Libertate si veridicitate

Sunt liber! Sunt pe atat de liber pe cat pot fi. Desigur, as putea fi mai liber in viitor, caci pana la urma toate lucrurile sunt predestinate sa creasca sau sa scada. Singurele constante care raman sunt esentele. Iar eu posed esenta de libertate. Imi lipseste substanta liberatatii, insa esenta libertatii e aici in capul meu, un germene zburdalnic si fertil.

Sunt liber pentru ca stiu pana unde pot fi liber. Libertatea se intinde pana acolo unde nu mai poti sa fii liber si de acolo pana unde nu mai vrei sa fii liber. Primul dusman al libertatii este moartea, iar al doilea esti tu insuti.

Cum poti sa fii tu insuti daca te chinui toata viata sa aflii cine esti? Uneori ma gandesc la mizantropia mea, la dorinta mea de insingurare departe de oameni si ma intreb oare cat din mine sunt eu si nu altii? Daca as reusi sa ma dezbar de toate riturile sociale, de firele familiei, de prejudecatile gandirii, chiar de amintiri, va ramane eul meu pur sau doar un mare gol?

Nu facem decat sa culegem de ici, de colo, sa alegem ce ne place, ce ni se potriveste, alteori ceea ce suntem fortati sa adoptam sau poate chiar inselati sa credem ca se muleaza peste ceea ce suntem deja. Uneori alegem ce e frumos si bun, altii ca sa le faca in ciuda celorlati exceleaza in urat si rau. Un ochi distant ar putea sa vada ca rolurile sunt intersanjabile.

Paradoxul e ca poti sa fii tu insuti si sa te distrugi sau poti sa fii un conformist si sa nu faci fata. Amandoua sunt exemple despre cum poti transforma o viata intr-o epava. Doua exemple de tragedii: in prima te lupti cu lumea, cu ordinea, si atunci cand crezi ca ai castigat, defapt ai pierdut, pentru ca pamantul iti fuge de sub picioare odata cu tot ce-ai crezut ca era numai si numai in tine. Insa, desi nu poti reconstrui de unul singur un intreg sistem de valori, daca te predai celui in care traiesti risti sa fii inghitit de oceanul regretelor – “Viata a trecut pe langa mine.”

Oamenii sunt asa cum sunt locurile: muntenii mai aspri, cei de sud mai plini de viata si soare, in orase mai pragmatici, in Ardeal mai molcomi, in Vest mai civilizati. Defapt sunt precum oamenii din jurul lor: parinti, prieteni, profesori, sefi. Prea putini sunt cu adevarat originali, majoritatea nu face decat sa traiasca asa cum au vazut la cei din jurul lor. Un fel de genetica care selecteaza principii existentiale in loc de cromozomi. Crezi ca poti sa alegi dintr-o infinitate de posibilitati, dar defapt te scalzi intr-o baie limitata de gene socio-culturale.

E interesant ca foarte multi oameni vor sa cunoasca gloria, sa fie adulati, sa traiasca pe culmile bogatiei si ale desfraului. Toti vor sa fie liberi sa faca ce vor si ii numesc pe cei care nu-i lasa opresori. Multi recunosc ca nu e posibil sa faci chiar orice asa ca se rezuma la o libertate moderata. Asa cum e libera exprimare, de parca cuvintele ar fi inofensive, cand e vorba defapt de un exercitiu de putere. Ideile sunt uneori ca niste boli contagioase.

Ok, spun altii, poti sa fii liber, atata timp cat nu faci rau celorlalti. Asa spuneam si eu pana cand am prins prostul obicei de a lua cuvintele din propozitii si a ma intreba ce inseamna cu adevarat. De exemplu, rau inseamna ceea ce contravine unui sistem moral. Un sistem moral este un set de legi de conduita ce asigura rata maxima de supravieturie si buna functionare a unui anmit grup uman. Sistemele morale tind sa varieze atat in timp cat si in spatiu – geografic si istoric. Asemeni unui sistem cu feedback o populatie are tendinta de a-si autoregla acceptiunea asupra conceptelor morale. Ganditi-va la poligamie de exemplu: intolerabila pentru noi, normalitate pentru altii. Sau omuciderea: crima pe vreme de pace, eroism pe vreme de razboi.

Complicat lucru sa fii liber. Defapt e atat de dificil incat cei mai multi renunta. Stramba din nas la cuvantul “sclav”, dar intind gaturile care incotro ca sa le se spuna cineva ce sa faca. Viata e o responsabilitate mult prea grea, prea apasatoare. Dar nu-i poti judeca, pana la urma sunt liberi sa faca ce vor. Defapt asta-i buba, ca esti mereu liber sa alegi. Asa cum mi s-a mai zis: esti liber sa nu fii liber. Ca si cum ar fi o sentinta care iti inchide gura: ce sens are sa mai vorbesti de libertate? E ca barbierul care ii rade pe toti cei care nu se rad singuri.

Insa asa trebuie mie sa-mi demonstreze mereu femeile ca nu inteleg defapt nimic, asa cum n-am inteles nici primele paragrafe din “Insuportabila usuratate a fiintei”. Asa cum nu inteleg nici libertatea. Nu o inteleg cum o inteleg altii, asa cum nici ei nu o inteleg ca mine. Sunt mereu strivit de masivitatea deciziilor, a drumurilor pe care o apuc, a celor pe care raman. Dar eu stiu ca sunt liber, eu stiu ce inseamna... eu ma eliberez.