In primul rand, cum am ajuns eu sa lucrez la Havok? Explicatia e destul de simpla: ca adolescent am participat la olimpiada nationala de fizica si de atunci am ramas cu o pasiune pentru fizica, chit ca am fost intotdeauna mediocru si n-am progresat nici pana in ziua de azi cu adevarat, poate pentru simplul motiv ca n-am fost niciodata pasionat de ecuatii, ci de filozofia din spatele lor. Cum n-am inteles nici macar primul capitol, mecanica clasica, mi-am propus sa o aprofundez. Dat fiind ca am dat la o facultate de informatica si nu de fizica, a trebuit sa-mi impac dorinta cu ideea ca probabil voi programa calculatoare pentru o mare parte (daca nu toata) a vietii mele. Si asa am ajuns sa fiu pasionat de simulare fizica (dinamica) pentru grafica 3D pe calculator (jocuri video).
Problema e ca m-am pierdut pe drum. Am uitat de unde am plecat. Si colac peste pupaza am inceput sa ma gandesc ca poate sunt mai bun programator decat fizician, sau filozof, sau artist. Sau poate destinul meu nu e inca scris. Dar despre asta voiam sa vorbesc, asa ca sa ma opresc din debitat si sa ma intorc la subiect.
Totul e frumos in fizica: ecuatii diferentiale descriu la orice moment din trecut sau din viitor evolutia unui sistem atata timp cat ai la dispozitia starea initiala, din prezent. Asta e determinismul clasic al lui Laplace: daca ai putea fii un zeu omniscient, ai putea sa prezici viitorul si sa cunosti trecutul. Sau pus altfel: intregul Univers are o evolutie predefinita, trecutul si viitorul au fost deja scrise pentru eternitate. Nu te sperie gandul asta?
Dilema asta a determinismului a fost intotdeauna asociata cu cea a vointei libere (sau a liberului arbitru). Dar niciodata nu m-a lovit atat de puternic ca in ultima perioada si mai ales dupa ce am intrat in contact cu determinismul lui Niall - n-am stiut ce nume sa-i pun asa ca mi s-a parut amuzant sa-i atribui numele celui care mi l-a enuntat defapt dupa cateva halbe de bere, Niall, un coleg de munca irlandez. Si asta suna cam asa: chiar daca mecanica cuantica era ultima speranta de a integra liberul arbitru in contextul fizicii, fenomenele pe care le descrie ea, fie ele probabilistice, raman in continuarea in afara controlului nostru. Altfel zis, ce se alege de pisica lui Schroedinger depinde de legile naturii, chiar daca avocatii fizicii cuantice vor accentua rolul observatiei asupra colapsului functiei de unda, caci pana la urma si noi oamenii suntem alcatuiti din molecule, atomi, particule elementare etc care se supun acelorasi legi.
De-abia acum inteleg inversunarea lui Einstein. Si apoi a fost si atitudinea nesigura, desi fundamentata bine teoretic, a lui Penrose in "The Emperor's New Mind". Dar cel mai rau ma racaie problematica umana: desigur ca nu vrem sa renuntam la ipoteza vointei libere, chiar daca fizica ne-o cere, pentru ca ar ruina intreaga noastra conceptie despre ce inseamna sa iei decizii si mai ales importanta acestui proces in prezentul secularizat in care traim. E uimitor cum in timpurile noastre moderne idei atat de contradictorii pot coexista. De exemplu fizica se pune intr-adevar de acord cu o alta credinta populara - destinul. Pe de alta parte avem si batalia dintre creationsim (Intelligent Design mai nou) si (neo)darwinism.
Dar ce inseamna toate lucrurile astea pentru mine ca persona? Cum imi afecteaza mie constiinta? Cum ma ajuta pe mine stiinta, aceasta noua religie, sa-mi traiesc viata? Cum voi privi eu lucrurile de acum inainte si care va fi atitudinea mea in fata fiecarei clipe pe care o traiesc? Cu ce ma consoleaza pe mine determinismul vs. liberul arbitru atunci cand e vorba de depresie, de prieteni, de iubire, de sentimente si emotii, de cariera si bani samd?
Refuz sa cred ca viitorul meu a fost scris deja. Nu pot insa sa contest nici intelepciunea acumulata de cateva secole de stiinta. Macar a fost un progres fata de aiurelile bine intentionate ale anticilor. Dar daca fizica trebuie rescrisa, inseamna asta oare ca trebuie rupte lanturile cauzalitatii? Daca eu cu mintea mea incerc sa prevad viitorul doar pentru a-l putea modifica in beneficiul meu sau pentru a lua o decizie la un moment ulterior, inseamna oare asta ca viitorul se scrie in fiecare moment ca rezultat al unui sistem de constiinte ce interactioneaza cu materialul? Sau ca Universul se imparte la fiecare actiune sau decizie ca un arbore intr-o multitudine de universuri alternative. "Cum ar fi fost daca?..." Sau poate defapt nu e decat o iluzie si nu avem de-a face decat cu o retea de interactiuni intre atomi, energie si unde care ne conduc viata din umbra ca niste papusari. Pana la urma Micho Kaku in "Physics of the Impossible" sustine, ca si alti fizicieni, ca calatoria in timp este posibila. Iar asta nu-mi sugereaza decat un fel de cosmos static, in care pana si calatoriile temporale ar fi predeterminate.
Din punctul meu de vedere fizica a esuat sa se conecteze cu stiintele vietii - biologia, medicina, psihologia. Prigogine a incercat sa exploreze tendinta vietii spre organizare spontana. Si alti fizicieni au incercat sa explice parcursul asta ciudat spre scaderea entropiei (cel putin locale ca sa nu ne razboim si cu principiul doi al termodinamicii). Se pare ca si gravitatia are un rol in asta, dar mi-e prea greu mie sa inteleg. Iar apoi, gravitatia cuantica sau marea teorie unficata e departe de a fi elaborata. Atat ca sunt semne puternice ca tot ceea ce tine de viata ca fenomen poate fi explicat prin limbajul matematicii. Ceea ce pana la urma e tot un fel metafizica, dar e macar o reconciliere acceptabila pentru mine intre materialism si idealism. Si chiar daca aceasta problema determinist-tare ar fi rezolvata (analogie NP sau AI :P) cum ar arata aceasta theory of everything? Ar arata ca prestiinta lui Asimov, ca precogii lui Dick, ca previziunile lui Herbert sau ca oracolul din Matrix? Ar fi o teorema care ne-ar spune ca in principiu orice e posibil daca invatam sa eludam o serie de legi care din pacate sunt batute in cuie? Ar fi o teorie a libertatii? Ne-ar oferi cunoasterea in final darul fericirii? Ne-am putea impaca cu adevarul, oricare ar fi el?
Nu cred in Dumnezeu, dar cred in mai mult. Sunt oare doar un prost?
Daca determinismul si fizica actuala stau in picioare atunci inseamna ca am fost predestinat sa traiesc viata asta de rahat, sa sufar, asa cum altii s-au nascut sa se bucure de ea in ignoranta. Daca chiar am control asupra destinului meu (asa cum sugereaza deja raspanditul documentar "The Secret") atunci inseamna ca mai am o sansa, desi regulile jocului imi sunt total necunoscute - aici esueaza stiinta sa ma mai ajute! Oricum inseamna ca mi-am pus sperantele pana acum in lucrul gresit. Iar secolul 21 e departe de capatul cautarilor noastre. Poate ca ii vom zice sincronicitate, poate altfel, sunt numai nume pana la urma, asa cum sublinia si Feynman. Insa pentru mine in momentul asta nimic nu e clar. Intreaga intelepciune acumulata de civilizatia umana m-a dezamagit. Intrebarile vechi ale filozofiei raman sa ne bantuie, pe cand noi ne traim vietile orbecaind prin intuneric si temandu-ne de moarte.
Noroc bun! :D
2 comentarii:
Salut!
Sunt profesor de fizica la Universitatea din Pitesti.
Sunt oripilat de mediocritatea in care ne adancim cu fiecare zi in Romania, nu am putut sufleteste sa parasesc acest pamant parca blestemat, dar ma lupt pentru schimbare.
Am, citit articolul tau din intamplare, cautand ce gandesc altii despre legatura fizica dintre gravitatie si viata.
Vreau sa te felicit din tot sufletul pentru modul in care gandesti. As fi fericit cu mai multi studenti ca tine, studenti care sa aiba in ochi acea flacara a curiozitatii de a intelege lumea in care traim, de a nu trece prin ea ca o simpla bucata de pamant "insufletit".
Sunt perfect de acord ca nu ecuatiile fac lumea in care traim, ca fizica inseamna, mai presus de toate o filosofie, un mod de gandire. Este insa necesar si limbajul matematic, pentru ca, in anumite situatii, este singura cale de comunicare intre noi si natura-mama!
Cu bine!
Mersi de comentariu.
Si ma bucur ca ti-a placut si sunt flatat ca asta vine din partea unui profesor universitar de fizica. Dupa cum am mai spus eu am cam pierdut contactul cu fizica reala.
Sunt total de acord ca trebuie sa intelegi limbajul matematic ca sa intelegi lumea macar partial (si lucrul asta l-a subliniat si Feynman printre altii). Problema mea este legata de cum este perceputa stiinta si ce se asteapta de la ea, de unde se situeaza ca ideologie si mai ales in raport cu filozofia, biologia, religia etc. Asa ca am sa ma chinui in continuare sa gasesc un numitor comun si o explicatie mai buna a relatiei dintre viata si materie si a multor alte enigme ce raman inca deschise.
Momentan incerc sa aprofundez viziunea cibernetica si a teoriei sistemelor asupra lumii (haos, fractali, feedback etc), insa din pacate nu am foarte mult timp pentru asta. Ocupatia mea principala este de programator si asta acopera imi o mare parte din preocupari. Nu prea e vreme pentru contemplatie...
Cat despre Romania si studenti "inflacarati" e o poveste lunga. Nici mie nu-mi convine ce se intampla, nu mi-a fost usor sa plec, dar nu aveam sanse sa fac ce fac acum in tara. Sunt atatia tineri de valoare care lucreaza in continuare in Romania. Dar am vazut si cum multi olimpici la fizica si nu numai s-au pierdut pe drum in Automatica pentru ca nu i-a sustinut nimeni. Eu personal n-am avut nici o satisfactie de pe urma mediului academic romanesc. Recunosc ca nu sunt la fel de bun ca altii care au ajuns mai departe pe acest plan, dar eu a trebuit sa trag tare pe partea lucrativa. Poate ca sunt multi tineri acum in Romania care asteapta un semn ca ar putea iesi din grijile cotidiene si din mediocritatea de care aminteai si pot face lucruri cu adevarat pasionante, la limita cunoasterii.
In legatura cu legatura dintre gravitatie si viata am gasit ceva la Penrose cum ca ar exista o tendinta cauzata de gravitatie spre zonele mici din spatiul fazelor cu entropie joasa. Din nou, nu inteleg suficient ca sa-mi dau cu parerea, dar poate ca e un punct bun de pornire.
Numai bine si poate mai schimbam pareri si informatii pe viitor.
Trimiteți un comentariu