Fals tratat despre plictiseala (10)

Ce e satietatea? E un fel de contor, iti numara accesurile pe site-ul fericirii si cand ajunge la valoarea X ti le interzice in totalitate. Nu incerca niciodata sa mananci cand ai burta plina sau zahar dupa ce ai mancat dulciuri. Ce-i drept iti revine dreptul dupa un timp, dar daca esti prea lacom nu o sa-ti fie bine. Toate lucrurile in lumea asta au o masura, o greutate, un volum, o capacitate. Sunt legi ale naturii. Nu te juca cu ele, nu poti sa le incalci, decat daca stii bine ce faci. Stii?

In momentul in care te saturi de ceea ce iti place inseamna ca din acel moment acel lucru nu-ti mai place. Sau cel putin spui ca te plictisesti - o situatie incerta in care obiectul sta in pozitia incomoda de a nu-si cunoaste predicatul; subiectul este indecis: "cum ar putea sa nu-mi mai placa ceea ce mi-a placut pana acum?" Acesta este cel mai deranjant modus al plictiselii, cel care te framanta, care iti pun intrebari etice ("este bine ce fac?"), care iti contesta deciziile si te asterne in nesiguranta. Bine ca nu e si cel mai frecvent. Specia cea mai populara este aceea a saturarii de lucruri care nu-ti plac inca de la inceput sau imediat dupa aceea. Tu nu doresti sa le ingurgitezi, dar iti sunt bagate pe gat. Se mai recurge la metode impulsionare: cate un cubulet de zahar la fiecare trei portii de terci maroniu, dar rareori cadem de prosti la asta. Mai devreme sau mai tarziu tot ne dam seama ca ceva nu merge cum trebuie. Mi se pare si normal: nu avem nevoie de glucide si de zeama, mai avem nevoie si de proteine din carne, vitamine, calciu, minerale, suntem fiinte complexe, ce naiba! - fiinte rafinate si cu nevoi si mai ales cu nasul pe sus. Ne permitem luxul de a fi plictisiti. Ar trebui sa invatam rabdarea de la feline, cum stau si asteapta momentul potrivit sa atace prada si apoi cand sunt satule sau au hrana asigurata stau cuminti in sezut si asista curgerea timpului. Simplitatea inseamna mai putine probleme. Nu ca voi, copii ingrati ai Edenului, ce va lamentati si va zbuciumati ca nu va gasiti menirea. Ati pierdut-o? Ati cautat-o in fund? Poate e acolo. Sau poate ca n-ati avut-o niciodata.

Meteahna mare plictiseala asta, sunt atatea de spus despre ea. Iata ca pornesti de la un lucru si treci prin toate. Ma intreb daca porneam de la empatie sau compasiune sau ras sau plans...? Sua poate chiar de la procesul formarii gazelor in intestine prin descompunerea aminoacizilor, pentru ca despre asta e vorba defapt - o simpla basina ideatica. Iar eu am insirat toate paragrafele astea tot din plictiseala si probabil ca voi le cititi tot din plictiseala.