Ce au in comun minciuna, rasul, plictiseala si aruncatul obiectelor? Toate sunt actiuni ce nu apar decat la oameni. Desi ar parea ca si animalele domestice ar putea sa se sature de acelasi mediu monoton si ca se bucura atunci cand scapa de temnita lantului sau a cotetului, nimic nu se compara cu tragedia plictisului uman.
Te uiti la televizor pentru ca te plictisesti si apoi te plictisesti uitandu-te. Dar ce anume provoaca aceasta stare deranjanta a spiritului? Practic este o tulburare de dispozitie – in termeni stiintifici. Asa cum litiul se administreaza pentru a reduce manifestarile maniaco-depresive, tot asa creierul isi autoinduce o stare de epatie etansa.
Cred ca prima faza a plictiselii este un soi de mecanism de aparare: lipsa activitatilor ce produceau in mod uzual excitatia creierului conduce la instalarea unei perioade tranzitorii de adaptare. Organismul pare receptiv la tot felul de activitati noi, dar nu reuseste sa obtina un nivel suficient de satisfactie din ele.
In alte cuvinte plictiseala este un fel de antonim al adictiei, un fel de stare de sevraj. Psihicul nu reuseste sa se agate de nici una dintre alternativele oferite de mediu asa ca ramane plutind in deriva in asteptarea a ceea ce crede el ca il poate trezi la viata – imagine formata bineinteles de-a lungul timpului, in urma experientelor anterioare.
Asa cum pomeneam si cand ma refeream la tovaresele noastre necuvantatoare, plictiseala apare sau este atribuita in contextele in care de obicei se interzice ceva ( ce obisnuia sa fie la ordinea zilei). Este un fel de revolta, de resentiment la adresa unui raufacator invizibil. Daca nu mai poti face ce faceai inainte, atunci sa nu mai faci nimic. Nu gasesti un vinovat real asa ca decizi sa te auto-pedespsesti.
Devii in acest moment un martor pasiv la viata, un spectator impasibil. Pentru fiecare dintre noi, plictiseala este echivalenta cu umplerea unui lung sir de ore in care in mod normal nu ai avea ce face. Cu totii cunaostem senzatia, dar mai stim ca intr-o situatie similara, putin schimbata, povestea ar deveni alta, fiind vorba de regasirea libertatii sau a odihnei mult asteptate. Asadar, in cuvinte simple, daca intrerupi brusc activitatea unui om care nu este obosit si care nu se simte captiv si il introduci intr-un mediu in care el nu poate face nimic, obtii plictiseala.
Dar ce inseamna a face ceva sau nimic? Este o problema care defapt se reduce la scop si planificare. Un om „face” ceva in momentul in care intreprinde o actiune in urma careia obtine un rezultat de cele mai multe ori benefic propriei persoane, Si la un nivel coborat de intelegere este vorba defapt de pastrarea stabilitatii interne a individului. Acesta face orice ii sta in putere pentru a-si mentine homeostaza, luptandu-se cu dezordinea (vietii de zi cu zi).
De cele mai multe ori aceste procese de justificare a propriilor noastrea actiuni sunt inconstiente. Nu stim de ce facem unele lucruri, dar suntem constienti ca ne face placere sau ca resimtim o oarecare implinire in urma lor. Alteori apar si ingrediente rationale, cum ar fi planurile pe termen lung sau sacrificiul imediat pentru un bine intarziat, dar si acestea sunt in mai mare masura intuite decat premeditate lucid. Cand „faci ceva” inseamna ca activitatea intreprinsa cade in criteriile de mai sus, altfel resimiti inutilitate.
Iar aceasta inutilitate poate fi explicata si in termeni sociali si nu numai egoisti. Asa cum demonstreaza si teoria jocurilor sau formalismul matematico-economic (prin notiuni precum echilibrul Nash sau optimalitate Pareto), deciziile si faptele unui individ pot lua intorsaturi ciudate daca am privi din prisma unui sistem inchis si nu a unui ansamblu complex (multi-agent).
O concluzie rapida ar fi ca nu este nevoie neaparat sa interzici cuiva o activitate, ci este suficient sa-l scoti dintr-un context social pentru a-i induce starea de plictis. Astfel, daca suficienti factori sunt eliminati sistematic, o persoana poate fi adusa in stadiul in care „nu mai are nimic de facu”.
Si pentru ca vorbeam de scop si de planificare, tin sa accentuex ca mare parte a activitatilor ce cad in sfera plictiseleii (fie ca sunt intrerupte, fie ca sunt deprinse pe durata ei) tind sa se petreaca la nivel mintal. Chiar daca de cele mai multe ori prezinta efecte psiho-somatice, ele nu implica in prima faza o activitate motori concreta. Eg: suntem obisnuiti sa facem lista de cumparaturi in fiecare saptamana, iar cand plecam in vacanta avem reflexul de a o face in continuare, chiar daca stim ca nu e justificabil. Lista de cumparaturi ca si planurile pentru a doua zi nu parasesc de obicei cutia craniana, chiar daca marginal ar putea avea ca efect insomnii, batait din picioare sau lovirea din neatentie cu capul de un stalp pe trotuar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu