joi, 15 februarie 2007

Auto-suficienta mediocritatii

Scriu din nou de dragul de a scrie. Scriu ca sa ma aflu in treaba. Scriu ca am terminat sesiunea si m-a cuprins melancolia. Patru ani jumate din viata mea...

Uite ce am gasit la cantina azi: "Jobul perfect dauneaza grav:
  • plictiselii
  • buzunarului gol
  • nivelului minim de incredere in tine
  • pasivitatii
  • weekendului in cartier
  • shoppingului de vitrine
  • invidiei
  • certurilor cu ai tai
  • zapatului depresiv la TV
  • plafonarii"
Vezi asa mai invata omul cuvinte noi. Daca te uiti in DEX nu gasesti decat ceva despre un vant care bate dinspre nord-vest si de la care provine probabil si cuvantul "zapada" din rusa. Dar DEX-ul e in urma cu neologismele care bat dinspre occident. A zapa inseamna mai nou a plimba/schimba canalele la TV, asta din ce m-am prins si eu din context dupa o cautare pe google. Cine dracu mai inventeaza si cuvintele astea?

In rest lista ma lasa rece. Probabil ca e facuta de o echipa tanara si dinamica de la o firma de publicitate in plin avant. Hai sa exploatam slabiciunile oamenilor ca sa ne umplem noi de bani! Dar asta e o poveste veche. Trebuie sa traiesti pe pielea ta tot felul de cacaturi ca sa-ti dai seama cat de mare e bataia de joc. Reality check!

Mai am un pic si termin facultatea, am fost bursier in primii doi ani, am lucrat la 2 firme, m-am lasat de munca si stiu cate un pic din toate. A meritat? Da, am invatat o groaza de lucruri. Si nu, m-am chinuit mult si aiurea. Am prieteni care s-au lasat de tot de scoala si majoritatea castiga mai bine decat castigam eu. Altii s-au tinut de ea, sau cel putin au refuzat sa se (mai) angajeze pe durata ei. Oare ei sufera de toate chestiile alea enuntate in lista de mai sus. Va spun eu ca se poate supravietui si fara pizza si fara coca-cola si fara tigari si fara milioane sparte prin oras si fara cereale de 70k cutia si fara ciocolata milka si fara plinul la benzina si cate si mai cate. Pana la urma de ce ne trebuie atata confort?

In Africa oamenii mor pe capete, iar in tarile civilizate oamenii au probleme cu nevrozele si dependentele de droguri. Ei lasa sa mai moara si in America si in Europa. Asta e un fel de a face dreptate. Cand toti umbla dupa banii, multi uita ca viata in sine e si ea o bogatie. Dar asa e cand nu te afecteaza, nu-ti pasa de ce-ti este dat la sine (dupa parerea ta). Vrei mai mult si mai mult si nu te mai saturi. Asa sunt oamenii in ziua de azi: vor cat mai multi bani? Si dupa ce te umbli de ei ce faci? Te faci filantrop ca Bill Gates?

E fals sa zici ca banii nu aduc fericire si, mai mult, o ipocrizie. In ziua de azi banii sunt poate cea mai mare sursa de fericire, tocmai prin faptul ca ei se pot converti in aproape orice prin operatiile pietei. Ca nu sunt singura, asta e alta problema si depinde de fiecare cum isi administreaza sursele. Intr-adevar se poate compensa din alte parti, dar in societatea capitalista la baza tuturor lucrurilor sta competitia. De aceea problema este mai mult de principiu: echilibrul nu poate aduce niciodata fericirea unui om cu ideologie capitalista. Oroarea anilor de comunism a demonstrat totusi ca acesta totusi comportamentul normal al individului in colectivitate.

Asa ca daca nu-ti doresti sa faci bani, sa te umpli de faima si sa fii deasupra semenilor tai inseamna automat ca esti un hippiot de stanga care comploteaza impotriva sistemului - a se citi impotriva bunastarii si vietii in pace si prosperitate a tuturor oamenilor. Ceea ce nu inteleg idiotii, in frunte cu cei din America, este ca asemenea principiului haosului, faptele si atitudinea lor este cea care implica situatii nefaste la distante de mii de kilometri precum razboaie si atentate teroriste. In ignoranta noastra ne cerem dreptate, ne cerem drepturile omului, ne cerem confortul cuvenit, ne cerem salarii si locuri de munca, ne cerem protectie sociala, ii injuram pe bogatasi, ii acuzam ca s-au umplut de banii pe nedrept si totusi am fi in stare sa ne calcam in picioare pentru aceste deziderate si sa recurgem la aceleasi metode de inselare si hotie. Nici un om n-ar accepta sa moara de foame pentru a-i lasa pe altii sa traiasca. Asa cum nimeni n-ar renunta la contul din banca si s-ar muta la tara sa planteze legume de dragul dreptatii si pacii in lume.

Asa ca, bulversat fiind, aleg si eu sa fac ce face toata lumea. Atat ca adesea eu imi mai amendez gandurile si actiunile, desi toata aceasta corvoada nu se rasfrange decat asupra interiorului meu, fiind o complicatie inutila din punctul de vedere al altora. Cheia succesului unui agent de vanzari rezida intr-o goliciune emotionala acuta. Trebuie sa cunosti sentimentele doar ca pe niste animale impaiate intr-un muzeu, sa le clasifici cu nume latinesti din 2 cuvinte de genul paraonia profitabilus si sa stii in ce masura te pot ajuta in satisfacerea scopurilor personale. Scopuri care se reduc mereu la unul singur: bani.

Asa ca vreau bani si am nevoi de bani ca sa pot face ceea ce vreau, pentru ca a face ceea ce vreau ma face fericit. Suntem ca niste copii care vor bomboane. Dar dupa ce ajungi sa te bucuri si la 10 si la 5, si la bursa si la salariu, dupa aia ajungi sa nu te mai bucuri la niciunele, care macar e un lucru bun pentru ca macar nu te mai intristezi si nu mai esti asa dezamagit ca inainte. Ceea ce te pune pe ganduri si te intrebi daca fericirea mai are sens? Jobul perfect, de care se vorbea in brosura amintita mai sus, nu este altceva decat o foarte buna modalitate de a te tine ocupat ca sa nu ai timp sa te gandesti la toate lucrurile astea. Si probabil de aceea are clasa muncitoare are atata ciuda pe adolescentii rebeli care o freaca aiurea prin baruri si filozofeaza despre nihilism si anarhie. Pune-ti mana si munciti, paduchii dracu!

Poate oferi bucuria cunoasterii doza necesara de satifactie, implinire si, mai ales, fericire? Poti sa umpli o viata numai cu ganduri fara sa inebunesti? E asta o scapare din cursa infernala de soareci in care ne prinde capitalismul cu banii lui? Care este defapt sursa naturala de fericire din noi? Care teluri sunt bune si care sunt artificiale? In ce fel ne otraveste noua modernismul viata? E tot ceea ce facem gresit, un pacat, un viciu?

Ii admir pe baietii de la C3 care isi mai iau si optionale de la C4 si sunt inca plini de 10. Colegii mei stiu bine despre ce vorbesc. Pe de o parte ii invidiez si pe de alta contrariul. Dar important e sa ai credinta. Si mie imi place sa stiu cat mai mult de lucruri, caci cu cat stii mai multe lucruri cu atat esti mai inteligent, si cu cat esti mai inteligent cu atat iti va fi mai bine in viata. Dar blestemul inteligentei este ca realizezi din cand in cand ca te-ai fi descurcat foarte bine si fara ea. Cunoasterea e infinita, pe cand viata nu e, asa ca trebuie sa-ti alegi prioritatile. Dar si o viata goala e o alternativa pe care nu o pot alege.

marți, 13 februarie 2007

Draga jurnal

Singura ratiune a scrisului este el insusi si in felul asta se auto-consuma. Nu conteaza prea mult ce scrii, important e sa scrii, sa scrii mereu fara sa te opresti. Mai ales daca in cazul tau, asa cum se intampla acum in cazul meu, acest gest a devenit compulsiv. Mi-a marturisit Ana pe fuga ca ii place cum scriu in ultima vreme si ca ar trebui sa-mi fac un blog "serios", adica nu pe Yahoo! 360 ci in alta parte, cum ar fi blogspot sau altele, ca sa fiu mai "vizibil". Sincer sa fiu mi-e cam lene, atata timp cat lumea mea graviteaza in jurul a 3 servicii oferite gratuit de gigantul web: mail, messenger si blog.

Dar asta ar insemna poate sa devin blogger profesionist si sa scriu in mod regulat si de cele mai multe ori bine. Bineinteles adjectivul "bine" va avea mereu in cazul meu o nuanta relativa. Caci eu ma tem mai mult ca orice pe lume de a deveni profesionist in ceva. De fiecare data cand incep sa ma descurc binisor in ceva, il las deoparte si ma apuc de altul. O fi si o consecinta a faptului ca nu vreau sa fiu placut - eu si lucrurile pe care le fac. Sau toata atitudinea asta un fel de mecanism de aparare reactionar si proiectiv: "Placeti-ma, va implor, place-ti-ma cat mai mult!" as putea sa par ca strig. Dar pana la urma ce mai conteaza?

Importante sunt alte lucruri, in general lucruri marunte care alcatuiesc tot felul de povesti minuscule care puse in gura unuia si a altuia devin parte integranta a vietii lor, care pana la urma devine si ea o poveste intr-o povestes si tot asa. De exemplu, epicul din spatele recentei mele activitaii publicistice, ca sa nu zic blogistice, chiar daca am avut o intrerupere in ultima saptamana, a fost ca m-am lasat de munca. Un gest neinsemnat pentru unii, pentru altii o realizare mai mare si poate, de ce nu, o mare tampenie in perspectiva altora. Trebuia sa-mi dovedesc mie ca pot... asta printre altele. E un sevraj dificil sa treci de la un salariu baban de programator inapoi la viata de student modest, ca sa nu zic sarac.

E nevoie de toate aceste presiuni in viata? Intrebare retorica, raspunsul il dau eu: da, bineinteles - cu zambetul pe buze. Daca n-ar exista constrangeri atunci n-am mai inflori. Dar pana la urma orice boboc, oricat de miraculoasca ar fi floarea sfarseste prin a se ofili. Asa ca am decis sa fac acest mic experiment de libertate. Vineri am ultimul examen din sesiunea asta si sper sa-l iau asa cum le-am luat si pe celelalte. In mai e ultima restanta pe care trebuie s-o mai dau. In iunie ar trebui sa termin aceasta horifica facultate care mi-a mancat sufletul, numita Automatica si Calculatoare. Dupa aceea voi fi liber. Liber sa ce?

Am 23 de ani si am conceptia ca cine are peste 25 este deja batran sau a inceput deja sa alunece pe un drum fara intoarcere de incadrare in societate si mai ales un proces de decrepire. De aceea impartasesc, ca si altii de varsta mea, un sfasietor sentiment de batranete. Pe care, in treacat fie vorba, incerc sa-l depasesc si sa-l anihilez. Probabil ca atunci cand voi atinge 25 imi voi ridica pragul de unde incepe batranetea si tot asa mai departe. Se numeste ca te maturizezi sau cel putin o parte a acestui fenomen bizar si ambiguu.

Incerc sa zambesc cat mai mult si sa fac mai multa miscare. Yeah sure! Va dati seama cat de mult se poate intampla asta in viata unui sedentar care isi petrece jumatate din viata in fata calculatorului (in ciuda recomadarilor medicilor, chiar daca am renuntat la multe alte vicii pentru a-l pastra pe acesta :D). Sunt inca un fenomen paradoxal: unul dintre putinii programatori fara burta. Putini au insa idee cat de riguros este programul meu de alimentatie ca sa ma lupt cu inanitia si arsurile. Mananc mai mult decat multe persoane grase, pentru ca si eu ca si ele m-am nascut cu o dereglare de metabolism. Asa ca nu cred in retete de slabit, asa cum mi-am pierdut eu speranta de a mai ma ingrasa. Cel putin pana imbatranesc... :D

Am fost la schi in weekend, prin mult apreciata implicare a lui frati-miu care locuieste in Brasov, stie sa schieze si imi ofera si mie ocazia de a nu deveni profesionist intr-un inca alt domeniu. Cu o medie de aprox 1.5 sedinte de schi pe an in ultimii 3 ani si care tinde drastic la 0 pe toti cei 23 ai mei, pot afirma cu mana pe inima ca am reusit sa prind si eu ceva. Cel putin atat cat sa nu mai cad tot timpul si sa echilibrez raportul intre febra musculara si durerile de fund si coaste busite. Dar e fun. Mai ramane acum sa invat sa patinez, sa ma dau cu rolele, sa joc fotbal, baschet... dar sa ma opresc aici. Calatorului ii sade bine cu drumul, iar mie cu calculatorul.

Ar cam trebui sa ma opresc aici, ca deja am depasit numarul standard de paragrafe admise per un post de blgo si dupa aceea primesc reclamatii. Lex spre exemplu m-a rugat sa le impart in mai multe bucati. Imi pare rau Lex, dar este vorba de un act creator liniar, de un flux continuu, de o chestie care nu duce defapt nicaieri, asa ca nu e neaparat nevoie sa citesti tot si nici eu sa-l impart in bucati. Ceea ce am si facut de altfel in cazul falsului tratat de bla bla bla, textul fiind initial scris monobloc. Dar cred ca ai putea citi si sarind paragrafe, respectiv as putea imparti textele dupa paragrafe pare si impare. Ar fi chiar ceva inovativ si lumea probabil ar sta sa astepte aparitia blogului cu paragrafele 2, 4, 6,... care lipseau in precedentul. Este bineinteles o aberatie, dar gasesc absurdul din ce in ce mai amuzant in ultima vreme. Nu numai deceptiile sunt absurde, dar si fericirea. E bine ca inca mai putem sa radem.

Aseara am jucat un whist cu baietii in cantina pana la 2. A fost bine. Nu mai jucasem de multa vreme. Stop. Am terminat de citit Barba Albastra a lui Kurt Vonnegut. Mi-a placut. Cred ca imi influenteaza stilul chiar in timp ce scriu. Absurd. Amuzant. :). Stop. Ar trebui sa ma apuc de invatat la Sisteme Expert. Absurd, amuzant, :)). Stop.

joi, 1 februarie 2007

ICRD: Cele 3 instante ale psihicului

Continui citatul: "Dupa 1919-1920, accentuarea caracterului cel putin partial inconstient al mecanisemelor de aparare (proiectia - expulzarea din sine si localizarea in altul a unor senzatii sau idei "neplacute"; refularea - uitarea inconstienta a unor evenimente externe ce corespund unor dorinte sau exigente spirituale apreciate ca dezagreabile; formatiunea reactionala - suprimarea atat de puternica a unor lucruri incat sa se transforme in opusul lor; rationalizarea - utilizarea excesiva a proceselor intelectuale in explicarea situatiilor profund afective; sublimarea - devierea pulsiunilor sexuale spre scopuri noi vizand obiecte socialmente valoroase etc) il va conduce pe Freud la finalizarea celei de-a doua topici a aparatului psihic care concepe Eul ca avand menirea sa mentina un echilibru intre cele trei tipuri de exigente care ii sunt impuse: de la Sine, de la Supraeu, de la realitate.

In acest context, Sinele - cu sediul in inconstient - contine imbolduri launtrice, pulsiuni, instincte; intr-un cuvant partea ascunsa care guverneaza viata umana. Fiind in intregime egoist se ghideaza dupa principiul placerii avand tendinta de satisfacere imediata a oricarei dorinte. Pe masura ce are loc desprinderea de prima copilarie, este clar ca un asemenea comportament nu ar fi acceptabil din punct de vedere social si in acest caz, cea de-a doua instanta, Eul, "concomitent constient, preconstient, inconstient" (M. Zlate) se manifesta pe baza principiului realitatii, incercand sa satisfaca solicitarile Sinelui, fara sa lezeze exteriorul. Supraeul este in parte preconstient, in parte inconstient, continand ideile, responsabilitatile, datoriile individului, indicandu-i ce "ar trebui" sau ce "nu ar trebui" sa faca."

In urmatoarele paragrafe se reiau aceste trei stari - Sine, Eu, Supraeu si sunt analizate din punct de vedere tranzactional si al interactiunii si interdependentei dintre ele. De asemenea se face cate o analogie dezvoltata pentru fiecare in parte, ce poate fi rezumata astfel:
  • Sine = Copilul,
  • Supraeu = Parintele,
  • Eu = Adultul.
O concluzie putin bizara sau conformista pe care am putea-o trage este ca si robotul nostru ar trebui sa aiba o structura modulara formata din cele 3 instante. Sau poate chiar mai multe, nefiind o noutate cazul personalitatilor scindate ce apar la oameni si de obicei la schizofrenici. Atata vreme cat acest model ajuta la explicarea mintii umane, de ce n-ar servi si la constructia ciber-mintii. Asta mai ales daca urmarim ca acea minte sa poata gusta din extremele cele mai intense ale vietii sentimentale, de la extazul euforic pana la disperarea depresiei. Se spune ca nevroza este rezultatul proastei cooperari dintre constient si incostient si implicit al unui dezechilibrul in trio-ul Sine, Eu, Supraeu. Asa ca devine un tel prioritar in constructia robotului deprimat, sau macar paranoid, proiectarea acelor structuri ce pot deveni patogene.

Dar cum s-ar putea face asta. Conform metodelor mecaniciste obisnuite pana acum chiar si in stiinta calculatoarelor (care nu este decat o prelungire a calcului mecanic), cea mai simpla abordare ar fi aceea a inzestrarii inca de la inceput cu anumite programe sau abilitati. Daca ar fi sa o luam intr-un sens mai evolutionist, ar trebui ca anumite manifestari sa apara treptat, asa cum se dezvolta si embrionul. Si sa nu uitam ca ontogenia urmeaza filogenia. Ar trebui deci ca samanta initiala a robotului sa contina numai strictul necesar pentru a putea functiona, iar restul va recepta din partea mediului, va inmagazina si, preferabil, va dezvolta noi aptitudini. Asa ceva ar deranja pe multi dintre roboticienii din ziua de azi, care si-ar dori sa scoata direct din fabrica androizi adulti. Se pare ca nimeni nu-si pune problema copilariei robotului si astfel dispare si posibilitatea traumei timpurii. Mai mult, nimeni nu pare sa accentueze nevoia existentei a unui trup complex si bine inchegat cu mintea robotului, asa cum se intampla la oameni prin reflexe, instincte si emotii. Sau o intreaga societate de roboti, comunitati de indivizi sintetici care sa interactioneze, sa concureze, poate chiar sa comunice, chiar daca poate cea mai simpla varianta ar fi cea a unei monarhii totalitare precum cea a stupului sau musuroiului. Asa cum Piaget a invetat termenii de psihologie si epistemologie genetica, asa poate ar trebui lansata si robotica genetica.

Oare daca am putea crea acum un model de robot ca un burete gata sa absoarba si l-am lasa cateva decade ar putea el sa atinga nivelul nostru de inteligenta sau chiar sa-l depaseasca? Sau ar ramane la nivelul unui animal de casa sau mai rau al unei moluste sau chiar al unei plante? Ar trebui create noi si noi modele care sa contina mai multe informatii apriori sau doar un sistem mai bun de invatare? Ar putea selectia naturala sa functioneze intr-un mod absurd si pentru roboti? Ar putea in felul asta dezvolta ei pana la urma constiinta ca sursa tuturor bunelor si relelor pe lume sau acesta e un dar rezervat numai oamenilor?

marți, 30 ianuarie 2007

Sa se stinga lumina!

Militati impotriva incalzirii globale! Ia parte la cea mai mare mobilizare a cetatenilor impotriva Schimbarii Climei! Alianta pentru Planeta (grupare a asociatiilor de protectie a mediului) lanseaza un indemn catre toti cetatenii, 5 minute de pauza pentru planeta: stingeti cu totii luminile pe 1 februarie 2007 intre 19:55 - 20:00. Nu dorim sa economisim 5 minute de electricitate doar in aceasta zi, ci incercam sa atragem atentia cetatenilor, mijloacelor de informare si factorilor de decizie asupra irosirii energiei, incercam sa le spunem ca e timpul sa actionam. 5 minute de repaos pentru planeta: nu va ia mult timp, nu va costa nimic, si ii va arata candidatului la presedentie ca schimbarea climei este subiectul cu cea mai mare greutate in dezbaterile politice. Livia Micu


L-am primit pe messenger mai devreme si am vrut sa fac un experiment asa ca l-am trimis la toata lumea. Sorry for the spam. Iata cateva din raspunsuri:
  • borasc/ io o sa caut lanterna din casa si o s-o aprind si p'aia/ in semn de anti-protest
  • ma ocup eu de pana de curent, in ce sectoare ale bucurestiului sa fie?
  • Asociatia Globala a infractorilor saluta aceasta decizie
  • hai mai...
  • pe 1 februarie imi cumpar 10 becuri de 200W si le aprind la 19:55
Voi ce pare aveti? Asteptam parerile dumneavoastre in sondajul de mai jos si in comentarii. Multumesc.

luni, 29 ianuarie 2007

ICRD: Psihanaliza robotului


Daca psihologia ca stiinta moderna si-a pus intrebarea, inca de la inceputurile ei, cum functioneaza mintea umana si care sunt mecanismele din spatele echilibrului ei, dar mai ales care sunt cauzele starilor patologice, ingineria vine astazi si pune intrebarea invers, intr-un fel de “reverse engineering”. Ce trebuie sa fac pentru ca, plecand de la zero, sa obtin o minte? Si nu numai atat, ci sa simta, sa aiba emotii, trairi si, ducand in extremis acest scenariu, chiar sa poata avea caderi nervoase.

Primii arhitecti ai ratiunii artificiale nu si-au pus problema constiintei sau afectului, asa cum nu a facut-o nici behaviorismul, reprezentand la acea data o ipoteza inutila. Ca si in cazul geometriei sau a mecanicii, s-a pornit de la Aristotel de la care s-au preluat dihotomia subiect-obiect, particular-universal si figurile sofistice ca pietre de temelie pentru logica propozitiilor si mai tarziu a predicatelor de ordin I si II. In jurul logicii s-au adunat apoi tot felul de extensii menite sa o apropie cat mai mult de o interpretare fidela a limbajului natural si sa o indrepte catre un taram mai cantitativ, precum cel al matematicii si tehnicii, asa cum s-a intamplat cu algebra lui Boole sau logica fuzzy. Defapt ceea ce s-a incercat a fost descoperirea unui fel de pattern-uri in gandirea umana, ceva ce lingvistii ar putea denumi drept Gramatica Universala, ce ar putea fi usor transpuse in ecuatii si algoritmi.

Rezultatul a fost IA (Inteligenta Artificiala), o noua ramura a computer science menita sa profite de imensa putere de calcul oferita de noile masini numerice electronice. Unul din promotorii ei a fost chiar Alan Turing, considerat parintele stiintei calculatoarelor si al algoritmicii, care scria un articol despre acest subiect cu mult timp inainte ca tehnologia microprocesoarelor solid-state VLSI sa explodeze. Cu toate acestea la mai bine de 50 de ani de atunci, cercetatorii au esuat sa gaseasca solutii concludente sau cel putin eficiente pentru probleme precum cautarea in spatii mari de solutii, trecerea de la particular la general, demonstrarea teoremelor, planificare, inferente prin inductie sau analogie, procesarea limbajului natural si culminand cu analiza metaforei si enigma constiintei.

Preiau din articolul “Stari modificate ale constiintei si creativitate” de Beatrice Adriana Balgiu (aparut in antologia “Oglinda constiintei”) cateva paragrafe ce mi s-au parut relevante si concise legat de schema psihanalitica a mintii.

“Dupa S. Freud, constiinta – acea parte a personalitatii cu care omul gandeste – este functia unui sistem, sistemul perceptie-constiinta situat la periferia aparatului psihic, primind informatii, atat din lumea externa, cat si din lumea interna; deci, un fel de strat superficial in care predomina mai mult inconstientul. Subconstientul – puntea dintre constient si inconstient – reprezinta anticamera ce contine elemente care pot fi usor verbalizate. Inconstientul – cel mai profund strat al mintii – este alcatuit din continuturi carora li s-a refuzat accesul la sistemul perceptie constiinta. Mai exact, el cuprinde: trairile si actele refulate; instinctele sexuale; conflictele si traumele acumulate in prima parte a vietii; actele ratate, lapsusurile; starile de iluminare.”

Nu pot sa nu remarc ambiguitatea referitoare la actul gandirii. Daca il luam in acceptiunea de inteligenta atunci putem foarte bine spune ca si animalele gandesc, ceea ce ar putea fi pe deplin corect daca am accepta ca si animalele au constiinta. Conceptia ca omul ar fi un animal rational, ar marca drept singure diferente notabile intre noi si regnul animal ratiunea si constiinta, ceea ce inevitabil si paradoxal ar duce la punerea semnului echivalentei intre ele. Tot asa insa, in imensul sau narcisim, omul refuza sa confere vietuitoarelor inferioare, supuse (peste care Dumnezeu l-a facut stapan) sentimente, poate cel mult emotii. Si totusi refuza sa inglobeze in constiinta trairile sufletesti si asta si din cauza prejudecatii ca mintea n-ar avea nimic de-a face cu sufletul sau spiritul, acestea stand sub jurisdictia artei sau a religiei. Cu toatea acestea cand vorbim despre probleme psihice ne gandim intuitiv la un complex de framantari mentale, suferinte ale inimii si dureri ale trupului.

Daca ar fi sa consideram lucrurile pe scara evolutiva, inconstientul vine inainte de constient, iar subconstientul pare sa fie o granita difuza intre cele doua, un pas ontogenetic de trecere la un nivel superior de organizare si in acelasi timp cu rol de mesager. Inconstientul este suma tuturilor faptelor pe care le facem fara sa le cunoastem direct prin constiinta ce apare in aceste context drept un aparat epistemologic. Din acest motiv aruncam asupra lui toate actiunile involuntare, toate pornirile instinctive, tot ce ne e necunoscut despre propria persoana si tot misterul viselor.

Dintre toate, inconstientul isi gaseste cel mai bine corespondentul in masinile ganditoare din ziua de azi. Fie ca e vorba de paradigme backward sau forward chaining, fie ca e vorba de retele neurale sau cine mai stie ce altceva totul se reduce la procesare simbolica, in (care asa cum se intampla si in experimentul de gandire al lui Searle al camerei chinezesti) executantul nu are nici cel mai mic habar despre ce face. “Din pacate, este prea usor sa privim comportamentul unor sisteme realtiv simple de manipulare de simboluri si sa dam propria noastra interpretare simbolurilor, punand astfel pe seama acestor sisteme mai multa inteligenta decat merita.” (Mark Watson)

Poate comparatia cea mai buna este aceea cu un automat care incearca sa pastreze stabilitatatea unui sistem dinamic, un domeniu in care cibernetica si teoria sistemelor exceleaza, desi putini realizeaza cat de mult se inspira acestea din biologie. Practic, inconstientul este acea parte a sistemului nervos care are grija de noi. Acest aspect al fiintei nu poate fi perceput sau verbalizat pentru ca el este defapt baza a tot ce inseamna gandire si simtire in noi. A-ti intoarce privirea inapoi si a incerca sa cunosti niste lucruri ce ti-au fost date ca a apriori este la fel de nenatural precum a-ti pune intrebarea ce se intampla cand stau pe loc. Atunci cand miscarea iese din raza perceptiei ai impresia ca nu se petrece defapt nimic. Ce e dincolo de asta e actul cunoasterii transcendentului prin instrumente precum reducerea la absurd sau paradoxul Zen. Two hands clap and there is a sound. What is the sound of one hand?

Eu cred insa ca privind prin aceasta prisma constiinta nu este altceva decat un sistem secund de perceptie – este perceptia activitatii sistemului primar de perceptie, cel care mijloceste comunicarea cu soma, respectiv cu mediul. Sau poate ca defapt sunt mai multe straturi care suprapuse ajung sa dea senzatie ca obiectele noastre mentale nu sunt doar simboluri straine de semnificatie, ci devin concepte cunoscute, familiare, cu care rezonam, le recunoastem si le intelegem in context, ca in final sa ajungem sa ne cunoastem propriul ego ca o asemenea entitate semantica.

*Va urma! Nu uitati sa votati la postul anterior ;).

joi, 25 ianuarie 2007

More is never enough


Am vazut Candy, un film australian despre dragoste si heroina. Un fel de Requiem for a Dream redivivus. Impartit si el in parti cu nume sugestive - rai, pamant, iad, aproape ca m-a facut sa plang la sfarsit. Si zic aproape pentru ca eu nu plang niciodata, decat cand e frig si-mi bate vantul in fata. Dar am avut pornirea sa o fac. De ce? Poate din mila pentru junkies, din empatie, din identificare cu ei, din gandul ca poate as fi putut fi in locul lor, ca oricare dintre noi ar fi putut fi in locul lor, de ciuda ca bunaciunea aia de fata se prostitua pentru banii de doza. Sau poate din cauza finalului in care scenaristul a decis ca cel mai bine ar fi ca cei doi sa se desparta dureros - cel mai bine pentru ei, ca sa ramana clean, si cel mai bine pentru spectatorii ca sa li se franga inima in doua ca intr-o epopee dramatica clasic hollywoodiana gen Doctor Zhivago sau altele.

Numele Heath Ledger va poate suna cunoscut, el este actorul care impingea marmelada pe teava in Brokeback Mountain ca apoi sa faca pe marele seducator de femei din kitsch-ul de altfel comic Casanova. Mie mi-a placut cum a jucat aici, cat si tipa si "profesorul de chimie organica" care se distra cu baietei si isi facea singur heroina din morfina si paracetamol. Ca de obicei poate s-a exagerat cu toata sociopatia asta: dependenti de droguri, homosexuali, prostitutate, depravare toate puse in oglinda cu normalitatea, familita, valorile morale si conformismul. Daca cumva guvernul le-a dat banii ca sa faca un film anti-drog, ei bine au reusit sa introduca toate ingredientele care sa te faca sa-ti fie sila de droguri. Pacat ca nu e asa simplu: cand ii arati cuiva raul, nu-l faci neaparat sa-i displaca, ci de multe ori il poate imbratisa cu perversitate, chiar daca inseamna autodistrugere, pentru simplul motiv ca ii poate acoperi un gol din suflet - the missing piece. Si de aceea vom avea in continuare alcoolici care vor bea pana in ultima clipa si oameni dependenti de fel de fel de lucruri de la tigari, cafea, televizor pana la opioide, amfetamine si halucinogene.

