ICRD: Cele 3 instante ale psihicului

Continui citatul: "Dupa 1919-1920, accentuarea caracterului cel putin partial inconstient al mecanisemelor de aparare (proiectia - expulzarea din sine si localizarea in altul a unor senzatii sau idei "neplacute"; refularea - uitarea inconstienta a unor evenimente externe ce corespund unor dorinte sau exigente spirituale apreciate ca dezagreabile; formatiunea reactionala - suprimarea atat de puternica a unor lucruri incat sa se transforme in opusul lor; rationalizarea - utilizarea excesiva a proceselor intelectuale in explicarea situatiilor profund afective; sublimarea - devierea pulsiunilor sexuale spre scopuri noi vizand obiecte socialmente valoroase etc) il va conduce pe Freud la finalizarea celei de-a doua topici a aparatului psihic care concepe Eul ca avand menirea sa mentina un echilibru intre cele trei tipuri de exigente care ii sunt impuse: de la Sine, de la Supraeu, de la realitate.

In acest context, Sinele - cu sediul in inconstient - contine imbolduri launtrice, pulsiuni, instincte; intr-un cuvant partea ascunsa care guverneaza viata umana. Fiind in intregime egoist se ghideaza dupa principiul placerii avand tendinta de satisfacere imediata a oricarei dorinte. Pe masura ce are loc desprinderea de prima copilarie, este clar ca un asemenea comportament nu ar fi acceptabil din punct de vedere social si in acest caz, cea de-a doua instanta, Eul, "concomitent constient, preconstient, inconstient" (M. Zlate) se manifesta pe baza principiului realitatii, incercand sa satisfaca solicitarile Sinelui, fara sa lezeze exteriorul. Supraeul este in parte preconstient, in parte inconstient, continand ideile, responsabilitatile, datoriile individului, indicandu-i ce "ar trebui" sau ce "nu ar trebui" sa faca."

In urmatoarele paragrafe se reiau aceste trei stari - Sine, Eu, Supraeu si sunt analizate din punct de vedere tranzactional si al interactiunii si interdependentei dintre ele. De asemenea se face cate o analogie dezvoltata pentru fiecare in parte, ce poate fi rezumata astfel:

• Sine = Copilul,
• Supraeu = Parintele,
• Eu = Adultul.

O concluzie putin bizara sau conformista pe care am putea-o trage este ca si robotul nostru ar trebui sa aiba o structura modulara formata din cele 3 instante. Sau poate chiar mai multe, nefiind o noutate cazul personalitatilor scindate ce apar la oameni si de obicei la schizofrenici. Atata vreme cat acest model ajuta la explicarea mintii umane, de ce n-ar servi si la constructia ciber-mintii. Asta mai ales daca urmarim ca acea minte sa poata gusta din extremele cele mai intense ale vietii sentimentale, de la extazul euforic pana la disperarea depresiei. Se spune ca nevroza este rezultatul proastei cooperari dintre constient si incostient si implicit al unui dezechilibrul in trio-ul Sine, Eu, Supraeu. Asa ca devine un tel prioritar in constructia robotului deprimat, sau macar paranoid, proiectarea acelor structuri ce pot deveni patogene.

Dar cum s-ar putea face asta. Conform metodelor mecaniciste obisnuite pana acum chiar si in stiinta calculatoarelor (care nu este decat o prelungire a calcului mecanic), cea mai simpla abordare ar fi aceea a inzestrarii inca de la inceput cu anumite programe sau abilitati. Daca ar fi sa o luam intr-un sens mai evolutionist, ar trebui ca anumite manifestari sa apara treptat, asa cum se dezvolta si embrionul. Si sa nu uitam ca ontogenia urmeaza filogenia. Ar trebui deci ca samanta initiala a robotului sa contina numai strictul necesar pentru a putea functiona, iar restul va recepta din partea mediului, va inmagazina si, preferabil, va dezvolta noi aptitudini. Asa ceva ar deranja pe multi dintre roboticienii din ziua de azi, care si-ar dori sa scoata direct din fabrica androizi adulti. Se pare ca nimeni nu-si pune problema copilariei robotului si astfel dispare si posibilitatea traumei timpurii. Mai mult, nimeni nu pare sa accentueze nevoia existentei a unui trup complex si bine inchegat cu mintea robotului, asa cum se intampla la oameni prin reflexe, instincte si emotii. Sau o intreaga societate de roboti, comunitati de indivizi sintetici care sa interactioneze, sa concureze, poate chiar sa comunice, chiar daca poate cea mai simpla varianta ar fi cea a unei monarhii totalitare precum cea a stupului sau musuroiului. Asa cum Piaget a invetat termenii de psihologie si epistemologie genetica, asa poate ar trebui lansata si robotica genetica.

Oare daca am putea crea acum un model de robot ca un burete gata sa absoarba si l-am lasa cateva decade ar putea el sa atinga nivelul nostru de inteligenta sau chiar sa-l depaseasca? Sau ar ramane la nivelul unui animal de casa sau mai rau al unei moluste sau chiar al unei plante? Ar trebui create noi si noi modele care sa contina mai multe informatii apriori sau doar un sistem mai bun de invatare? Ar putea selectia naturala sa functioneze intr-un mod absurd si pentru roboti? Ar putea in felul asta dezvolta ei pana la urma constiinta ca sursa tuturor bunelor si relelor pe lume sau acesta e un dar rezervat numai oamenilor?