Retrospectiva

Vine o vreme uneori cand te uiti in urma si faci bilantul ultimelor tale realizari sau cel putin a insiruirii de fapte marunte ce se succed pentru a-ti forma viata. Asa mi s-a intamplat de exemplu aseara uitandu-ma mai mult sau mai putin accidental prin directorul cu poze adunate de-a lungul anilor. Iar eu n-am fost niciodata un maniac al instantaneelor si nici al consemnarii evenimentelor. Insa cu toate astea s-au adunat ceva amintiri si nu strica niciodata sa le treci pe hartie.

Poate cel notabil lucru care mi s-a intamplat in ultima vreme a fost nasterea nepoatei mele Emma. Frati-miu, cel alaturi de care am crescut, Miha, cea pe care am cunoscut-o in anul intai pe cand le aveam grija de atunci puiul Tina, acum deja mama a o duzina de braci germani, ei au devenit acum parinti si, prin ei, eu am devenit unchi. Iar gandul asta mi se pare colosal, schimbandu-mi modul in care ma raportez la viata. Am tinut-o in brate pe cand avea doar 6 zile si, bineinteles, nu m-am priceput prea bine sa o fac. Pana la urma e un copil ca oricare altul, dar face parte din familia mea si-l voi vedea cum creste langa mine. Nepotica mea imi aminteste ca am inceput sa pasesc in afara tineretii, iar acum viitorul e al ei si al nostru pe langa ea.

As vrea sa-l cred pe Vlad cand spune ca viata devine atat de simpla atunci cand iti propui doar sa prezervi si sa perpetuezi specia. Te desparti in timp de oameni de oameni, ii reintalnesti, ii redescoperi, ti se par schimbati, iti dai seama ca tu insuti te-ai schimbat. Peste foarte putin timp Vlad va deveni si el tatal unei fetite. Claudiu si Laura si-au sarbatorit si ei de curand festiv nunta, iar eu cu Adi am furat mireasa si ne-am dus cu ea din Otopeni pana in Club A. Momente memorabile - si probabil vor mai veni si altele. Dar parca tot nu-mi vine sa cred ca aceia care invatam impreuna in camin si in cantina si apoi ne imbatam prin Club A suntem cei care devenim din ce in ce mai maturi, mai responsabili, mai adulti. Stiam ca va fi asa, dar tot nu-mi vine sa cred.

Dar sa lasam nostalgiile si sa ne amintim ca a venit vara - anotimpul fericirii pentru mine. Am fost deja de doua ori in Vama, odata de 1 mai, odata acum de curand. Prima data mi-am pierdut cheile si a trebuit sa-mi sparg usa, a doua oara mi-am luat cateva picioare tavalit pe jos de niste cocalari care se distrau batand rockeri, deci n-am fost lipsit de peripetii. Am mai umblat prin oras, am vazut lucruri interesante, jazz, pe John MacLaughlin intr-un concert demential la Sala Palatului, am revizitat miercurea la Sala Radio, dans contemporan (bizar), repetitie cu public la teatrul din Laptarie, proiectie de film de la TIFF, unele dintre acestea la recomndarea unor prieteni noi de care ma bucur. Am culminat weekend-ul asta cu o iesire la munte in Piatra Craiului alaturi de Andrei, plan pe care mi-l pusesem de multa vreme in gand dar de-abia acum am reusit sa-l implinesc. Toate lucrurile astea adunate au frumusetea si savoarea lor si chiar daca organul meu de simt al plenitudinii vietii mele e cam atrofiat, asta nu inseamna ca nu ma pot bucura privind inapoi.

Dar poate ca cel mai bine e sa ne bucuram privind in viitor, sau poate doar sa traim clipa senini. Astea sunt prerogative la care m-am mai gandit si le stim cu totii, dar vin momente cand intra in prim plan. Cum ar fi azi cand doar o zi mai ma desparte de 25 de ani traiti din viata. La multi ani mie! Caci am facut un drum lung pana aici, dar nu vreau sa ma opresc aici, vreau sa merg inainte. Macar pana la vreo 30 de ani cand poate ma voi linisti si eu din angoasa mea existentiala si voi patrunde "sensul" vietii :P. Dar cine stie ce va mai fi... Noi sa fim sanatosi!