Este vadit ca nu resimti satisfactie in ruma acestei hibernari, insa placerea recompensatorie este compensata de o placere cruda, imediata, o placere mentinuta prin lipsa opuselor ei. Poate cea mai buna metafora ar fi "placerea zaharoasa", caci de obicei dulciurile sunt cele prin gustul lor ofera o delectara imediata a simturilor, chiar ulterior se produce o adaptare a intensitatii psihofizice a stimulilor. Ca si in cazul fumatului, placerea resimtita este incerta, nesatisfacatoare, artificiala, nu foarte bine localizata si constientizata, si totusi generatoare intensa de dorinta pentru mai mult.
Emisiunile TV ofera un asemenea climat de placere zaharoasa. Cei din spatele sticlei nu vor sti niciodata reactiile tale, voyer-ul asezat in fotoliu in partea cealalta. Cauti mereu prin canale ceva care sa te umple, dar gasesti decat simulacre ineficiente: pe de o parte pentru ca nu esti capabil sa le percepi la intreaga lor valoare emotionala si pe de alta parte pentru ca realizatorii TV, de dragul rating-ului, prefera sa te imbecilizeze cu productii de calitate discutabila pentru a te pune in balanta intre pornirea de a renunta pentru "a nu face nimic" si a urmari in continuare si "a face ceva". Televizorul devine astfel scuza pentru lipsa de activitate: depui un efort minim implicandu-te vizual in imaginile miscatoare, dar ai un alibi pentru crima pe care o faci asupra ta: ai fost alaturi de tovarasii tai de pe ecran. Precum observase si Pascal, esenta omului este miscarea, iar stagnarea este echivalenta cu moartea. Omul poate sta linistit numai cand doarme, de unde si drama insomniei sau orele petrecute de cei mai varstnici la televizor pentru ca nu pot dormi. Cand plictiseala te cuprinde ca intr-un joc ielelor, gandurile te framanta si nu-ti dau scapare, de cele mai multe ori intreptandu-te spre concluzia inutilitatii, a esecului, a ratarii, a nemiscarii in genere. Urmarirea fluxului neutru din tubul catodic te mai linisteste si iti scoate atentia din impas, chiar daca nu o restabileste pe picioare. Asemenea efectului substantelor chimice (este interesant ca americanii au acelasi cuvant si pentru medicamente si pentru droguri - drugs), societatea moderna reuseste sa tratateze numai efectele sau cauzele secunde si nu pe cele primare.
"The coach potato" devin o fiinta handicapata in planul vointei, vesnic plictisita, vesnic numultmita, gandind mereu in termenii lui "mai mult".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu