Din nou, ce legatura are cu plictiseala? Este vorba de cea de-a doua faza, cea urmatoare miscarii defensive in momentul de schimbare a conditiilor de mediu. Si acesta este punctul periculos.
Asa cum explica si Antonio Damasio cand vorbea despre emotii, apar uneori in creier niste circuite recurente care se autoamplifica si care nu mai sunt inhibate de nimic. Iesirea dintr-un asemenea blocaj emotional devine aproape imposibila si necesita un puternic antrenament mintal. Exact asa se intampla si la plictiseala: incerci sa iesi din starea de letargie, dar nu reusesti. Un alt mecanism relevant este cel care apare in cazul dependentelor (de nicotina, alcool, droguri sau chiar jocuri de noroc), ce implica neurotransmitatorul dopamina. Intr-un fel sau altul circuitul placerii isi scade intensitatea activarii, iar cel al dorintei are o tendinta ascendenta. In rezumat: pe masura satisfactia resimtita dupa consumarea actului scade, dorinta (de repetare) devine din ce in ce mai puternica. Un exemplu comnun este cel al cafelei: molecula de cofeina se aseamana foarte mult cu adenozina, un alt neurotransmitator responsabil cu decuplarea sistemul limbic de cortex si intrarea in regimul de somn. Dar cofeina, desi intra in receptorii de adenozina, nu face nimic si tocami de aceea contracareaza somnolenta. Utilizata insa prea des, aceasta metoda nu mai da roade in concentratii mici, caci sistemele de control nervoase vor constata in cele din urme oboseala accentuata a organisumului, asa ca vor modifica pragurile de declansare. Aceasta este o descriere grosolana, dar un asemenea fenomen se produce si in cazul dopaminei in contextul dependentei de cocaina.
Odata intrat in starea de plictiseala ti-e greu sa mai iesi din ea. Mancarea nu mai are gust, nimic nu te mai incanta, nu ai chef de prea multa miscare, incepi activitati noi si le abandonezi repede pentru a incepe altele si tot asa. Apare un fel de stare de expectativa, o stare in care astepti ca ceva sau cineva sa te scoata in mod miraculos din ea. Dar nu merge chiar atat de usor, nefiind suficient doar sa pocnesti din degete ca sa revii la regimul anterior de lucru. Odata modelat intr-un fel creierul (pe o perioada de minim 1-2 saptamani) greu se mai remodeleaza pentru alt context (minim aceeasi perioada). De aceea resimtim de obicei dificultati in a ne putea distra cand intram in concediu sau in a reveni la randamentul obisnuit al muncii la intoarcere.
Este omul plictisit un lenes? Sau poate nu e vorba de o echivalenta, ci doar de o relatie de cauzalitate: lenea conduce in cele din urma la plictis sau fiind plictisit suficienta vreme ajungi sa te deprinzi lenes? Eu cred ca cel putin exista un grad mare de rudenie intre ele. Lenea apare ca un fel de raspuns la realizarea aceluiasi concept de care vorbeam si mai devreme - desertaciunea; numai ca realizarea in acest caz se face la nivel intuitiv. Lenesul intuieste ca efortul sau este oricum sisific, deci alege sa nu-l mai depuna deloc. In anumite limite putem admite ca este vorba despre acelasi lucru ca si despre confort; nu putem spune niciodata cu precizie in ce moment dezbararea de efortul muncii sau oricare alta povara a vietii este benefica organismului si societatii si cand incepe devina redundanta si chiar maligna, asa cum putem observa la unele persoane bogate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu