrut sa astept sa mai se coace niste idei in capul meu inainte sa le astern pe foaia virtuala a blogului. Am avut o saptamana aproape de vacanta, timp in care am lancezit in caldura asta toropitoare, am citit presa si am frecat-o prin camera.

Duminica am fost la Bookfest. Placut, aer conditionat, un fel de CERF cu carti, oricum, asa cum au declarat organizatorii, mai bine decat ca la vechiul Bookarest organizat la TNB. Intre timp Gabriel Liiceanu scoate o carte noua despre Romania si minciuna si renunta la un nou mandat ca presedinte al asociatiei editurilor. Eu mi-am cumparat 4 carti cu ocazia asta. Cand le mai citesc nu stiu, probabil ca la vara. Cea mai buna investie a fost cred o noua carte de Fritjof Capra, dat fiind ca Editura Tehnica nu mai are librarie mai nou, vinde doar pe net, iar cartile lor nu prea le gasesti in celelate librarii.

Un alt autor cu care am facut cunostinta este Konrad Lorenz, de care unii poate au auzit, eu insa nu. Citez de pe coperta spate a cartii "Cele opt pacaate capitale ale omenirii civilizate" o scurta descriere a tipului: "Fondator al etologiei (stiinta comportamentului animal) si laureat al Premiului Nobel pentru medicina si fiziologie in 1973, Konrad Lorenz a devenit cunoscut dincolo de granitele comunitatii stiintifice prin studiile sale asupra agresivitatii, in care extinde principiile etologice la comportamentul uman."

Cartea face parte din seria "Pasi peste granite" cu care m-am delectat de cativa ani incoace fiind cea mai buna colectie de popularizare a stiintei din Romania contemporana, chiar singura am impresia. Imi place foarte mult acest titlu pentru ca este acelasi cu al unei colectii de eseuri al marelui fizician, fondator al mecanicii cuantice, Werner Heisenberg. Si ca sa vedeti cum se leaga lucrurile, coordonatorul de la Humanitas este Vlad Zografi, despre care citind in "Usa interzisa" am aflat urmatoarele fapte: absolvent al facultatii de fizica, specialist in fizica cuantica cu doctoratul la Paris, Vlad Zografi isi arde diploma si renunta la cariera sa stiintifica pentru a deveni editor la Humanitas si unul din cei mai apreciati dramaturgi ai momentului (cel putin asa se lauda Liiceanu).

Revenind la carte, am sa enumar cele 8 pacate, notand alaturi de ele nu o scurta descriere ci ma degraba o scurta parere de-a mea:

• suprapopularea - nu e vorba de explozia demografica din China, ci poate mai degraba de inghesuiala din Japonia. Precum zicea Patapievici pe undeva numarul de persoane pe care un om poate fi in contact social se ridica unde pe la 150, cam asta fiind marimea gintei si a subgruparilor sociale actuale totodata. Defapt ideea este ca oamenii devin foarte irascibili in marile aglomerari urbane, cea mai buna analogie fiind RATB-ul.
• distrugerea mediului natural - carticica e scrisa in anii 70, povestea e veche, desi in Romania e foarte actuala. Noi inca nu stim prea bine ce inseamna reciclare sau strangem gunoiul de pe jos. Si nici ce sa facem cu Rosia Montana, Delta Dunarii sau Vama Veche.
• competitia umana acerba - o idee simpla, dar frapanta. De ce ne zbatem atat sa avem bani si comfort? O intrecere a omului cu el insusi care a pornit dintr-un instinct de supravietuire si a scapat de sub control. Nimeni nu stie exact de ce o face.
• atrofierea simturilor - alta idee simpla. Omul alearga atat de mult dupa placere si lux incat a uitat ca mai trebuie sa sufere si de privatiuni. Este o explicatie pe care autorul o foloseste pentru a explica blazarea tinerilor: lipsa unui tel, a unei lupte atunci cand totul ti-e pus pe tava. Cine stie? Poate are dreptate.
• degradarea genetica - intotdeauna am fost in dubiu cu darwinismul. Mie imi suna mai bine lamarckismul dar se pare ca a fost infirmat stiintific. Singurul mod in care se face adaptarea genetica este prin selectie naturala. Atat ca procesul este aproape blocat la oameni din cauza evolutiei medicinei si a tehnologiei. Avem insa grija sa mai facem un razboi din cand in cand sau o bomba prin metrou ca sa mai selectam din populatie.
• ruptura de traditie - aici e vorba mai mult de generatia hippy de atunci pe care savantul o combate si totodata incearca sa o explice pe baza studiului agresivitatii manifestat sub forma de ura de rasa, care include si dispretul generatiilor trecute. De fapt neofilia asta e un caracter al (post)modernismului, fiind un fel de pacat perpetuat din Renastere.
• receptivitatea la indoctrinare - desi pune mai mult accentul pe critica behaviorismului american (care oricum a apus) se refera si la tehnicile de manipulare a maselor prin media si reclame.
• cursa inarmarilor si bomba nucleara. Nu mai e Razboiul rece, in schimb avem Iranul, Pakistanul si cati altii, ca sa nu mai vorbesc de superputeri. Dar zice si el, ca nu e pericol asa mare decat in celelalte cazuri. E daor un pericol mai tangibil, oricand poate sa ne pice in cap si sa ne rada.

