Plictiseala "metafizica" e un hau, poti cadea ca intr-o prapastie in ea, iar efectul poate fi cascada. La un asemenea nivel fiinta resimte plictiseala ca pe o profunda constientizare a trecerii timpului; si mai degraba nu timpul este cel care se misca, ci noi care trecem pe langa el, imbatranim si apoi murim. Ne intoarcem in tarana, in mizerie. Plictiseala asta e un lucru teribil. Este simptomul asteptarii atunci cand iti dai seama ca nu osa vina nimic. Unii oameni asteapta toata viata lor o minune sau chiar viata de apoi. Eu, pe de alta parte, sunt doar un nihilist postmodernist.
Cred ca complementul plictiselii este rabdarea. Si spun complement si nu opus pentru ca uneori se imbina intr-un oximoron ciudat, o coabitare in asteptare rabdatoare si totodata plictisita sa treaca timpul. Caci uneori orele trec blestemat de greu si nu poti face nimic in legatura cu asta. Intr-adevar rabdarea e o virtute. Incercati un experiment: rezervati-va cateva ore de singuratate intr-o zi, asezati-va comod si incercati sa nu faceti si sa nu va ganditi la nimic. Veti vedea ca e foarte dificil si, mai mult, orice postura a corpului va parea deranjanta, apar mancarimi, furnicaturi, dureri, toate devin insuportabil de acute. Vei simti nevoia sa te misti in continuu. Folclorul mai are o vorba de duh care se potriveste: "ai mancarici in cur".
Dar daca nu poti suporta miscarea browniana (a plictiselii) datorate nimicului, cum pot sa eviti plictiseala datorata preamultului. Te-ai saturat de rutina, toate sunt atat de previzibile, lumea e atat de monotona. Adeseori apara si glazura ratarii: "Am imbatranit si n-am realizat nimic." Dilema ontologica: "Cine sunt eu?" Dilema existentiala: "Care e rostul meu?" Si tu stai aici si te plictisesti. Poate ca ar trebui sa faci ceva in legatura cu asta. Indecidabil...
Se pare ca e in natura umana sa caute lucruri noi, experiente noi, chiar si noutati noi. Nu te saturi niciodata de cautat, dar de saturi de fiecare data de ceea ce gasesti. Este spiritul inchizitiv, este atractia erotica, este setea de adrenalina. Singurul lucru care ne tine in frau este frica, cu forma ei mai subtila - instinctul de conservare. Ele ne transforma transforma in sclavii plictiselii, caci ne dorim sa evadam, dar suntem prea lasi pentru a o face. Unii dintre noi nu scapam niciodata. Alteori vind altcineva sa te scoata si asta numesc eu umanitarism. Dar cel mai des ramanem in starea stare si rabdarea ar fi un lucru frumos daca ar fi intr-adevar ce-am trai, dar defapt e vorba de disperare, de o zanganire inutila a lanturilor, de o forfota zbuciumata a incheieturilor in franghii care doar strange nodurile si te plictiseste din ce in ce mai groaznic. Aceasta s-ar dovedi poate o buna metoda de tortura.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu