Goodbye cruel world

E o lume crudă!

Daniel Răduță se pare că e pe drumul cel bun. Eu aici în Dublin nu am simțit, dar se pare ca a fost o campanie media destul de puternică pentru el. Bineînțeles că te pune un pic pe gânduri - de ce doar pentru el când sunt atâția alții în aceeași situație? Și nu putem sa zicem nici că era la fel de amărât ca alții după standardele românești. Dar boala nu face distincție între clasa socială în care te afli sau salariu și banii din bancă. Până la urmă cred că toată povestea se va termina cu bine. Daniel se va face bine și el împreună cu soția lui vor lupta împotiva acestui gen de nedreptate și sper ca toată aceasta campanie să-i ajute și pe multi alții. Toată lumea vorbește în ultimii anii despre revoluția web și cum oamenii au din ce în ce mai multă putere prin intermediul acestei rețele globale de comunicare facilă. Ei bine, ăsta e un exemplu al acestei puteri. Când toată lumea te ignoră, trebuie să zbieri ca să te faci auzit. Și uneori e un țipăt de disperare. Chiar dacă unii au fost deranjați de cazul Răduță (am avut surpriza neplăcută ca un prieten să-l trateze cu dispreț și chiar să încerce să-l combată), cred că a fost un succes, o bătălie câștigată pe drumul spre vremuri mai bune.

Trebuie să recunosc că sunt și ipocrit. Poate nu mi-ar fi păsat nici mie acum câțiva ani, sau dacă n-aș fi trecut prin niște experiențe personale marcante sau dacă n-aș fi avut parte să aud despre lucruri rele ca asta întâmplate unor oameni apropiați sau în locul cărora aș putea fi oricând. Și apoi oricum nu se poate să-ți pese de toată lumea (asta e treaba altora, care nu și-o fac cum trebuie). Dar trebuie să ne pese măcar de câțiva măcar, că altfel am fi niște monștri, nu oameni.

Recent am auzit că o fostă colegă de grupă din facultate a murit în urma unui accident rutier. Marius, cu care am lucrat la ultimul joc la EA, a fost diagnosticat cu diabet (inadmisibil de târziu) chiar cu ceva vreme înainte să plec din țară. Acum e aproape orb și asta e numai una dintre complicațiile pe care le are. Alina îmi spunea săptămâna asta că are și ea un prieten tot cu leucemie și o colegă cu cancer la cap. Toți oameni tineri. Nici nu știi când viața se poate răsuci brusc și te lovește direct în față, găsindu-te total dezarmat. Și apoi mai sunt și eu care, ce să mă mai ascund după deget, mă lupt de atâția ani cu depresia și anxietatea și toată gama aferentă.

Poți să ai toți banii din lume, că nu te pot aduce înapoi din groapă sau nu te pot insănătoși atunci când medicina nu mai are soluții. Însă celor sănătoși, frumoși, puternici, avuți nu le pasă - pentru că așa funcționează lumea în care trăim. O lume crudă în care cei slabi pierd și sunt dați la o parte și ignorați. Bineînțeles asta e ceva perfect natural pentru biologie sau economie, capitalism, liberalism etc. Dar nu e drept pentru individ. Și de aceea va fi întotdeauna această ruptură între oamenii care suferă și cei care sunt norocoși. Asta dacă nu facem ceva să îndreptăm lucrurile. Pentru asta urăsc lumea în care trăiesc, detest sistemul, vreau să mă răzvrătesc. Îmi țin cumpătul doar pentru că știu că o revoluție nu aduce numai lucruri bune și e greu să planuiești o schimbare dacă nu studiezi bine toate detaliile. Dar nu vreau să aud că sunt pesimist sau gândesc negativ despre cele din jurul meu - sunt realist! De data asta eu am dreptate. Lumea e cu susul in jos și toți se complac. Rușine să ne fie!

White Lies

Cea mai concentrată expresie care ar putea descrie această trupă proaspătă și albumul lor de debut sună cam așa: catchy dark indie. Într-adevăr în ultima vreme am deraiat destul de mult în ceea ce privește stilurile muzicale, dar am un singur argument în favoarea mea: ascult orice fel de muzică care îmi gâdilă urechile sau are un minimum de conținut, de valoare, de muncă depusă, de emoție în ea. Iar băieții ăștia mi-au gâdilat suficient urechile încât să le cumpăr albumul, deși sunt puși la categoria indie pe care eu în general o displac sau ignor.

I-am ratat toamna asta odată cu Coldplay și Elbow. Au 4 clipuri pe youtube cu o atmosferă super. Aproape toate piesele de pe album îmi plac, ceea ce nu mi se întâmplă des, și am ajuns să le ascult obsesiv. Complexitatea muzicală e redusă, compozițiile sunt de cele mai multe ori simpliste, dar antrenante și melodioase (în special refrenurile), deși uneori am fost surprins de câteva decorații orchestrale deosebite și niște sunete de sinteză foarte plăcute. Un lucru e clar, cine a produs acest album a făcut o treabă foarte bună și a creat un sound original, spațios, surreal. Ceea ce me likes.

Toboșarul e foarte bun, iar solistul unic. O voce groasă, expresivă, capabil în același timp să urce, chiar dacă live pare să falseze puțin. Cred că cea mai bună parte sunt versurile. Nu sunt un expert în lirica engleză, dar cuvintele par foarte bine îmbinate, formând un fel de povești in versuri, de piese de teatru cu dialoguri și decoruri, o poezie a morții și a vieții, un fel de concept album care te pune pe gănduri în legătura cu diferite gânduri pe care le avem uneori. Au fost comparați cu trupe ca Joy Division sau Interpol, pe care eu nu le-am ascultat și se pare că nici ei prea mult. Ceea e surprinzător e că au început să cânte pe la 14 ani ca o trupă de indie din ăsta șturbulatic și enervant de vesel și vivace (ceea ce se resimte un pic ) și apoi s-au trezit că vor să cânte ceva mai întunecat. Ceea ce mă bucură și le urez la mai mare.

Cât despre obsesia lor cu moartea aș spune că e mai sănătoasă și mai veridică decât a unora ca HIM sau orice altă trupă de metal nordică sau de genul ăsta.

Moartea bate la ușă

Nu ştiu câtă lume citeşte blogul asta, dar eu am să fac oricum tot ce-mi stă în putinţă ca să dau mai departe de veste despre un lucru trist care se întâmplă acum în Bucureşti unui tânăr de 28 de ani, programator ca și mine. Daniel Răduță, (fost) coleg de serviciu cu câțiva prieteni buni de-ai mei, suferă de leucemie și va muri probabil dacă nu face transplant. N-am să înșir aici toate detaliile pentru ca le puteți citi pe blog-ul lui Lex, care a pus foarte bine punctul pe i. Citiți aici și decideți ce vreți să faceți.

Sunt atâtea rahaturi care ni se întâmplă în viața asta; într-un moment ca ăsta problemele tale devin ridicole. Și cum te revolți de fiecare dată împotriva tuturor nedreptăților care ți se petrec, vine un punct ca ăsta în care chiar poți face ceva ca să salvezi viața unui om, ceva care contează, nu să stai cu mâinile în sân cum ai stat până acum așteptând ca o autoritate superioară să rezolve tot, în timp ce tu acumulezi tot felul de posesii despre care ai impresia că le poți duce în mormânt cu tine. Știu că a da bani pentru caritate e un fel de scuză pentru a nu te implica direct în problemele lumii. Dar e mai bine decât să nu faci nimic.

Sănătate!

Fizica sufletului 4

Citeam de curand ca prima teorie bine conturata a timpului a enuntat-o Sf. Augustin, cu mult dupa filozofii greci. El era de parere ca singurul timp real e prezentul, trecutul fiind rezultatul memoriei, iar viitorul fiind format din asteptari, deci o experienta subiectiva. Bineinteles nu stiu parerea celorlalti, iar Russell il critica pentru faptul ca face din timp ceva inerent mintii umane. Dar dincolo de asta tind sa fiu de acord cu aceasta viziune.

Am discutat in posturile trecute despre determinism si liberul arbirtru, deci mai ales despre ceea ce inseamna viitor si daca exista vreun loc undeva pentru destin. Ca sa rezum, am sa trasez o schema a relatiilor dintre aceste concepte, ceea ce le determina si ceea ce implica ele.

Determinismul prin prisma fizicii:

• demonul lui Laplace (Universul este controlat de ecuatii diferentiale reversibile in timp - trecutul si viitorul sunt fixe si pot fi cunoscute in orice moment dat fiind un set de conditii initiale - mecanica/fizica clasica)
• pisica lui Schroedinger (lumea cuantica este guvernata de un set de legi probabilistice si o interactie delicata intre observator si fenomen - fenomene precum radioactivitatea transforma viitorul intr-un concept nedeterminist)
• teoria haosului (sistemele dinamice reale sunt foarte complexe, ecuatiile lor neavand solutii analitice; sunt foarte sensibile la conditiile initiale care nu pot fi complete sau masurate cu precizie perfecta - viitorul ramane in continuare determinist in teorie, dar imposibil de prezis in practica)
• termodinamica (denumita si studiul proceselor ireversibile, este singura ramura a fizicii care afirma ca timpul nu poate fi inversat si ca curge intr-o singura directie, cea a cresterii entropiei - legatura cu determinismul nu este directa, dar afecteaza modul in care privim notiunea de lant cauzal)
• relativitate einsteiniana (informatia nu poate circula cu viteze mai mari decat viteza luminii, deci exista un decalaj de comunicare intre istoriile partilor indepartate ale Universului, iar timpul devine relativ, fiind posibil sa se contracte; de asemenea permite o forma de calatorie in timp, cea in viitor - paradoxul gemenilor)

Cu aceste date am putea sa ne facem o idee asupra ceea ce inseamna timpul si viitorul mai ales, cu mentiunea ca toate aceste ramuri ale fizicii inca nu au fost reconciliate, deci rezultatele lor, desi confirmate prin experiment, ar putea sa se contrazica ca strucutura logica si sa esueze in a forma o filozofie unitara. Exemplul care imi vine minte este cel al miscarii browniene, care desi pornit de la o teorie cinetico-moleculara de origine clasica face prespuneri care ies din sfera determinismului clasic: cum ca traiectoria oricarei particule pe un interval infinitezimal de timp nu poate fi considerata drept urmarea interactiunii cu celelalte particule. Desigur modelul statistic al acestei miscari mi-este necunoscut, dar tocmai faptul ca a fost rezolvat de Wiener, parintele ciberneticii, ma face sa accentuez discrepanta dintre ipotezele care sunt luate drept date de diferite ramuri ale cunoasterii. Si astfel ajung la parerea sustinuta de Steven Pinker, ca diferitele aspecte ale lumii inconjuratoare ar trebui studiate la nivele diferite si in sisteme inchise de axiome (el da exemplul eticii si al geneticii ca exponate ale conflictului determinism vs. liberul arbitru).

Cu aceste lucruri in minte pot face urmatoarele speculatii privind natura viitorului:

• nedeterminst - viitorul (si materia implicit) este controlat in totalitate de legile fizicii, dar acestea sunt de natura statistica si nu pot oferi o solutie clara pentru cum va arata
• ramificat - ipoteza pe care eu personal am refuzat-o, dar inca puternica printre adeptii scolii cuantice (mai ales cea timpurie de la Copenhaga)
• impredictibil, desi determinist - setul de legi fizice lucreaza determinist la orice nivel (inclusiv cel cuantic, asa cum afirma si Penrose despre ecuatia lui Schroedinger), insa viitorul nu poate fi determinat cu precizie de nici o fiinta umana, masina de calcul sau entitate sentienta din Univers din motive bine fundamentate stiintific pe care n-am sa le mai enumar)

Bineinteles mai exista variantele extreme: viitorul cunoscut in intregime, care insa se loveste puternic de vointa si posibilitatea de a-l schimba pe baza deciziilor "agentilor liberi" sau viitorul total aleator, imposibil de cunoscut cu adevarat, desi e destul de evident ca putem prezice o multitudine de evenimente si ca majoritatea fenomenelor tind sa urmeze anumite modele pe care le putem identifica si numi legi naturale. Am exclus dupa cum se vede ipoteza Dumnezeului omniscient pentru ca imi introduce mai multe greutati decat simplificari, in aceasta directie atitudinea mea fiind cel mult panteista, daca nu ateista in totalitate.

Dintre toate aceste alternative ceea ce cred eu este inca neclar. Cred insa ca viitorul este impredictibil si unul singur, iar faptul ca nimeni nu-l poate prezice ii face existenta ca concept obiectiv aproape inutila. El exista ca suma a tututor interactiilor cauzale, dar fiecare clipa prezenta poate aduce schimbari majore si surprinzatoare in structura sa. Viitorul despre care discutam in viata de zi cu zi este cel subiectiv, cel constituit ca model mental, format din preditctiile si aspiratiile fiecaruia dintre noi si adunate intr-un fel de arhetip specific civilizatiei umane. Aceasta viziune lasa loc destinului ca evolutie fatidica ce a fost "scrisa dinainte", insa asa cum am zis el nu poate fi cunoscut plecand de la un moment in timp, facand astfel distinctie intre determinism si cunoastere. Altfel zis, accept partial ideea de destin, dar refuz previziunea, premonitita sau orice pretentie de cunoastere a viitorului. Desigur, mai apare dificultatea calatoriei in timp sau a posibilitatii afluxului de informatie din trecut sau viitor intr-un univers cvadrimensional (cel putin), dar aceasta dilema ramane sa fie impartita intre relativitate, cuantica si termodinamica.

Chiar si dat un asemenea fundament de credinte, ramane in continuare problema liberului arbitru, caruia ii permit cu inversunare sa existe in continuare, dar il fac totodata un proces determinist. Asa cum am zis si in alt post, libera alegere vine din impredictabilitate si nu este decat un concept relativ care se aplica doar la nivel de societate umana (luata ca o colectie de constiinte). Astfel se face si separarea pe care o dorea Pinker - codul genetic nu are cum sa determine in totalitate viitorul, ceea ce rezolva si o alta disputa dintre ceea ce este dobandit si ceea ce este innascut. Astfel daca limitam conceptul de vointa la o entitate delimitata de mediu, asa cum este fiinta vie, el incepe sa capete sens si poate fi chiar modelat prin modele de control si feedback precum cele din cibernetica si teoria sistemelor. Insasi faptul ca exista sisteme care isi pot adapta evolutia pe baza rezultatelor actiunilor proprii releva faptul ca viitorul este rezultatul unui sir de actiuni complexe si inca greu de stabilit, fie numai calitative. Dar asemenea sisteme exista chiar si in lumea anorganica - termostatul sau dispozitivul de protectie al lui Watt bazat pe miscarea centrifuga (nu mai stiu cum se numeste) si asta subtiaza si mai mult discrepanta intre viata si materie, suflet si trup. Bineinteles ramane in continuare discutia teleologica si intentionala: masinariile au fost construite cu un scop ales de om, care este scopul omului. Dar am sa refutez chiar si aceasta viziune pentru ca tind sa cred ca si notiunea de efect final nu-si are sensul decat intr-un cadru restrans si nu are valoare obiectiva. Notiunea de finalitate nu este decat o urmare a existentei ca sistem viu (autopoietic in general). Odata ce entitatea a inceput sa existe, imediat a aparut si instinctul de supravietuire ca scop primordial. Tot ce a aparut dupa aceea nu a fost decat comportament emergent. Dar lucrurile acestea raman a fi analizate in continuare.

Fizica sufletului 3

Iata ce are de spus Steven Pinker despre liberul arbitru in cartea sa "How the Mind Works" intr-o traducere aproximativa facuta de je:

Pe masura ce stiinta avanseaza si explicatiile comportamentului devin mai putin fanteziste, fantoma absolvirii graduale (the Specter of Creeping Exculpation), cum o denumeste Dennett, se va contura din ce in ce mai puternic. Fara o filozofie morala mai clara, orice cauza a comportamentului poate fi folosita pentru a submina vointa libera si astfel responsabilitatea morala. Este garantat ca stiinta sa apara ca devorand vointa, indiferent de ceea ce descopera, deoarece modul stiintific de explicatie nu poate gazdui notiunea misterioasa de cauzalitate necauzata care se afla la baza vointei. Daca oamenii de stiinta ar vrea sa arate ca oamenii au vointa libera, dupa ce s-ar uita? Un eveniment neural aleator pe care restul creierului il amplifica intr-un semnal care provoaca comportamentul? Dar un eveniment aleator nu se potriveste conceptului de vointa libera mai mult decat o face unul guvernat de legi si nu poate servi drept mult cautatul loc geometric al responsabilitatii morale. Nu am considera pe cineva vinovat daca degetul sau a apasat pe tragaci fiind conectat mecanic la o roata de ruleta; in ce fel ar fi situatia mai diferita daca roata de ruleta ar fi in interiorul craniului? Aceeasi problema apare si pentru o alta cauza impredictibila care a fost sugerata ca sursa a vointei libere, teoria haosului, in care, conform cliseului, bataia din aripi a fluturelui poate porni o cascada de evenimente culminand intr-un uragan. O fluturare in creier care cauzeaza un uragan de comportament, daca ar fi gasita vreodata, ar fi in continuare o cauza a comportamentului si nu ar satisface conceptul de vointa libera necauzata de la baza responsabilitatii morale.

Fie ne dezbaram de orice fel de moralitate ca o superstitie stiintifica, fie gasim o cale de a reconcilia cauzalitatea (genetica sau de alta natura) cu responsabilitatea si vointa libera. Ma indoiesc ca nedumerirea noastra va fi vreodata complet usurata, dar le putem cu siguranta reconcilia partial. Asemenea multor filozofi, cred ca stiinta si etica sunt doua sisteme inchise definite peste aceleasi entitati din lume, asa cum poker si bridge sunt doua jocuri diferite jucate cu acelasi pachet de 52 de carti. Jocul stiintei trateaza oamenii ca obiecte materiale si regulile sale sunt procesele fizice care cauzeaza comportamentul prin selectie naturala si neurofiziologie. Jocul eticii trateaza oamenii ca agenti echivalenti, simtitori, rationali, cu vointa libera, iar regulile sale le reprezinta calculul care atribuie valoare morala actelor de comportament prin insasi natura inerenta a comportamentului sau prin consecintele sale.

Liberul arbitru este o idealizare a fiintelor umane care face jocul eticii jucabil. Geometria euclideana necesita idealizari precum linii drepte infinite si cercuri perfecte, iar deductiile sale sunt solide si folositoare chiar daca lumea nu contine cu adevarat linii drepte infinite sau cercuri perfecte. Lumea este suficient de aproape de idealizare pentru ca teoremele sa fie aplicate cu folos. In mod similar, teoria etica are nevoie de idealizari precum agenti liberi, sentienti, rationali, echivalenti ale caror comportament nu este cauzat si concluziile sale pot fi solide si folositoare chiar daca lumea, asa cum este vazuta de stiinta, nu contine cu adevarat evenimente necauzate. Atat timp cat nu exista coercitie clara sau o foarte proasta functionare a ratiunii, lumea este suficient de aproape de idealizarea vointei libere asupra careia teoria morala poate fi applicata si avea sens.

Stiinta si moralitatea sunt sfere separate de gandire. Numai recunoscandu-le ca separate le putem avea pe amandoua. Daca discriminarea e gresita numai daca mediile de grup sunt aceleasi, daca razboiul si violul sunt rele numai daca oamenii nu sunt niciodata inclinati spre ele, daca oamenii sunt responsabili pentru actiunile lor numai daca actiunile sunt misterioase, atunci fie oamenii de stiinta trebuie sa fie pregatiti sa-si ascunda datele, fie cu totii trebuie sa fim pregatiti sa renutam la valorile proprii. Argumentele stiintifice s-ar transforma intr-o coperta a revistei National Lampoon care arata imaginea unui caine cu un pistol la tampla si textul "Cumpara aceasta revista sau impuscam cainele."

Cutitul care separa explicatia cauzala a comportamentului de responsabilitatea morala pentru comportament taie in ambele directii. In ultima cotitura a povestii natura umana - moralitate, un marker cromozomial pentru homosexualitate, asa numita gena gay, a fost descoperit de geneticianul Dean Hamer. Spre mirarea celor de la Science for the People, de data aceasta explicatia stiintifica este cea politically correct. Se pare ca ea refuta politicieni de dreapta precum Dan Quayle, care a spus ca homosexualitatea "este mai mult o alegere decat o situatie biologica. Este o alegere gresita." Gena gay a fost folosita pentru a demonstra ca homosexualitatea nu este o alegere pentru care homosexualii ar trebui tinuti responsabili, ci o orientare involuntara pe care nu si-o pot abtine. Dar acest mod de gandire este periculos. Se poate spune la fel de usor ca gena gay poate influenta unii oameni sa aleaga homosexualitatea. Si ca orice stiinta de calitate, rezultatul lui Hamer poate fi falsificat intr-o zi si atunci unde vom ajunge? La a accepta ca bigotismul importriva homosexualilor este in regula pana la urma? Argumentatia impotriva persecutarii homosexualilor trebuie facuta nu in termeni de gena gay sau creierul gay, ci in termeni de drept al oamenilor de a se angaja in acte private consensuale fara sa fie discriminati sau hartuiti.

Ingradirea gandirii morale si stiintifice in doua arene separate sta de asemenea si in spatele metaforei mele recurente a mintii ca masina, a oamenilor ca roboti. Nu dezumanizeaza oare aceasta oamenii si conduce spre a-i trata ca obiecte neanimate? Precum un invatat umanist punea problema in mod lucid intr-o postare pe internet, nu oare zugraveste aceasta experienta umana ca fiind invalida, materializand un model de relationare bazat pe o relatie Eu-El (I-It), si delegitimand orice alte forme de discurs cu consecinte fundamental destructive asupra societatii? Numai daca cineva o abordeaza intr-atat de literal incat nu se poate comuta intre diferitele stante de conceptualizare a oamenilor pentru scopuri diferite. O fiinta umana este in acelasi timp o masina si un agent liber simtitor, in functie de scopul discutiei, asa cum este deasemenea si un platitor de impozite, un vanzator de asigurari, un pacient la dentist si 200 de livre de balast intr-un avion de navetisti, in functie de scopul discutiei. Contextul mecanicist ne permite sa intelegem ceea ce ne face sa ticaim (what makes us tick) si cum ne integram in universul fizic. Cand aceste discutii se domolesc la sfarsitul zilei, ne intoarcem sa vorbim despre noi insine ca fiinte umane demne si libere.

Fizica sufletului 2

Scriu acum repede ca sa nu uit dupa ce ametesc printre idei.

Mi-am dat seama ca am gresit intr-o oarecare masura in postul anterior dand atat de multa importanta determinismului, fie el clasic sau cuantic, si ignorand invataturile teoriei haosului. Chiar daca un sistem, in particular un organism viu, reactioneaza intr-un mod pre-stabilit la stimulii din exterior, asta nu inseamna ca va reactiona la fel vreodata in viitor. Conform teoriei mecanice starea acelui sistem la un moment ulterior va depinde de starea intregului Univers, care il contine si pe el. Iar Universul fiind un sistem dinamic aperiodic, exista o probabilitate infinit de mica ca o anumita configuratie sa se repete identic intr-un timp atat de scurt precum o viata de om. Si chiar daca s-ar reproduce cu o acuratete dincolo de milioane de zecimale, efectul fluture, sau sensibilitatea la conditiile initiale, ne garanteaza ca evolutia sistemului va devia puternic fata de cea pornind din configuratia de referinta.

Prin urmare destinul exista si nu. Vointa exista si nu.

Destinul exista in sensul ca determinismul stiintific inca rezista examinarii atente. Viitorul se scrie in fiecare clipa aplicand o serie de ecuatii sau reguli bine determinate plecand de la o descriere infinitezimal restransa in timp a spatiului, cunoscuta si sub numele de prezent. Ceea ce nu rezista este viziunea ca Universul s-ar ramifica la fiecare decizie pe care o luam, impartindu-se in lumea reala si cea in care am fi facut o alegere opusa sau mai multe diferite. Ca si cum vointa fiecaruia dintre noi ar fi ceva exterior Universului si l-ar afecta fara sa fie la randul ei afectata de el sau de celelalte vointe. Daca insa acceptam ca vointele personale au acelasi substrat material si sufera acelasi procese precum intreg Universul din care fac parte integranta si nu mai exista nimic in afara lui, ne dam seama ca nu poate exista decat o unica evolutie holistica, ca rezultat al interactiunii instantanee intre toate elementele sistemului.

Ceea ce se ramifica este insa modelul nostru mental al lumii. Pentru ca avem aceasta calitate de a lua decizii bazandu-ne pe predictii, pe ceea ce credem ca s-ar intampla daca am face asta sau asta si tot asa. In fine, aici intram pe teren minat, ca si in cazul ideii de calculabilitate a viitorului, pentru ca are de-a face cu bucle infinite, indecidabilitate, intractatabilitate sau paradoxuri de genul multimii care se contine pe sine insasi. Sper sa pot sa clarific mai bine partea asta pe viitor. Intre timp miezul acestei dileme graviteaza pentru mine in jurul afirmatiei: "O persoana intotdeauna face alegerea cea mai buna pentru el", care a rasarit din nou la o bere :).

Poti combate aceasta afirmatie? Poti spune ca o alegere pe care ai facut la un moment dat n-a fost cea mai buna in contextul datelor si puterii de judecata pe care o aveai in acel moment? Si exclud aici ideea ca amanarea alegerii n-ar fi o alegere in sine. Bineinteles, o asemenea viziune incurajeaza fatalismul si comportamentul prostesc si anarhic. Dar oare nu am dreptate zicand ca o decizie primeste calitate morala, buna sau rea, de-abia dupa ce a fost luata si devine istorie? Si aici intervine cercul vicios: daca putem simula in minte evolutia unui subset al Universului relevant noua ca persoana, asta inseamna ca putem deduce si repercursiunile probabile ale deciziei pe care suntem pe cale de a o lua. Astfel construim un arbore de posibilitati, asemeni jocului de sah, care desigur e infinit in adancime. Insasi algoritmul de parcurgere si decizie se poate modifica ca urmare a acestei ocheade aruncate in viitor, fiind tot de natura materiala in cele din urma. Apoi toate procesele au loc in timp, deci intre momentul in care incepi sa iei o decizie si cel in care ai luat-o efectiv si ireversibil e un taram foarte alunecos si greu de decis daca nu este cumva practic inexistent, nelasand astfel nici un fel de loc procesului de a alege. In concluzie, fiecare alegere este urmarea cauzala a intregului lant de stari care a dus pana in prezent, desi intr-un mod miraculos care sfideaza barierele logicii.

Asta nu inseamna ca vointa libera nu exista. Dar poate ca nu este atat de libera pe cat ne imaginam. Contrar a ceea ce intelege mecanica prin liber, in viata de zi cu zi se identifica mai degraba cu impredictibil. Un om se simte liber atat timp cat nimeni altcineva nu-i poate anticipa miscarile. Si asta e intr-adevar adevarat. Nici Dumnezeu, nici el insusi nu poate face asta. Vointa pare a fi ghidata de un set de legi, ma feresc sa le zic scopuri, printre care instinctul de supravietuire are poate rolul cel mai de seama. Daca mai adaugam celelalte axiome ale vietii, precum conservarea formei in stare de flux, selectia naturala, scaderea locala a entropiei si probabil altele, obtinem niste automatoni producatori de decizii.

Inchei pe ziua de azi cu trei intrebari ca tema de gandire pentru mai departe.

1. Putem oare accepta ca pana si nesiguranta sau regretul sau nemultumirea de sine, orice stare psihica pe care o traim pana la urma, sunt consecinte ale unui Univers perfect cauzal?

2. Exista notiunea de spectator detasat (precum la un meci de fotbal) intr-un Univers in care totul este inter-conectat, chiar daca (sau mai ales daca) informatia circula cu viteza finita? Sau altfel pus: poti fi martorul propriului destin?

3. Ce s-ar intampla daca ar exista cu adevarat un aflux de informatii din viitor si cum ar afecta el felul in care modelul mental al lumii viitoare se construieste in creier?

When I'm down I drive the hearse

And pride is just another way
Of trying to live with my mistakes
Denial is a better way
Of getting through another day
And silence is another way
Of saying what I wanna say
And lying is another way
Of hoping it will go away
And you were always my mistake...

(Steven Wilson)