Bits and pieces

Frankfurt a fost o experienta frumoasa, neasteptata, o gura de aer proaspat. Nu am mai fost pana acum in Germania, dar trebuie sa recunosc ca eram un pic cam prea speriat de germana decat ar fi trebuit. Totul este cat se poate de european ca si Franta, Belgia, Olanda, Spania, bineinteles fiecare cu specificul ei, insa totusi continental. Asta inseamna diferit de insulele britanice, cel putin din viziunea mea, diferit de Irlanda cel putin: mancarea este variata, nu ploua tot timpul si e inorat, iarna are zapada, fetele sunt frumoase. Bineinteles pot porni intr-o lunga diatriba la adresa Dublin-ului si poate sa nu accept experientele frumoase pe care mi le-a oferit. Ca apoi sa realizez ca la cat de sedentar sunt un oras trebuie sa fie mult prea generos ca sa-mi ofere excitatie. Oricum Frankfurt-ul este frumos, are un pic din skyline-ul New York-ului (Main-hattan cum am auzit ca este cunoscut) si o vitalitate aparte care m-a atras, desi nu cu mult speciala peste un Paris sau o Barcelona, insa cu atat mai atractiva cu cat mi se profila posibilitatea de a ma muta acolo. Da, ma gandesc destul de serios sa ma angajez la Crytek (luand in vedere faptul ca si ei vor sa ma angajeze la ei :P).

Vinerea trecuta am fost pana in UK la Guildford - este interesant sa ai o viata de nomad modern, umbland prin aeroporturi, zburand de colo in colo, pe diverse peroane de gari, in masini, in taxiuri, mereu intre plictiseala si excitatie. As putea poate sa traiesc asa, ma intreb cum este pentru "oamenii de afaceri" - cat de multa este oboseala drumului si cat este atractia noului. Dar de, majoritatea dintre noi avem job-uri fixe si nu calatorim decat in concedii; asa mi-am adus aminte ca n-am mai calatorit demult, asa cum as fi vrut sa o fac - sunt un comod, un lenes si un ipocrit. Dar nu-i bai, recuperam, important este sa revina pofta de viata, de nou, de necunoscut. N-am avut niciodata genele astea dominante in mine, ma trag dintr-o adanca linie de conservatorism, ma activez doar cand am in jurul meu oameni dornici de aventura, ceea nu prea s-a mai intamplat in ultima vreme.

Am tot citit din cartea lui Nasim Taleb - "Black Swan" - e noul meu erou. Putin incoerent, desi erudit, are dreptate si nu prea, insa destul de exigent in afirmatiile sale, mai mult decat ai crede initial. Presupun ca intr-o zi va fi citat asemenea unui Keynes sau Veblen. Un om practic, un om de succes, foarte inteligent care nu poate fi decat o inspiratie pt semenii sai. Cel putin o inspiratie pt mine, auto-intitulat rebel insa numai declarativ si nu faptic (umblu la interviu dupa joburi normale in aceeasi institutie a wage slavery), care m-a facut sa-mi aduc aminte cum e sa te inaripezi la auzul unei idei, la punerea unei intrebari adanci, la o meditatie pierduta, la problemele esentiale ale vietii, ce ne face sa ticaim, ce ne face in primul rand fericiti. Din nou vreau sa citesc toate cartile de pe lume, sa inteleg toata fizica, haosul, fractali, chimia, filozofia, toate cuprinse la un loc intr-un fel de fascinatie narcotica a cunoasterii. Trebuie sa intelegeti ca fiecare se distreaza in felul lui - se pare ca pe mine inca ma gadila lucrurile astea si ca probabil nu ma voi schimba niciodata.

Trebuie neaparat sa-mi iau din nou o chitara electrica, sa-mi cumpar carbuni de colorat si sa scriu esee despre calculatoare, evolutie, cunoastere si depresia in fata non-sensului vietii. Nu stiu daca o sa reusesc, dar e foarte fain sa visezi la lucrurile astea cand umbli pe holuri de aeroport de unde imi cumpar de fiecare data cate un Scientific American sau un The Economist visand ca orice e posibil pe lumea asta (e eroare destul de majora pt cei mai putin ajutati de noroc). Poate am sa reusesc sa inteleg intr-un final economia si sa o folosesc in doua scopuri: sa repar lumea (socialistul din mine) si sa castig bani (capitalistul egoist). Intre timp invat ca nimeni nu stie defapt "economie" dovada ca bursele cad in continuare si Merkel, Sarkozy si Cameron sunt mai varza decat ne asteptam. Dar ideea de baza este sa intelegi in ce limba discuta oamenii de afacere si politicieni, un paravan de concepte ezoterice dupa care se ascund pentru a nu lasa lacunele sa se vada. Traim intr-o lume in care cei mai multi nu inteleg nimic, deci un bun auspiciu sa te afirmi daca ai ceva consistent de zis - pacat insa ca n-am reusit inca in punctul ala sa-mi adun ideil si sa construiesc un "sistem". Probabil insa ca nu este de dorit sa ajung acolo si pana atunci ma voi baza pe cunoasterea negativa - stiu ca unele lucruri sunt cu certitudine imposibile (ca sa-i pot combat pe carcotasii care argumenteaza ca totul poate fi relativ si posibil - inclusiv parerea lor, care fiind personala ar fi si sacra deci nu poate fi contestata). Iar unele lucruri sunt foarte probabil sa fie adevarate sau false, timpul ne va spune, dar asta nu inseamna din nou ca putem cadea intr-o anarhie epistemologica in care fiecare are dreptate asa cum se intampla astazi in lumea politically correct. Dar am alunecat iar pe o panta spre o vale in jurul careia gravitez mereu si n-as fi vrut sa o ating mereu.

Voiam doar sa zic ca e frumos sa calatoresti, ca inveti multe, inveti sa te dizloci din punctul tau fix, inveti sa fii umil si in acelasi sa dai senzatia aia de incredere in sine cand intalnesti oameni noi - ceea la mine va mai dura pana voi reusi sa-mi inving anxietatea, dar e un proces lung care probabil sa va termina in mormant. Unii oameni le au pe toate de la inceput: sunt frumosi, sunt sociabili si plini de viata, ergo oameni de succes. Adevarul este insa ca sunt un procent foarte mic si desi toti tindem spre idealul asta, trebuie sa ne si traim viata asa cum putem, sa mai suferim putin pentru vise, sa ne mai calmam, sa ne mai retragem, sa ne mai acceptam asa cum suntem si apoi sa pornim iar la salt cand nivelul de serotonina se mai ridica. Asta-i viata!