Cam asta e cu agresivitatea si cu starea lumii din ziua de azi. Desi scrisa acu multi ani, carticica asta se potriveste bine si cu ziua de azi. Si mai ales noua care nu am apucat sa avem asa mult experienta in capitalism precum vesticii care s-au confruntat deja cu o serie de probleme pe care noi le privim dupa 50 de ani de comunism precum vitelul la poarta noua. Intre timp tineri vandali de atunci s-au mai cumintit si au devenit coorporate. Prin Franta studentii se mai dedau inca la manifestatii si violente si mai nou se pare ca si in Grecia. N-ai sa vezi asta in Romania pentru ca suntem un popor indobitocit. Precum spunea Kundera, nu poti sa compari stanga franceza cu asuprirea comunista est-europeana (si urmarile ei - completez eu).

Am scris eu intr-un blog despre un experiment cu soareci. Ei bine se pare ca trebuie sa mai citesc Konrad Lorenz si despre etologie ca sa ma luminez despre natura umana/animala. De asemenea am mai aflat niste chestii interesante pe la scoala: dilema prizonierilor, eficienta Pareto, echilibrul Nash (ala din A Beautiful Mind), concepte din teoria jocurilor, economie si sisteme multi agent care se aplica foarte bine in viata reala. Se pare ca modul in care indivizii dintr-un grup intr-un sistem social determina inerent aparitia agresiunii si a exploatarii. Deci e ceva natural .

Am sa inchei cu o gluma austriaca, la prima vedere cam seaca, la care apeleaza KL cand face referire la faptul ca "dezvoltarea tehnologiei si a farmacologiei determina o intoleranta crescanda fata de ceea ce provoaca cea mai mica senzatie de neplacere" (desi este un combatant al ideii ca stiinta ar duce la umanizare, ci mai degraba stiinta este dezumanizata de factorii de mai sus).

"Azi ii fac o bucurie cainelui meu. Ii trag o mama de bataie si apoi ma opresc."

Nota de subsol: Bai Vali, daca cumva ai citit si ajuns pana aici (las' ca poate citeste Sandulescu), sa vii sa-ti dau cartea sa-i facem un comentariu la ora de dirgentie cand mai mergem pe la o terasa, un 24, un Club A ceva .

Pastila de sambata seara

Mi-a trimis un prieten un link catre cea mai tare enciclopedie: uncyclopedia.org. Nu stiu cum de am ratat-o pana acu. Uncyclopedia rulz! :))

Si in aceeasi linie umoristica am vazut astazi la televizor alta gluma proasta. Cica s-au furat subiectele de la testele nationale. Fratilor ne ducem de rapa cu totul, nu numai invatamantul. L-am vazut la Realitatea pe tipul care s-a dat drept reprezentat de judet ca sa ia subiectele. Zici ca era cules din Maxx. Si mai te intrebi de ce majoritatea sunt convinsi ca in tara asta orice se rezolva cu spaga.

Va urez spor la exersat si practicat spagatul. Si aveti grija cu gripa asta aviara, sa nu intrati in vreun focar de influenza sau, mai rau, sa faceti trafic de influenza.

