Oglinda retrovizoare. Carusel luminat in noapte

Sunet. Culoare. Pielea care ti se intinde. Muschii fetei care se ridica, fruntea care face riduri. O melodie veche, un vers familiar si nemaiauzit de mult. Amintiri starnite, senzatii pe care nu poti sa pui degetul, se ridica ca praful rascolit de vant, iti aluneca din maini ca un peste zvarcolind, nu stii, nu intelegi, nu poti sa vezi de unde vin, nu poti sa spui cat timp vor sta, nu prevezi unde vor merge, nu stii nici tu unde vei ajunge.

Soarele te bate incet pe fata, inchizi ochii, strangi pleoapele pana cand vezi pete galbene si te bucuri ca traiesti. Strangi fiecare farama de seva, fiecare dram de fericire care iti curge prin vene si le treci repede prin inventarul memoriei, ca sa-ti aduci aminte in alte clipe cand e intuneric si frig. Cum poti sa traiesti ca un caine? Pot atata vreme cat pot sta sub soare sa ma incalzeasca, sa-mi dea viata.

Tristetea e ca un drog. Nimic nu se compara cu privirea pierduta in zare dupa o noapte nedormita, scrutand in departare sensuri, intelesuri, incapabil sa mai scoti o vorba, incapabil sa mai articulezi, sa rationezi, sa explici, mic si umil in necunoasterea ta, si in acelasi timp frustrat, revoltat, furios pe destinul nedrept, pe tot ce n-ai putut sa fii, pe amintirile amare, pe cele pe care le tii la inima, pe cele de care nu poti sa scapi, pe toate mastile pe care le-ai purtat, pe toti oamenii care ai fi putut sa fii, pe toate iubirile pe care ai fi putut sa le ai. Imi amintesc de oameni si locuri dupa cantecele pe care le aud. Unele ma duc pe malul marii, altele pe o strada in noapte, un trup gol de femeie sau o camera cu mine si gandurile mele ridicandu-se spre tavan si pierzandu-se asa cum se pierd toate sufletele de la inceputul timpului. Tristetea e un drog. Tristetea e atunci cand nu te minti. Tristetea e felul in care unii oameni vad lumea, ca printr-un ciob de sticla ars cu lumanarea.

Toate cuvintele se pierd in urechi ce nu asculta sau in minti ce uita. Imi impart eul in jumate: o jumatate care crede ca ca senzatiile pe care le am sunt cel mai important lucru in viata si trebuie ajutate sa se materializeze in afara, si cealalta jumatate care continua sa faca acelasi lucruri zi de zi si lasa toate vorbele rostite in interior sa treaca nebagate in seama, sa se rostogoleasca in neant, pentru ca oricum se vor intoarce la fel si la fel fara sa aduca nimic de insemnatate, nimic nou, doar emotii mascate in ganduri si fantezii. O parte viseaza, pe cand cealalta incearca sa traiasca. Una ma decima incet, muschi cu muschi, fibra cu fibra, carne, os, vointa, pe cand cealalta stie ce e miscarea, ce e vivacitatea, ce e placerea, ce e satisfactia, ce e esenta inoculata in mostenirea noastra ancestrala. Incerc sa-mi decorez viata asa cum incondeiezi un ou de Paste, doar de dragul principiului estetic - in final oul tot se va sparge.

Si daca imi schimb viziunea? Daca invat sa ma bucur de soare, de oameni, de norii de pe cer, daca imi cunosc  trupul, daca ma accept asa cum sunt, atunci ce? Ar trebui dintr-o data sa gandesc altfel? Ar trebui sa-mi arunc toate gandurile dinainte si sa spun ca mi-am lepadat pielea, acum sunt un om nou? Daca ar fi sa consider toate confesiunile mele de acum si din trecut ca fiind neadevar, care e atunci adevarul? Alchimia perfecta a serotoninei si dopaminei? Fertilitatea soldurilor, genele mai bune ale urmasilor, cartile scrise de unii, cantecele compuse de altii. Ar trebui sa spun: tristetea asta ce ma urmeaza a fost un blestem, acum sunt pur, acum inteleg viata. Dar cine intelege ce pana la urma? Atat timp cat suntem sclavii lucrurilor care ne impresoara. Noi nu suntem liberi, iar libertatea e mizerie, noi nu o vrem, nu ne-o dorim, nu vrem sa intelegem nimic, nu vream sa fim destepti, vream doar sa fugim, sa alergam cat mai iute, sa ocolim toate obstacolele, sa nu ne uitam in spate, sa lasam in graba cateva resturi in urma, sa nu ne dam seama unde suntem in vuietul vantului pe care-l strapungem, sa alegem locurile cu ceata mai deasa, sa ajungem cat mai degraba in alta parte, in alt loc, oricare, oriunde, numai nu aici.