Ca orice manual care se respecta "Instructiunile pt constructia robotului deprimat" trebuie sa aiba si ele un fel de introducere in subiect, o punere in tema. Si mai ales pentru ca aceste instructiuni sunt concepute in timp ce sunt scrise si nu vom sti exact care va fi finalitatea lor precisa, trebuie sau sa incercam macar sa intuim posibilitatea de succes a acestei intreprinderi curajoase.
De aceea ne intrebam in primul rand daca constructia noastra poate fi facuta. Daca avem toate piesele, daca avem cele mai bune metode si nici asta n-ar fi suficient, pentru ca am putea trece peste aceste impedimente in faza de proiectare daca am sti cu siguranta ca teoria ne permite ceea ce vrem sa aplicam in practica. Se poate construi un robot? Ce este defapt un robot? Ce insusiri are el? Si care dintre aceste insusiri deosebesc robotul deprimat de robotul normal, daca exista asa ceva?
Robotul, androidul, ciborgul, spuneti-i cum vreti, stie toata lumea in principiu cam ce este de prin filmele SF. N-are rost sa ne adancim in definitii mai mult sa mai putin circulare sau sa ne complicam existenta inutil in probleme etimologice, de genul ca "robot" se trage dintr-un verb din rusa care inseamna a munci, ajuns si in romana sub forma "a roboti". De aceea multi spun ca robotul este un fel de sclav sau militar disciplinat care asculta cu strictete ordinele, ceea ce nu este departe de calculatoarele programabile din ziua de azi. Dar noi cand spunem robot ne gandim la lt. Data din Star Trek care nu poate avea sentimente, desi cu toti speram ca intr-o zi va putea.
De ce deprimat? Pentru ca mi se pare cea mai mare contradictie si ironie in acelasi timp. Te chinui sa construiesti o entitate ganditoare complexa cu intentionalitate proprie ca apoi aceasta prin mecanisme interne sa se autoblocheze intr-o stare vegetativa din care nu mai poate iesi ca dintr-un labirint. Ce rost are sa faci o simulare daca nu poti sa o duci pana la extrem? Plus ca n-are nici un farmec sa dai nastere unei fiinte inteligente artificiale daca n-o poti inzestra cu stupiditate artificiala, termen despre care citeam mai zilele trecute pe un blog? Fiecare robot ar trebui sa aiba stropul lui de culoare, ceva care sa-l faca diferit. Al meu este deprimat.
Exista doua cai posibile de abordare: de jos in sus sau de sus in jos (doh!), ramane sa stabiliti voi sagetile intre general si particular, caci eu intotdeauna m-am incurcat in conceptele astea greoaie. De jos in sus ar insemna sa te gandesti mai intai cum construiesti un robot cat de functional si de-abia apoi sa ne facem grji cum il deprimam. Cam asta ar fi perspectiva inginereasca. Ceea ce mi-aduce aminte de un banc: pun americanii mana pe planurile secrete ale ultimului avion rusesc de vanatoare si angajeaza pe rand pe nemti, japonezi si romani sa-l construiasca. Nemti si japonezii iau planurile, le urmaresc cu strictete si le iese un tractor. Singurii care reusesc sa construiasca avionul supersonic sunt romanii. Intrebati cum au reusit acestia marturisesc: "Aaa, pai si noua ne-a iesit tot tractor, dar l-am luat la pila."
De sus in jos ar insemna sa plecam de la depresie. Pe langa intrebare "ce este?", ne-ar interesa mai mult "unde este?". Unde rezida ea? In minte, in suflet, in creier? Si apoi care este diferenta? Si pana la urma care este diferenta dintre ele si trup? Si am continua de la trup tot mai adanc in cautarea noastra pana am ajunge probabil la bacterie sau grauntele de sare intr-o recurenta infinita care pana la urma ar da "Stack overflow". O asemenea abordare este specifica filozofiei, psihologiei si a unei intregi babilonii de stiinte si viziuni.
Ceea mi-aduce aminte de alt banc: un tip era obsedat de intrebarea "ce este viata?" asa ca se inchide intr-o buda timp de vreo 10 ani sa se gandeasca la asta. Toti il dau disparut, pana la urma ii fac si inmormantare si parastasuri. Dupa ce iese se intalneste pe strada cu cel mai bun prieten al sau care il intreaba mirat unde a disparut in toti acesti ani. Dupa ce ii explica, prietenul il intreaba: "Ei bine, si ai aflat pana la urma ce-i viata?". "Pai vezi tu viata e ca o punte." "Cum adica ca o punte? Explica-mi, detaliaza!" La care tipul ramane putin pe ganduri si raspunde in cele din urma: "Mda, poate ai dreptate, poate viata nu e ca o punte."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu