Queensryche

Am avut aseara ocazia sa vad aseara un concert de cea mai inalta clasa, unul din cele mai bune pe care le-am vazut la viata mea. Desi intrata intr-un con de umbra, o trupa care n-a fost niciodata pe gustul multora, poate decat la sfarsitul anilor 80 cand si-au cunoscut portia de glorie, Queensryche isi face in continuare treaba si si-o face bine. N-am fost niciodata un fan adevarat de metal, in afara de Metallica si cele cateva piese de la Pantera, Judas, etc pe care le-am mai ascultat de-a lungul timpului; insa Queensryche mi-a intrat incet incet pe sub piele de cand i-am auzit prima data pe un album de metal ballads cu piesa Bridge. Multa vreme numele lor mi-a fluturat pe la urechi insa de-abia anul asta am inceput sa ascult mai serios, cu precadere albumul Empire, a carei piesa de titlu o ascult cu mare placere, dandu-mi o senzatie de forta si revolta sociala totodata.

I-am simtit ca o trupa profunda, cu o voce extraordinara si armonii si serpuiri melodice a caror complexitate adesea bizara m-a vrajit mai mult decat progresivul (supra-incarcat de pian dupa parea mea) de la Dream Theater. O trupa grea, pe care n-am patruns-o inca, ale carei versuri inca mai asteapta sa le descopar, dar al carui sound are foarte mult de oferit. Iar live performance-ul n-a lasat dorit: un sunet plesnit, cu o toba si bass puternice si bine echilibrate si doi chitaristi, care, in ciuda distorturilor ala killer Z, si-au sincronizat armonia si solo-urile intr-o combinatie fara cusur. Ca sa nu mai vorbim de voce: Geoff Tate este un monstru sacru, vocea lui duce uneori spre opera, miscarea lui scenica este teatrala si pare sa nu oboseasca deloc.

Dezvoltat din concept album-ul lor Operation: Mindcrime, concertul a fost mai degraba un soi de rock opera, prin prezenta cantaretei de sprijin si a catorva figuranti si a a decorului, reprezentatia fiind tot timpul dublata de povestea ce se desfasura pe ecranul din spate. Piesele s-au scurs dintr-una in alta, si in ciuda faptului ca publicul n-a fost foarte numeros, iar organizarea si calitatea nu la nivele super-profi, spectacolul a reusit sa captive si sa incite. Ca sa nu mai vorbim de muzica, care a fost flawless. Daca baietii astia ar fi cantat un pic mai mult spre Tool sau Porcupine Tree ar fi fost dementiali. In final au cantat au cantat piesele lor de rezistenta si au reusit sa incinga publicul care stia versurile. Au cantat aproape 3 ore si si-au facut treaba cu simt de raspundere, chiar daca n-au avut in fata scenei decat o "mana" de oameni.

Cred ca am facut cea mai buna alegere a verii. N-am sa mai ma duc la alte concerte pana la Sziget din motive, de necrezut, financiare. Pe de alta parte nici nu ma dau in vant atat de mult dupa Judas sau Metallica. Iron Maiden cred ca o sa-i vad in Ungaria, desi nici pe ei nu prea i-am ascultat. Regret putin B'estfest-ul, ca nu vad Manic Street Preachers sau Unkle live. Sau Garana... Dar de, nu le putem avem pe toate. Rock on!