Goodbye cruel world

E o lume crudă!

Daniel Răduță se pare că e pe drumul cel bun. Eu aici în Dublin nu am simțit, dar se pare ca a fost o campanie media destul de puternică pentru el. Bineînțeles că te pune un pic pe gânduri - de ce doar pentru el când sunt atâția alții în aceeași situație? Și nu putem sa zicem nici că era la fel de amărât ca alții după standardele românești. Dar boala nu face distincție între clasa socială în care te afli sau salariu și banii din bancă. Până la urmă cred că toată povestea se va termina cu bine. Daniel se va face bine și el împreună cu soția lui vor lupta împotiva acestui gen de nedreptate și sper ca toată aceasta campanie să-i ajute și pe multi alții. Toată lumea vorbește în ultimii anii despre revoluția web și cum oamenii au din ce în ce mai multă putere prin intermediul acestei rețele globale de comunicare facilă. Ei bine, ăsta e un exemplu al acestei puteri. Când toată lumea te ignoră, trebuie să zbieri ca să te faci auzit. Și uneori e un țipăt de disperare. Chiar dacă unii au fost deranjați de cazul Răduță (am avut surpriza neplăcută ca un prieten să-l trateze cu dispreț și chiar să încerce să-l combată), cred că a fost un succes, o bătălie câștigată pe drumul spre vremuri mai bune.

Trebuie să recunosc că sunt și ipocrit. Poate nu mi-ar fi păsat nici mie acum câțiva ani, sau dacă n-aș fi trecut prin niște experiențe personale marcante sau dacă n-aș fi avut parte să aud despre lucruri rele ca asta întâmplate unor oameni apropiați sau în locul cărora aș putea fi oricând. Și apoi oricum nu se poate să-ți pese de toată lumea (asta e treaba altora, care nu și-o fac cum trebuie). Dar trebuie să ne pese măcar de câțiva măcar, că altfel am fi niște monștri, nu oameni.

Recent am auzit că o fostă colegă de grupă din facultate a murit în urma unui accident rutier. Marius, cu care am lucrat la ultimul joc la EA, a fost diagnosticat cu diabet (inadmisibil de târziu) chiar cu ceva vreme înainte să plec din țară. Acum e aproape orb și asta e numai una dintre complicațiile pe care le are. Alina îmi spunea săptămâna asta că are și ea un prieten tot cu leucemie și o colegă cu cancer la cap. Toți oameni tineri. Nici nu știi când viața se poate răsuci brusc și te lovește direct în față, găsindu-te total dezarmat. Și apoi mai sunt și eu care, ce să mă mai ascund după deget, mă lupt de atâția ani cu depresia și anxietatea și toată gama aferentă.

Poți să ai toți banii din lume, că nu te pot aduce înapoi din groapă sau nu te pot insănătoși atunci când medicina nu mai are soluții. Însă celor sănătoși, frumoși, puternici, avuți nu le pasă - pentru că așa funcționează lumea în care trăim. O lume crudă în care cei slabi pierd și sunt dați la o parte și ignorați. Bineînțeles asta e ceva perfect natural pentru biologie sau economie, capitalism, liberalism etc. Dar nu e drept pentru individ. Și de aceea va fi întotdeauna această ruptură între oamenii care suferă și cei care sunt norocoși. Asta dacă nu facem ceva să îndreptăm lucrurile. Pentru asta urăsc lumea în care trăiesc, detest sistemul, vreau să mă răzvrătesc. Îmi țin cumpătul doar pentru că știu că o revoluție nu aduce numai lucruri bune și e greu să planuiești o schimbare dacă nu studiezi bine toate detaliile. Dar nu vreau să aud că sunt pesimist sau gândesc negativ despre cele din jurul meu - sunt realist! De data asta eu am dreptate. Lumea e cu susul in jos și toți se complac. Rușine să ne fie!