Fals tratat despre plictiseala (5)

Sa ne imaginam un scenariu clar: te intorci seara de la serviciu, esti obosit si nu ai chef de nimic. Defapt oboseala se datoreaza nu numai consumului de energie ci si din cauza ca bateriile cu recompensa se termina si ele. Mai ales daca nu-ti place prea mult ceea ce faci, motivarea interioarea pentru a munci poate fi din ce in ce mai greu de construit, de cele mai multe ori chiar in pofida imboldurilor de natura financiara. Aici chiar ar putea fi vorba despre plictiseala de la serviciu, care poate usor degenera in burn-out sydrome. Precum spunea si Patapievici, modernii se incapataneaza sa creada ca toate lucrurile se pot transmuta unele in altele dupa legile pietii, ca intr-un fel de alchimie mercantila. Dar sa lasam asta la o parte si sa revenim la plictiseala serii.

Cea mai importanta tendinta a munctiorului plictisit de seara este sa-si interupa activitatea mentala, sa incerce sa se detaseze. Cum nici unii dintre noi nu suntem instruiti in meditatie, acest lucru e greu de facut. Desi ceva in tine striga ca nu mai vrei, vocea launtrica (a ratiunii sau a supra-eu-lui) spune ca mereu trebuie sa faci ceva, sa interactionezi, sa aduci un scop la implinire, sa te apropii de un tel, sa te integrezi intr-un cadru social, sa reactionezi empatic, sa lupti neobosit pentru supravietuire. Sunt semnale contradictorii pe care mintea ti le transmite si poate de aceea ne bucuram atat de mult cand un erou fictional face grozavii in locul nostru, spectatorii.

Pentru ca asta devenim, niste spectatori, participanti pasivi la niste aventuri care petrec in imaginatia noastra, in cartis sau in emisiuni si filme. Dar cum nu toti avem o imaginatie buna sau inspiratia nu vine mereu (de obicei doar in vise) recurgem la creatiile fantastice ale altor ca efect curativ - ceea ce prin abstractizare reductionista se poate reduce la fenomenul artei. Desi secole de-a randul a fost ocupatie principala de umplere a timpului, cititul, trebuie sa recunostem, este anevoios si implic o mai mare participare intelectuala pentru a traduce scrierea formala in stimuli auditivi si vizuali, ca sa nu mai vorbim de cei tactili, olfactivi etc. Iar aceasta problema, cel putin pe planul audio-video, este rezolvata de televizor.