Principiile sado-maso

"I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain." Frank Herbert, Litania impotriva fricii din Dune

"Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie."

Psalmi, 23:4

A mai trecut o sesiune. Azi s-a terminat cu totul, mi-am luat rezultatul de la ultimul examen. Unii dintre prietenii de varsta mea au terminat deja facultatea, iar faptul ca nu mai mi-a ramas decat o singura sesiune in fata (in afara de cele de restante) ma face sa devin nostalgic. Stiti expresia aia "Doamne, cum a trecut timpul". Ei bine, chiar asa este. Si nici nu mi-am dat seama. Cand esti pe la inceput sau mai pe la jumatate iti dai seama, dar apoi nu le mai tii rostul. Pentru ca te obisnuiesti.

Mi-am notat intr-un fisier la sfarsitul sesiunii de vara din anul II cateva impresii astfel incat sa nu uit cum a fost. Greu, obositor, stresant, vara lui "DCE e viata asa amara?". Privind inapoi nu-mi vine sa cred cat de speriat eram la examene si cat de mult efort si stres se aduna intr-o luna. Pe atunci nu faceam diferenta intre a lua un examen si a lua nota mare. Cert este ca am descoperit ca este mai relaxant sa iei 5, chiar daca este putin aventuros: nu te deranjeaza sa iei 6, dar un 4 nu e prea placut.

Frica a fost cea care m-a tinut la un nivel inalt de performanta. Frica este ceea ce ii face pe studenti sa tremure la examene, sa li se albeasca fata, sa nu se poata concentra, sa isi bataie picioarele, sa greseasca, sa se balbaie. Frica de ce? E ca si cu timiditatea, iti este frica de ceva dar nu stii de ce. Sa fie figura profesorului, privirea fetei? Ti-e teama de ce ar putea sa spuna sau de ce parere ar putea sa aiba? Ti-e frica de esec, dar pana la urma ce inseamna sa ratezi?

Pana te obisnuiesti, dupa care nu iti mai pasa, nu iti mai este frica, devii brusc curajos. Curajul este atunci cand nu mai ai nimic de pierdut. Sau cel putin atunci cand realizezi ca ceea ce detii nu mai valoreaza nimic sau aproape nimic.

Oamenii au un mod ciudat de a se comporta in viata. Fiecare incearca sa-si construiasca un model interior al lumii exterioare pe care il tot perfectioneaza de-a lungul timpului astfel incat sa se suprapuna cat mai bine asupra realitatii. Ceea ce crezi astazi se poate da peste cap maine, doar pentru ca experienta ti-a dovedit contrariul. Mi-a placut sfatul din Calauza: omul e mai bine sa ramana flexibil ca o trestie, decat sa se rigidizeze in timp, asa cum se intampla in cele din urma inevitabil spre batranete.

Exista doua mari feluri de a invata: prin incercare si eroare si prin pedeapsa si recompensa. Iar atunci cand expus de multe ori unui stimul te obisnuiesti cu el, precum cainele lui Pavlov. Dintre toate mamiferele avem poate cea mai mare capacitate de a suferi si indura pentru un tel indepartat, pentru un vis. Majoritatea persoanelor religioase cred in Lumea de apoi. Toate neajunsurile pe care le induri si toata munca istovitoare pe care o depui reprezinta infim fata de posibilitatea de a nu atinge scopul final. Iar o suita lunga sau neintrerupta de nereusite in viata unui om se poate dovedi fatala si face loc unui cerc vicios de anxietate.

Frica e atunci cand te trec fiori prin cosul pieptului, vicerele ti se strang, picioarele se inmoaie, inima iti mai bate mai tare, mainile iti tremura, iar adrenalina tasneste. Daca ai sta sa-ti asculti emotiile si sentimentele si nu sa le traiesti, ci doar sa le privesti ca un voyeur pasiv si distant, ti-ai da seama ca nu se reduc decat la niste simple manifestari somatice. Atunci cand spui ca "te doare inima" te referi la o stare de inconfort sufletesc, dar defapt nu poti sa o localizezi cu exactitate: este pe undeva prin stomac, prin partea stanga a pieptului sau in spatele ochilor.

De ce mi-e frica? Mi-am promis sa nu-mi mai fie frica la examene si totusi mi-e greu sa ma desprind de acest obicei. Poate ca e prea strans legata de bucuria de dupa, acum imi lasa mai mult un gust amar. Invatarea prin recompensa a trecut pe feedback negativ intr-un flux opus celui de dopamina. Dupa 5 olimpiade nationale mi-am dat seama ca pe masura ce m-au calit m-au facut sa-mi fie din ce in ce mai mult frica. Intrecerea te face sa scoti ce e mai bun in tine, dar uiti de cele mai multe de la ce ai pornit.

Nu e bine sa faci nimic de frica, nu e bine sa asculti de ceilalti decat atata vreme cat nu esti in stare sa iei singur decizii. Desi a-ti asuma o responsabilitate e unul dintre cele mai de temut actiuni, paradoxal este totodata o victorie impotriva fricii. Nu poti elima frica, asa cum nu poti face o purificare rasiala. E ca si cum ai incerca sa extermini fericirea. Poti doar sa inveti sa traiesti cu ea si sa o tolerezi.

Frica o poti constientiza rational, dar cu greu o poti opri pentru ca ea provine din cele mai vechi strafunduri filogenetice ale creierului, pe unde prin trunchiul cerebral, probabil in amigdala. Frica de a pica un examen, de a fi prins copiind, de a esua in viata este strans legata de frica animalului de pradatori sau de vicisitudinile naturii. Frica iti inalta bariere invizibile atunci cand nimic nu te impiedica sa mergi mai departe.

Uitandu-ma in urma nu pot concluziona decat ca am sunt un masochist lasand frica, lucruri rele si ganduri negre sa salasluiasca in mine. Uitandu-ma inainte nu pot decat sa ma consolez cu placerea sadica de a vedea cum aceste lucruri se repeta tuturor ca un fel carusel al vietii. Nu e ca si cum ar exista o cale de mijloc, o solutie de compromis, o cheie a succesului. Fiecare face doar ce poate si cum crede ca e mai bine.