Cand i-au aplicat lui Alex metoda Ludovico au dat gres pentru ca au tratat doar raul de la suprafata, asa cum ai prescrie niste sedative ca sa curmi agitatia. Portocala mecanica nu este nici anti nici pro violenta, este doar o incercare de a privi lucrurile prin ochii ei. Latenta in fiecare dintre noi, omniprezenta in lumea animala, violenta nu este un demon ce trebuie exorcizat ci doar o reactie pe care unii si-o pot controla mai putin iar altii ajung sa o savureze. Poate e innascuta, poate e dobandita, poate e de la prea multa suferinta sau de la prea mult bine, sistemul de ecuatii variaza de la om la om, iar parametrii sunt de cele mai multe ori calitativi sau incomensurabili. Sincer sa fiu, ascultand acum doua zile la Sala Radio o compozitie de Bizet cu multe pasaje allegro si in forta, mi-am creat o imagine mentala de putere distructiva si rautate diavoleasca ce radia din mine inspre lume. Fiecare bucata muzicala cu trairea ei. Asa cum adagio-ul lui Albinoni, aria lui Bach sau impromptu-ul lui Chopin inspira melancolia, am inteles de ce Anthony Burgess si-a pus personajul sa-si suga sevele din Mozart si din Beethoven.

"Albastru nemarginit, aproape transparent nu este cu nimic mai prejos decat Portocala mecanica a lui Anthony Burgess sau Strainul lui Camus." (Newsweek) N-am citit Camus, dar cartea acestui japonez pe care tocmai am terminat-o si m-a purtat din nou pe talazurile drogurilor, orgiilor, violentei, mizeriei, disperarii, desfraului, mortii si ale renuntarii. Fost tobosar intr-o trupa, Ryu Murakami a trait in anii dezlantuiti ani 60-70 (asa cum ii poti regasi intr-o biografie Led Zeppelin) si i-a zugravit asa cum s-au scurs in Japonia din acea vreme - o tara cu baze militare SUA si un tineret profund marcat de stilul de viata occidental, muzica engleza si literatura si drogurile americanilor. Din nou heroina, Nibrole, Philopon, hasis, mescalina, LSD, sange, excremente,sperma si voma. Cica tipul a si regizat dupa aia ecranizarea, dar desi cartea a fost best-seller, filmul a ramas, pare-mi-se, obscur. Pentru mine marele maestru in transformarea unor carti marcante in filme ramane Kubrick. Asa cum am auzit si in documentarul "A Life in Pictures", marele regizor nu a incercat sa demonstreze ceva in filmele lui, sa condamne sau sa sa ridice in slavi, ci doar sa prezinte natura umana asa cum e ea, sincer brutal, adevarat, desi el a ramas toata viata un intelectual si un jucator de sah introvert.

Ca si el nu pot decat sa raman uimit la spectacolul lumii, adesea "super horrorshow" :D. Fascinatia ramane pentru mine cel mai bun drog. Atunci cand filtrul atentiei se da peste cap si incepi si distingi ramurile pomului din fereastra, te hiponotizeaza trepiedul de la microfon sau vergile din piedestalul scenei sau ajungi sa-ti constientizezi incordarea abdomenului, bataitul picioarelor si iti auzi respiratia, atunci intelegi de ce in "Adaptation" transformau orhideea-fantoma in praf pe care sa-l aspire pe nas. Atunci te opresti si iti zici: stai asa, defapt nimic nu e bine sau rau, e doar viata si toate lucrurile pe care o alcatuiesc si toate sunt minunate in felul lor, chiar si atunci cand ti se pare ca nu se intampla nimic. Dar lucururile nu merg asa. Oare ce-ar trebui eu sa invat din toate astea?

duminică, 21 ianuarie 2007

Solipsism

Sunt stigmatizat sintactic
De suflul metalic
Al sintagmelor sterile.
Oare desertaciunea de azi
E totuna cu deziluzia de maine?
Daca te urasc pe tine
Ce te cunosc ca pe-o suita
De ganduri insirate-n minte
Nu fac altceva decat
Sa ma loves in sine?
Nu-i in constiinta mea in apa oglindita
Rasul tot ras si frica e tot frica?
Vreau sa-mi pot intoarce in orbite
Globii oculari sa pot sa te privesc
Adanc
In mine