Riki, miki, wiki

Stai si ma uit si ma minunez la minunatia asta de World Wide Web care nu conteneste sa ma uimeasca si ma ademeneasca cu lucruri noi si interesante pe zi ce trece. Mai deunazi stateam si umblam din prieten in prieten pe 360 cautand ceva interesant, dar m-am trezit facand un fel de DFS intr-un graf neorientat.

Si ca tot vorbeam de graf. Wikipedia e geniala. Este culminarea ideii de hypertext. Putinii dintre navigatorii de pe web de azi isi dau seama cat de breaking-edge au fost conceptele html, http, wiki. Prin anii 90 de-abia se acomoda lumea cu Internetul iar eu dadeam ture pe la cunostinte cu internet prin dial up ca sa ma minunez. Azi am in sfarsit la indemana o encicopedie online care depaseste cu mult delimitarile clasice. Pornind de la un topic poti sa te trezesti cu zeci de ferestre de navigare de le pierzi sirul.

Oamenii s-au obisnuit prea mult cu maniera liniara de a scrie si desi html-ul le ofera ocazia de a sari din acest tipar, se gandeste in continuare unidimensional. A se vedea linia de taburi din browser sau butonul de back. Nimeni nu se gandeste ca avanseaza defapt intr-un arbore sau mai rau intr-un graf asa cum se intampla in Wikipedia.

Iar faptul ca poti edita dinamic si in colectiv continutul unui site duce totul la limita. Sau poate nu. Sky is the limit. Chiar ma gandeam ca poate si blogurile ar putea primi niste retusuri. Poate ca ordonarea temporala nu e intotdeauna cea mai buna. Poate vrei sa ramifici posturile asa cum ti se ramifica gandurile in cap si uneori mai pierzi din crezi, mai pica din frunze. Sau poate ca vrei sa faci referinte la propriile posturi, nu numai linkuri din exterior. Ca si cum ti-ai construi propriul wikivers in care sa poti sa faci ce vrei, chiar si sa te invarti in cerc.

Pana atunci vad ca astia de la Yahoo s-au pus pe renovat. Vor sa impuna sistemul hi5, adica sa vedem cu totii ce prieteni avem, poate mai facem schimb. Mi s-a umplut mailu azi de adaugari la friends. Am refuzat incrancenat sau dau Add them all. Si-asa vad ca lumea citeste oricum (habar n-am cine) si fara lista de prieteni.

Fratilor, e public, e pe moca, fara bilet de intrate, mi-am facut si profil acuma. Veniti sa vedeti cum ma cert cu copacii. Urmeaza noi episoade, noi viziuni, noi aventuri ideatice, ce mai, o nebunie.

Argue with a tree

Blue October este o trupa pe care am descoperit-o recent dupa ce am auzit pe City FM piesa Hate Me. M-au atras la ea vocea in stil Peter Gabriel si versurile realisto-naturisto-post-moderniste. Defapt as putea sa jur ca o bucata din piesa seamana exact cu una de-a lui Peter Gabriel, ma gandeam la Sailsbury Hill, dar nu este ea. Nu am fost surprins insa cand in biografia baietilor am gasit printre influente pe fostul solist de la Genesis.

Mi-am mai luat de pe net niste piese, am vazut videoclipul la Hate Me - par interesanti. Cel mai dubios este ca vocalul afiseaza o imagine undeva intre punk si The Cure iar muzica este neasteptat de linistita, catalogabila prin zona adult alternative (Counting Crows, Goo Goo Dolls as spune), desi chiar versurile unei melodii critica faptul ca in ziua de azi fiecare melodie trebuie sa apartina unui gen si fiecare gen sa aiba un nume.

De ce Argue with a tree? Este defapt numele unui album live al Blue October, pe care este clar ca eu nu l-am ascultat. Ceea ce m-a atras subit la aceasta metafora insotita de companionul ei imagistic (coperta albumului pe care o vedeti la inceput) este faptul ca se potriveste extrem de mult cu ceea ce fac eu in acest blog. Ma cert cu un copac.

Poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa se duca in padure la copacul sau si sa certe cu el. Cu siguranta, stim cu toti, copacul nu va vorbi niciodata, dar mai mult copacul nu va resimti insa nici o trauma, parere de rau sau mustrare de constiinta. Tu vei zbiera la el si te vei consuma iar el iti va absorbi cuvintele nepasator si impasibil. Nu va lansa nici macar un vag comentariu. Simplul fapt ca ti-ai pus refulariile in vorbe, ca ti-ai materializat frustrarile in insulte, ca l-ai invinovatit pe bietul copac pentru toate esecurile tale te poate face sa te simti mai usor. E ca si cum copacul ar fi mancatorul tau de pacate.

Chemical brothers

Mi-am adus aminte de un film in care un baiat de 20 si ceva de ani se intorcea acasa in orasul lui mic de provincie american pentru inmormantarea mamei. Nu-mi mai aduc aminte cum se numea filmul. Tatal lui era psihiatru, iar baiatul era pe medicatie cu litiu din frageda copilarie. Maica-sa era paralizata de tot atata vreme din cauza unui accent stupid legat intr-un mod ciudat de "mood-ul" copilului. De aproape 20 de ani tipul asta era pe litiu. Acum insa se decide sa intrerupa tratamentul si intr-o lume de suburbana, semidocta si stupefianta totodata (adica cu  stupefiante) traieste niste experienta inedite care urmeaza sa-i schimbe viata bla bla bla.

Presupun ca toata lumea a auzit de marijuana, cocaina, heroina, ecstasy, lsd etc. Dar tot asa cred ca ati auzit si de Prozac, Xanax, Zoloft etc cateva din medicamentele cele mai cunoscute din familia SSRI, cea mai noua generatie de antidepresive. Primele sunt ilegale, cele din urma le puteti gasi in farmacii.

Mamele sau tatii obisnuiesc sa ia Distonocalm? Voi luati? Fumati iarba din cand in cand ca sa va simtiti bine? Beti cafea dimineata ca sa va dezmortiti simturile adormite? Va imbatati uneori pulbere ca sa puteti scapa de toate inhibitiile? Ati luat vreodata diazepam cu vodca? Fumati ca sa scapati de stres? Va simtit vreunul dintre voi dependent?

Freud credea ca cocaina (pardon de cacofonie) este un medicament foarte eficient. Ghici pentru ce? Impotriva dependentei de narcotice. Chiar a incercat sa-l trateze pe un prieten de adictia de opioide. Freud a reusit pana la urma sa se lase de Coke, amicul sau insa a murit de supradoza din 2 droguri. Defapt totul a pornit de la populatiile indigene sudamericane care mestecau frunze de coca pentru a se energiza si a putea alerga pe distante mari in nu stiu ce ritual al lor.

Omul alb a crezut ca a mai descoperit o minune farmaceutica si l-a folosit peste tot, inclusiv in Coca-Cola. Pana cand un tanar de 14 ani la inceputul secolului trecut nu putea sa mai traiasca fara bautura carbogazoasa. De atunci Coca-Cola este dococainizata, cel putin asa se lauda firma din Atlanta. Poate ca asa si este, insa ramane una din cele mai bine vandute bauturi racoritoare. Este concurata doar de Pepsi, care a folosit in loc de coca o enzima folosita in digestie, numita pepsina. Care-i baiul nu prea pricep. De, ce sa fac daca nu mi-a placut chimia in generala si in liceu.

Un amic (Dumi) clasificase filmele despre droguri in 3. Nu mai stiu exact care era categoriile dar variau de la partea asa-zis frumoasa pana la cea intunecata in aceasta ordine: Fear and Loathing in Las Vegas, Trainspotting, Requiem for a Dream. Daca stam bine si ne gandim si cred ca am mai zis asta toata generatia hippie a fost calare pe droguri ca dealtfel toti muzicieni din 60 incoace.

Se pare ca traim intr-o lume a dependentei de chimicale. Deja universul imaginat de Frank Herbert in Dune nu mai imi pare deloc SF. Ganditi-va ca pana si medicamentele uzuale sunt denumite in engleza tot "drugs". Oamenii nu-si pot stapani dispozitiile si comportamentul decat prin prafuri, pastile si siropuri. Pentru omul modern ajutorul nu mai este asteptat dinauntru, ci doar din afara ca un artificiu salvator. Stiinta si tehnologia in serviciul umanitatii. Deus ex machina.

Cineva imi spunea mai demult ca noi toti suntem prizonierii starii noastre de spirit. Probabil d-aia nimeni nu este cu adevarat liber. Poate de aceea am putea pune semnul echivalentei intre iluminare si eliberare. Am cunoscut un sportiv de performanta care avea vertijuri fara sa aiba nici o problema neurologica. Un om care nu putea sa inghite orice fel de mancare din motive psihice. Am auzit de genii afectate de scleroze si neuropatii, de tineri promitatori care s-au sinucis. Am intalnit multi oameni deprimati, altii foarte anxiosi. Si cati si mai cati. Pe mine m-am intalnit relativ recent.

Am o intrebare care ma roade de ceva vreme: de ce isi bataie oamenii picioarele?

Codul rozetei sparte

Roza cruce, cavalierii templieri, Prioria din Sion, da Vinci, Sfantul Graal, Isus, Maria Magdalena, Opus Dei, evangheliile gnostice si asa mai departe. Dan Brown a starnit o adevarata furtuna mediatica. Acum ca au scos si filmul vanzarile la carte o sa creasca si mai mult si pe langa ea, alte zeci de carti, cd-uri, filme inrudite. Milioane de dolari si o adevarata industrie construita in jurul Codului lui da Vinci. Controversa = bani.
Un fel de Harry Potter al adultilor, povestea aceasta a reusit sa readuca in prim plan, dar sub alta fata, o poveste veche de secole. M-au socat doua lucruri: pe de o parte faptul ca librariile si supermarketuirle s-au umplut de carti adiacente subiectului: de genul Amurgul templierilor sau Codul lui da Vinci spart. Pe de alta parte, ultima editie a cartii are pe spate o recomandare a lui Umberto Eco gen Adrian Mutu fata de Averea. Intr-adevar firul epic este foarte palpitant si se citeste foarte usor, poate insa nu ma asteptam de la omul care a adunat in Pendulul lui Foucault un material imens despre templieri. Dupa ce am citit cartea aceea am fost marcat si apoi placut surprins cand am descoperit placuta de pe Île de la Cité care spunea ca acolo a fost ars pe rug Jacques de Molay. N-as fi crezut niciodata ca nebunia asta cu alchimia, templierii, regele Arthur si potirul o sa erupa in asa hal. Probabil ca principalul catalizator a fost noua viziune asupra crestinismului si scandalizarea bisericii.

In tot acest timp, pe fondul acestor lucruri, imi apar niste lucruri oarecum discrepante. Luand in calcul faptul ca da Vinci se pare ca a fost homosexual, iar Gioconda ar reprezenta un fel de androgin, iar toata lumea e inebunita dupa revelatiile si inventiile lui acum, gasim pe strada afise anti-homosexualitate. Chiar principala acuza care a fost adusa templierilor a fost cea de sodomie. Am impresia, din cate mi-amintesc, ca ei cautau un sarpe mistic ascuns undeva prin anus numit Kundalini. Cine stie? Poate ca defapt incercau sa scape de tenie :).

Oameni care ascuta cu mare placere ori Elton John, ori Freddy Mercury, ori George Michael, ori Judas Priest etc ii aud cu mare surpriza cum ii injura pe homosexuali. Si cum injuraturile au de cele mai multe ori tente sexuale, ajung de cele mai mult ori sa sune penibil fara ca ei sa-si dea seama ce zic defapt. Toate astea din cauza paradei homosexualilor care cica a fost acompaniata de violente (defapt nici nu ma asteptam la altceva, mai ales din partea la Noua Dreapta).

Si ce vrea sa insemne asta? Ca le iau apararea? Nu, vreau doar sa subliniez o ironie. Nu ne plac homosexualii, nu ne plac tiganii, nu ne plac arabii teroristi, dar ne place Codul lui da Vinci si pornografia cu lesbiene. Si daca nu va convine ce am de spus, atunci trimiteti-mi KKK-ul pe cap sa-mi scrie pe usa "Prietenul homosexualilor" si sa-mi ardeti o cruce in fata ferestrei. Asta daca atat ii duce capul pe unii sa inteleaga, sau in functie de din ce secta fac parte: aia dupa evanghelia dupa Matei sau aia dupa Iuda.