Notita

A urmat din nou o lunga tacere. Am vrut sa zic atat de multe incat la un moment dat n-au mai avut pe unde sa iasa si ca de atatea ori m-a cuprins sentimentul desertaciunii. Si apoi indoiala, indoiala ca ceea ce cred e gresit, ca poate altii inaintea mea au gandit mai bine. Si ca poate din nou imi voi schimba parerea ca atatea ori inainte. Si intr-adevar totul se repeta, cu singurul folos ca poate imi sporesc cunoasterea, desi senzatia mea este din contra cu orice rand nou pe care il citesc.

E ciudat cat de ateu am fost in ultima perioada, indarjit si indaratnic. Am trecut cu parintii pe la slujba de inviere, am luat lumina si apoi am plecat spre cimitir sa ne vizitam mortii. Si in tot acest timp gandeam cat de caraghioase mi se par toate astea, cat de nenecesare sunt, cel putin pentru mine. Un sistem moral care sa mentina stabilitatea psihologica a unei intregi mase. Si totusi nu unica etica posibila. O religie care separa sufletul de trup si viata de rugaciune si mantuire. E greu sa traiesti fara un sens, fara sistemul calauzitor, dar cum altfel sa-l descoperi pe cel ce ti se potriveste cu adevarat. Dar apoi la ce folos sa-l descoperi daca nu-l vei adopta decat tu?

Caci sunt ferm convins in ultima vreme ca fericirea nu are valoare decat intr-un grup uman. Notiunea nu exista separat, iar fericirea ne-o raportam mereu la ceilalti, chiar si atunci cand suntem ferm convinsi ca ne savuram placerile personale. Asa ca hedonismului meu ii tremura incheieturile si se transforma intr-un soi de crestinism, in vreme ce pe cel traditional il reneg. Oricum nu era nevoie de un geniu ca sa zica ca fericirea e alaturi de cei dragi, de aproapele. Dificultatea e insa in a decide daca mai exista si altfel de fericire. Pana la urma "fericirea" e doar cuvant si ca multe altele nu face decat sa ne bage in ceata. E greu de spus daca intelesul acestui cuvant se duce dincolo de limbaj. Daca nu cumva in raceala universului neinsufletit fericirea n-a pus niciodata piciorul. Daca acolo unde sunt unde, particule si energie nici nu s-a auzit de bine si rau sau de Dumnezeul omniscient. In panteismul meu cred in "inteligenta materiei" ca un fel de sambure de potentialitate pentru viata. In monismul meu cred ca suntem cu totii o aceeasi substanta haotica. Si apoi sa nu uitam ca totul e relativ.

Am notat, trebuia sa notez, ca sa ramana scris. Ca sa fie supus testului trecerii timpului. Ca sa vad cu ochii mei mai tarziu ceea ce eu insumi voi uita ca pe o parere.