De ce am adus vorba despre sinucidere si desertaciune? Si ce legatura au ele cu plictiseala? Ei bine nu cred n-ati auzit de sintagma "s-a sinucis pentru ca s-a plictisit de viata'. Acum nu toti cei care isi iau viata o fac din acest motiv - pentru cei mai multi e disperearea, depresia adanca, psihoza sau situatia fara iesire. Nu incerc sa fac elogiul suicidului, ci mai degraba vreau sa pun faza premergatoare lui (un fel de energie potentiala care odata acumulata poate aduce moartea) alaturi de cercul vicios al plictiselii.
Citeam candva in Libertatea (desi de obicei nu citesc acest ziar de 2 bani) ca o fata s-a aruncat in fata metroului pentru ca nu reusise intr-un numar destul de mare de ani sa-si gaseasca o slujba. Iata ce adversar de temut e timpul. Bineinteles, ai spune, daca ai fi fost in locul ei te-ai fi descurcat mai bine: pe de o parte ai fi rezistat mai mult dramei, iar pe cealalta ti-ai fi facut rost mai repede de munca. Dar cu totii facem asemenea supozitii pentru perioade scurte de timp. Poti sa faci previziuni pentru comportamentul tau intr-o anumita situatie, dar nu si in cazul in care aceasta persista prea mult. De exemplu stii ce poti face pentru a-ti ameliora o durere de cap care tine de cateva zile, dar ce te faci in momentul in care nu raspunde la medicatie si se prelungeste pe durata unei luni intregi fara intrerupere? Nu poti garanta nimic. Devii incet- incet prizonierul unei noi stari de spirit care iti incetoseaza viziunea si altereaza comportamenul. Poti ajunge sa nu te mai recunosti sau sa nu-ti mai poti controla actiunile - ceva in genul somnolentei si delirului continuu ale lui Raskolnikov.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu