joi, 31 august 2006

Hedonism


"Hedonism can be defined as the doctrine holding that behavior is motivated by the desire for pleasure and the avoidance of pain."

duminică, 27 august 2006

Mamaia


Sar repede peste introduceri, trec cu vedera faptul ca n-am mai postat de foarte multa vreme si intru direct in subiect. Ei bine, daca acu ceva vreme va povesteam de concertul Shakira, de data asta va povestesc despre festivalul de la Mamaia. Intr-adevar, asa e, ati ghicit, m-am pensionat, m-am lasat de concerte rock impanate cu pogo si am trecut la slagare si statul in scaun in sala de spectacol.

sâmbătă, 29 iulie 2006

ICRD: Premise


Ca orice manual care se respecta "Instructiunile pt constructia robotului deprimat" trebuie sa aiba si ele un fel de introducere in subiect, o punere in tema. Si mai ales pentru ca aceste instructiuni sunt concepute in timp ce sunt scrise si nu vom sti exact care va fi finalitatea lor precisa, trebuie sau sa incercam macar sa intuim posibilitatea de succes a acestei intreprinderi curajoase.

De aceea ne intrebam in primul rand daca constructia noastra poate fi facuta. Daca avem toate piesele, daca avem cele mai bune metode si nici asta n-ar fi suficient, pentru ca am putea trece peste aceste impedimente in faza de proiectare daca am sti cu siguranta ca teoria ne permite ceea ce vrem sa aplicam in practica. Se poate construi un robot? Ce este defapt un robot? Ce insusiri are el? Si care dintre aceste insusiri deosebesc robotul deprimat de robotul normal, daca exista asa ceva?

Robotul, androidul, ciborgul, spuneti-i cum vreti, stie toata lumea in principiu cam ce este de prin filmele SF. N-are rost sa ne adancim in definitii mai mult sa mai putin circulare sau sa ne complicam existenta inutil in probleme etimologice, de genul ca "robot" se trage dintr-un verb din rusa care inseamna a munci, ajuns si in romana sub forma "a roboti". De aceea multi spun ca robotul este un fel de sclav sau militar disciplinat care asculta cu strictete ordinele, ceea ce nu este departe de calculatoarele programabile din ziua de azi. Dar noi cand spunem robot ne gandim la lt. Data din Star Trek care nu poate avea sentimente, desi cu toti speram ca intr-o zi va putea.

De ce deprimat? Pentru ca mi se pare cea mai mare contradictie si ironie in acelasi timp. Te chinui sa construiesti o entitate ganditoare complexa cu intentionalitate proprie ca apoi aceasta prin mecanisme interne sa se autoblocheze intr-o stare vegetativa din care nu mai poate iesi ca dintr-un labirint. Ce rost are sa faci o simulare daca nu poti sa o duci pana la extrem? Plus ca n-are nici un farmec sa dai nastere unei fiinte inteligente artificiale daca n-o poti inzestra cu stupiditate artificiala, termen despre care citeam mai zilele trecute pe un blog? Fiecare robot ar trebui sa aiba stropul lui de culoare, ceva care sa-l faca diferit. Al meu este deprimat.

Exista doua cai posibile de abordare: de jos in sus sau de sus in jos (doh!), ramane sa stabiliti voi sagetile intre general si particular, caci eu intotdeauna m-am incurcat in conceptele astea greoaie. De jos in sus ar insemna sa te gandesti mai intai cum construiesti un robot cat de functional si de-abia apoi sa ne facem grji cum il deprimam. Cam asta ar fi perspectiva inginereasca. Ceea ce mi-aduce aminte de un banc: pun americanii mana pe planurile secrete ale ultimului avion rusesc de vanatoare si angajeaza pe rand pe nemti, japonezi si romani sa-l construiasca. Nemti si japonezii iau planurile, le urmaresc cu strictete si le iese un tractor. Singurii care reusesc sa construiasca avionul supersonic sunt romanii. Intrebati cum au reusit acestia marturisesc: "Aaa, pai si noua ne-a iesit tot tractor, dar l-am luat la pila."

De sus in jos ar insemna sa plecam de la depresie. Pe langa intrebare "ce este?", ne-ar interesa mai mult "unde este?". Unde rezida ea? In minte, in suflet, in creier? Si apoi care este diferenta? Si pana la urma care este diferenta dintre ele si trup? Si am continua de la trup tot mai adanc in cautarea noastra pana am ajunge probabil la bacterie sau grauntele de sare intr-o recurenta infinita care pana la urma ar da "Stack overflow". O asemenea abordare este specifica filozofiei, psihologiei si a unei intregi babilonii de stiinte si viziuni.

Ceea mi-aduce aminte de alt banc: un tip era obsedat de intrebarea "ce este viata?" asa ca se inchide intr-o buda timp de vreo 10 ani sa se gandeasca la asta. Toti il dau disparut, pana la urma ii fac si inmormantare si parastasuri. Dupa ce iese se intalneste pe strada cu cel mai bun prieten al sau care il intreaba mirat unde a disparut in toti acesti ani. Dupa ce ii explica, prietenul il intreaba: "Ei bine, si ai aflat pana la urma ce-i viata?". "Pai vezi tu viata e ca o punte." "Cum adica ca o punte? Explica-mi, detaliaza!" La care tipul ramane putin pe ganduri si raspunde in cele din urma: "Mda, poate ai dreptate, poate viata nu e ca o punte."

vineri, 21 iulie 2006

Jurnal de calatorie

De 3 weekenduri incoace sunt numai pe drumuri. Intai in Vama, apoi la Brasov, apoi Timisoara, iar maine plec acasa la Campina. Nu de alta, dar i-am promis mamei ca vin la parastasul pentru bunica/mama ei. Intr-adevar, desi as fi vrut, n-am mai apucat nici sa postez aici. Se pare ca in vacanta e mai greu sa-ti gasesti timp decat in timpul scolii. Glumesc, bineinteles, tot timpul iti fuge printre degete.

De 3 weekenduri incoace sunt numai pe drumuri. Intai in Vama, apoi la Brasov, apoi Timisoara, iar maine plec acasa la Campina. Nu de alta, dar i-am promis mamei ca vin la parastasul pentru bunica/mama ei. Intr-adevar, desi as fi vrut, n-am mai apucat nici sa postez aici. Se pare ca in vacanta e mai greu sa-ti gasesti timp decat in timpul scolii. Glumesc, bineinteles, tot timpul iti fuge printre degete.

Despre peripetiile din Vama v-am povestit deja. La Brasov m-am odihnit, chiar daca planul initial era sa mergem din nou la mare. Am urcat pe jos pe Tampa si tot la fel am si coborat. O asemenea plimbare din cand in cand face bine unui programator sedentar ca mine. Pe langa asta m-am mai intalnit cu Lex si Raluca la un suc sub zidurile Bisericii Negre, iar in rest am dormit, am mancat bine si m-am delectat cu cei 7 pui ai Tinei, bracul german al lui frati-miu (si al Mihaelei bineinteles, respectiv cumnata mea).

Daca Brasov-ul nu a fost foarte bogat in intamplari, nu la fel pot spune despre miniexcursia pana in Timisoara si inapoi organizata de vara-mea Alina si Erwin, sotul ei. Scopul misiunii (nu radeti!): concert Shakira. Ei, dar pana sa ajungem acolo am trecut prin Targoviste unde am petrecut o zi vizitand Turnul Chindiei, Manastirea Dealu samd si apoi am mancat, am baut si am dormit. Ce iti poti dori mai mult?

A doua zi am pornit spre Sibiu via Curtea de Arges si apoi Balea prin Transfagarasan. La Balea Lac cand am iesit din tunel nu vedeai la 1m de ceata ce era. Ca sa nu mai vorbesc de frig. Mi-au degerat mainile si tremuram cu pulover si geaca pe mine. Dovada ca inca mai erau bucati destul de mari de zapada, desi cam murdare. Am ajuns si la Sibiu, ne-am cazat la o pensiune demna de toata lauda la margina orasului (Casa Anca) si am plecat spre centru.

Vizita ne-a fost insa inegurata doua evenimente nefericite. Primul a fost ca pensiunea din Timisoara la care facuseram rezervari cu mai bine de o saptamana in urma ne-a tras clapa: cand am sunat sa facem confirmarea ne-au trantit-o ca nu mai au locuri. In dulce stil romanesc cei de la pensiunea Dominique & Nathalie (cred ca asa se scrie, pana si numele e de rahat) s-au facut ca nu ne mai tin minte si probabil au dat camerele noastre pe cine stie ce pret dublu sau cine stie cui mare pilos. Ce e si mai rusionos (vorba Alinei) e ca nu ne-am fi asteptat la asa ceva din partea unui hotel din Ardeal/vestul tarii, unde ne-am fi asteptat la mai multa civilizare si deschidere spre occident. Fiind oameni linistiti si la locul lor nu ne-am dus nici sa le facem scandal, nici nu le-am facut reclamatie, desi asa ar fi meritat, chit ca probabil nu am fi obtinut nimic. Asa ca o scriu cu litere mari aici, poate are vreun cat de mic efect in afara de faptul ca imi descarc eu nervii: NU VA DUCETI LA PENSIUNEA AIA DE RAHAT, SA RAMANA FARA CLIENTI, SA DEA FALIMENT, SA MOARA HANDICAPATII DRACU'!!!

Si apoi nici n-am gasit un restaurant ca lumea si totodata cu mese libere in Sibiu, care tocmai gazduise nu stiu ce festival la care a cantat si HIM si pe langa asta era plin de schele de reparatii pentru la anu' cand o sa fie "capitala culturala europeana" cica. Dupa mai bine de o ora de cautari si alte mostre de nesimtire romaneasca la o pizzerie "italiana" am ajuns tocmai pana in Dumbrava ca sa mancam la un restaurant "traditional" de la intrarea in Muzeul Astra - un fel de Muzeul Satului dar mult mai extins, despre care am inteles ca este foarte frumos, desi n-am avut timp sa-l vizitez. Dupa ce am mancat mai ne-a trecut supararea si ne-am mai linistit cand ne-am intors la bunele conditii de la pensiune.

Dimineata urmatoarea n-am reusit sa terminam omleta imensa si gustoasa pe care ne-a pregatit-o gazda (micul dejun fiind inclus in destul de convenabilul pret de cazare) si am purces mai departe spre Timisoare. Drumul a fost in regula in ciuda reclamei proaste, atat portiunea Lugoj-Timisoara a fost execrabila. In Timisoara ne-am plimbat un pic prin strazi si piete, am vazut Catedrala si apoi am baut in suc la una din multele terase din agreabilul parc din fata ei. N-am apucat decat sa ne lasam bagajele la gazda noastra salvatoare fara de care am fi ramas pe drumuri si am plecat grabiti si impunsi de Alina sa prindem locuri bune la concert.

Ne-au tinut 3 ore in picioare cu un DJ retard care ne-a bubuit urechile cu muzica lui de club cu basi de-ti tremurau ochii in orbite. Dar concertul a meritat. Unii au ras de mine ca ma duc la Shakira, stiindu-ma drept rocker, dar pe de o parte nu conteaza ce stil asculti preponderent, poti oricand sa gusti si din celelalte, iar in al doilea rand nici nu va imaginati cat de inspre rock poate fi un concert Shakira. N-am sa ma intind prea mult cu recenzia, dat fiind ca deja am scris destul de mult, dar am sa notez cateva lucruri.

Turneul poarta numele albumului "Oral Fixation" (vol. 2) si m-am interesat si am aflat ca este vorba defapt de un termen psihologic derivat din etapele psihosexuale ale lui Freud. Cautati si voi pe Wikipedia si cititi. Deci m-am lamurit ca tipa nu e proasta, iar versurile (inclusiv cele in spaniola) sunt destul de serioase si controversate. Si pe deasupra e si talentata, ca sa nu mai vorbesc cat de buna e si cum se misca ca o cadana. Surpriza a fost insa ca in fata unei multimi de fani adunati ca sa o vada interpretand hiturile ei de pe MTV, Shakira si trupa ei au facut o demonstratie de muzica live pop-rock de calitate.

Concertul a inceput cu Baba O'Reilley a lui The Who (daca nu gresesc) in boxe, desi publicul a inceput sa aclame crezand ca e vreun fel de melodie de-a ei de introducere. E frapant modul in care o masa de oameni inculti din punct de vedere muzical pot intra in contact cu melodii de calitate. Apoi a aparut Shakira in panataloni largi negri si tricou tot negru. Melodii spre rock alternativ si balade mai mult in spaniol, din cand in cand o pleata creata de-a ei aruncata in vant in stilul headbanger. Apoi a dansat in stilul binecunoscut, dar ne-a etalat si capacitatile ei de balerina, coregrafice si de canto. Un spectacol reusit, chiar daca nu a fost atat de mult lume pe cat se astepta, poate un pic cam scurt, dar incheiat in tromba cu un bis acompaniat cu o explozie de confetii peste public.

joi, 6 iulie 2006

Passé récent / Futur proche

Intre timp am fost ocupat.

Am fost in Vama. Am postat si niste poze facute cu telefonul mobil, deci de calitate proasta. Pozele sunt putine, idioate si il contin preponderent pe Franz. Pentru alte poze cretine, dar de calitate mai buna apelati la Lex. Printre ele se numare eu cu Franz si corturile din mare, eu cu Franz si betivi adormiti pe plaja, eu cu Franz in trabantul parasit de langa Stuf.

Dupa cum ati vazut si ati auzit vremea nu prea a fost de partea noastra, dar de suntem tineri, ne distram si nu ne pasa (cica). Dupa care m-am intors acasa, m-am mutat de la camera 308 la 309 si am inceput sa ma duc din nou si la serviciu unde preponderent muncesc. Cam atat despre trecutul recent. Am sa mai scriu insa un paragraf despre viitorul apropiat.

M-am hotarat sa deschid o serie de bloguri filozofico-tehnico-plictisitoare cu titlul "Instructiuni pentru constructia robotului deprimat". Probabil va contine o densitate si mai mare de cuvinte de cautat in DEX, chiar daca esenta ar putea fi explicata intr-un singur paragraf de cuvinte simple. Se doreste a fi un comentariu subiectiv la adresa stiintelor cognitive, respectiv IA. Titlul mi-a venit de la Marvin the Paranoid Android din "Ghidul autostopistului galactic" (filmul - cartea n-am avut de unde sa o citesc), fiind poate cel mai relevant personaj pentru actuala polemica pe tema robotilor, sentimentelor si constiintei. Atentie, instructiunile nu se vor concretiza intr-un manual de traforaj sau carti de bucate in stilul cum sa ne facem singuri un deltaplan. Celor interesati de asa ceva le recomand ora de lucru manual din scoala primara.

"Pornind de la un model vag psihanalitic al depresiei, ca pierdere de obiect, intristare si situatie de abandon, autorii [1] definesc schematic maladia depresiva, ca pe o permanentizare nepotrivita a unor astfel de situatii numite generic stress.[...] Sitemul limbic integrator al emotiilor recunoaste stimulii provenind pe caile noradrenergice drept stress si astfel sistemul se autointretine. De aici a aparut ideea sa se asocieze medicamentul cu psihoterapia[...]. Iata ceea ce noi numim "reductionismul incantatoriu", care mizeaza pe capacitatea (logica si epistemologica) a modelelor fizico-chimice din stiintele naturii spre a depasi - intr-o zi - prapastia, deaorece stiinta trebuie (prin "constructie, s-ar putea spune) sa fie monista." [2]

Iata doar un extras dintr-un articol tradus in "Hermeneutica si ontologia calculatoarele" in care se discuta asupra mai vechii opozitii dualism/monism si se repune in balanta dihotomia carteziana plecand printre altele de la depresie si ajungand la testul Turing si inteligenta artificiala.

1. Gold P. et al, "Clinical and biological manifestations of depression" in New England Journal of Medicine, 1988
2. Michel-Pierre Haroche, "L'Ame et le Corps. Philosophie et Psychiatrie", Plon, Paris, 1990

joi, 29 iunie 2006

Principiile sado-maso

"I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain." Frank Herbert, Litania impotriva fricii din Dune

"Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie."

Psalmi, 23:4

A mai trecut o sesiune. Azi s-a terminat cu totul, mi-am luat rezultatul de la ultimul examen. Unii dintre prietenii de varsta mea au terminat deja facultatea, iar faptul ca nu mai mi-a ramas decat o singura sesiune in fata (in afara de cele de restante) ma face sa devin nostalgic. Stiti expresia aia "Doamne, cum a trecut timpul". Ei bine, chiar asa este. Si nici nu mi-am dat seama. Cand esti pe la inceput sau mai pe la jumatate iti dai seama, dar apoi nu le mai tii rostul. Pentru ca te obisnuiesti.

Mi-am notat intr-un fisier la sfarsitul sesiunii de vara din anul II cateva impresii astfel incat sa nu uit cum a fost. Greu, obositor, stresant, vara lui "DCE e viata asa amara?". Privind inapoi nu-mi vine sa cred cat de speriat eram la examene si cat de mult efort si stres se aduna intr-o luna. Pe atunci nu faceam diferenta intre a lua un examen si a lua nota mare. Cert este ca am descoperit ca este mai relaxant sa iei 5, chiar daca este putin aventuros: nu te deranjeaza sa iei 6, dar un 4 nu e prea placut.

Frica a fost cea care m-a tinut la un nivel inalt de performanta. Frica este ceea ce ii face pe studenti sa tremure la examene, sa li se albeasca fata, sa nu se poata concentra, sa isi bataie picioarele, sa greseasca, sa se balbaie. Frica de ce? E ca si cu timiditatea, iti este frica de ceva dar nu stii de ce. Sa fie figura profesorului, privirea fetei? Ti-e teama de ce ar putea sa spuna sau de ce parere ar putea sa aiba? Ti-e frica de esec, dar pana la urma ce inseamna sa ratezi?

Pana te obisnuiesti, dupa care nu iti mai pasa, nu iti mai este frica, devii brusc curajos. Curajul este atunci cand nu mai ai nimic de pierdut. Sau cel putin atunci cand realizezi ca ceea ce detii nu mai valoreaza nimic sau aproape nimic.

Oamenii au un mod ciudat de a se comporta in viata. Fiecare incearca sa-si construiasca un model interior al lumii exterioare pe care il tot perfectioneaza de-a lungul timpului astfel incat sa se suprapuna cat mai bine asupra realitatii. Ceea ce crezi astazi se poate da peste cap maine, doar pentru ca experienta ti-a dovedit contrariul. Mi-a placut sfatul din Calauza: omul e mai bine sa ramana flexibil ca o trestie, decat sa se rigidizeze in timp, asa cum se intampla in cele din urma inevitabil spre batranete.

Exista doua mari feluri de a invata: prin incercare si eroare si prin pedeapsa si recompensa. Iar atunci cand expus de multe ori unui stimul te obisnuiesti cu el, precum cainele lui Pavlov. Dintre toate mamiferele avem poate cea mai mare capacitate de a suferi si indura pentru un tel indepartat, pentru un vis. Majoritatea persoanelor religioase cred in Lumea de apoi. Toate neajunsurile pe care le induri si toata munca istovitoare pe care o depui reprezinta infim fata de posibilitatea de a nu atinge scopul final. Iar o suita lunga sau neintrerupta de nereusite in viata unui om se poate dovedi fatala si face loc unui cerc vicios de anxietate.

Frica e atunci cand te trec fiori prin cosul pieptului, vicerele ti se strang, picioarele se inmoaie, inima iti mai bate mai tare, mainile iti tremura, iar adrenalina tasneste. Daca ai sta sa-ti asculti emotiile si sentimentele si nu sa le traiesti, ci doar sa le privesti ca un voyeur pasiv si distant, ti-ai da seama ca nu se reduc decat la niste simple manifestari somatice. Atunci cand spui ca "te doare inima" te referi la o stare de inconfort sufletesc, dar defapt nu poti sa o localizezi cu exactitate: este pe undeva prin stomac, prin partea stanga a pieptului sau in spatele ochilor.

De ce mi-e frica? Mi-am promis sa nu-mi mai fie frica la examene si totusi mi-e greu sa ma desprind de acest obicei. Poate ca e prea strans legata de bucuria de dupa, acum imi lasa mai mult un gust amar. Invatarea prin recompensa a trecut pe feedback negativ intr-un flux opus celui de dopamina. Dupa 5 olimpiade nationale mi-am dat seama ca pe masura ce m-au calit m-au facut sa-mi fie din ce in ce mai mult frica. Intrecerea te face sa scoti ce e mai bun in tine, dar uiti de cele mai multe de la ce ai pornit.

Nu e bine sa faci nimic de frica, nu e bine sa asculti de ceilalti decat atata vreme cat nu esti in stare sa iei singur decizii. Desi a-ti asuma o responsabilitate e unul dintre cele mai de temut actiuni, paradoxal este totodata o victorie impotriva fricii. Nu poti elima frica, asa cum nu poti face o purificare rasiala. E ca si cum ai incerca sa extermini fericirea. Poti doar sa inveti sa traiesti cu ea si sa o tolerezi.

Frica o poti constientiza rational, dar cu greu o poti opri pentru ca ea provine din cele mai vechi strafunduri filogenetice ale creierului, pe unde prin trunchiul cerebral, probabil in amigdala. Frica de a pica un examen, de a fi prins copiind, de a esua in viata este strans legata de frica animalului de pradatori sau de vicisitudinile naturii. Frica iti inalta bariere invizibile atunci cand nimic nu te impiedica sa mergi mai departe.

Uitandu-ma in urma nu pot concluziona decat ca am sunt un masochist lasand frica, lucruri rele si ganduri negre sa salasluiasca in mine. Uitandu-ma inainte nu pot decat sa ma consolez cu placerea sadica de a vedea cum aceste lucruri se repeta tuturor ca un fel carusel al vietii. Nu e ca si cum ar exista o cale de mijloc, o solutie de compromis, o cheie a succesului. Fiecare face doar ce poate si cum crede ca e mai bine.

vineri, 23 iunie 2006

Of books and men

Intr-adevar a trecut ceva timp de cand nu am mai postat, dar am vrut sa astept sa mai se coace niste idei in capul meu inainte sa le astern pe foaia virtuala a blogului. Am avut o saptamana aproape de vacanta, timp in care am lancezit in caldura asta toropitoare, am citit presa si am frecat-o prin camera.

Duminica am fost la Bookfest. Placut, aer conditionat, un fel de CERF cu carti, oricum, asa cum au declarat organizatorii, mai bine decat ca la vechiul Bookarest organizat la TNB. Intre timp Gabriel Liiceanu scoate o carte noua despre Romania si minciuna si renunta la un nou mandat ca presedinte al asociatiei editurilor. Eu mi-am cumparat 4 carti cu ocazia asta. Cand le mai citesc nu stiu, probabil ca la vara. Cea mai buna investie a fost cred o noua carte de Fritjof Capra, dat fiind ca Editura Tehnica nu mai are librarie mai nou, vinde doar pe net, iar cartile lor nu prea le gasesti in celelate librarii.

Un alt autor cu care am facut cunostinta este Konrad Lorenz, de care unii poate au auzit, eu insa nu. Citez de pe coperta spate a cartii "Cele opt pacaate capitale ale omenirii civilizate" o scurta descriere a tipului: "Fondator al etologiei (stiinta comportamentului animal) si laureat al Premiului Nobel pentru medicina si fiziologie in 1973, Konrad Lorenz a devenit cunoscut dincolo de granitele comunitatii stiintifice prin studiile sale asupra agresivitatii, in care extinde principiile etologice la comportamentul uman."

Cartea face parte din seria "Pasi peste granite" cu care m-am delectat de cativa ani incoace fiind cea mai buna colectie de popularizare a stiintei din Romania contemporana, chiar singura am impresia. Imi place foarte mult acest titlu pentru ca este acelasi cu al unei colectii de eseuri al marelui fizician, fondator al mecanicii cuantice, Werner Heisenberg. Si ca sa vedeti cum se leaga lucrurile, coordonatorul de la Humanitas este Vlad Zografi, despre care citind in "Usa interzisa" am aflat urmatoarele fapte: absolvent al facultatii de fizica, specialist in fizica cuantica cu doctoratul la Paris, Vlad Zografi isi arde diploma si renunta la cariera sa stiintifica pentru a deveni editor la Humanitas si unul din cei mai apreciati dramaturgi ai momentului (cel putin asa se lauda Liiceanu).

Revenind la carte, am sa enumar cele 8 pacate, notand alaturi de ele nu o scurta descriere ci ma degraba o scurta parere de-a mea:
  • suprapopularea - nu e vorba de explozia demografica din China, ci poate mai degraba de inghesuiala din Japonia. Precum zicea Patapievici pe undeva numarul de persoane pe care un om poate fi in contact social se ridica unde pe la 150, cam asta fiind marimea gintei si a subgruparilor sociale actuale totodata. Defapt ideea este ca oamenii devin foarte irascibili in marile aglomerari urbane, cea mai buna analogie fiind RATB-ul.
  • distrugerea mediului natural - carticica e scrisa in anii 70, povestea e veche, desi in Romania e foarte actuala. Noi inca nu stim prea bine ce inseamna reciclare sau strangem gunoiul de pe jos. Si nici ce sa facem cu Rosia Montana, Delta Dunarii sau Vama Veche.
  • competitia umana acerba - o idee simpla, dar frapanta. De ce ne zbatem atat sa avem bani si comfort? O intrecere a omului cu el insusi care a pornit dintr-un instinct de supravietuire si a scapat de sub control. Nimeni nu stie exact de ce o face.
  • atrofierea simturilor - alta idee simpla. Omul alearga atat de mult dupa placere si lux incat a uitat ca mai trebuie sa sufere si de privatiuni. Este o explicatie pe care autorul o foloseste pentru a explica blazarea tinerilor: lipsa unui tel, a unei lupte atunci cand totul ti-e pus pe tava. Cine stie? Poate are dreptate.
  • degradarea genetica - intotdeauna am fost in dubiu cu darwinismul. Mie imi suna mai bine lamarckismul dar se pare ca a fost infirmat stiintific. Singurul mod in care se face adaptarea genetica este prin selectie naturala. Atat ca procesul este aproape blocat la oameni din cauza evolutiei medicinei si a tehnologiei. Avem insa grija sa mai facem un razboi din cand in cand sau o bomba prin metrou ca sa mai selectam din populatie.
  • ruptura de traditie - aici e vorba mai mult de generatia hippy de atunci pe care savantul o combate si totodata incearca sa o explice pe baza studiului agresivitatii manifestat sub forma de ura de rasa, care include si dispretul generatiilor trecute. De fapt neofilia asta e un caracter al (post)modernismului, fiind un fel de pacat perpetuat din Renastere.
  • receptivitatea la indoctrinare - desi pune mai mult accentul pe critica behaviorismului american (care oricum a apus) se refera si la tehnicile de manipulare a maselor prin media si reclame.
  • cursa inarmarilor si bomba nucleara. Nu mai e Razboiul rece, in schimb avem Iranul, Pakistanul si cati altii, ca sa nu mai vorbesc de superputeri. Dar zice si el, ca nu e pericol asa mare decat in celelalte cazuri. E daor un pericol mai tangibil, oricand poate sa ne pice in cap si sa ne rada.
Cam asta e cu agresivitatea si cu starea lumii din ziua de azi. Desi scrisa acu multi ani, carticica asta se potriveste bine si cu ziua de azi. Si mai ales noua care nu am apucat sa avem asa mult experienta in capitalism precum vesticii care s-au confruntat deja cu o serie de probleme pe care noi le privim dupa 50 de ani de comunism precum vitelul la poarta noua. Intre timp tineri vandali de atunci s-au mai cumintit si au devenit coorporate. Prin Franta studentii se mai dedau inca la manifestatii si violente si mai nou se pare ca si in Grecia. N-ai sa vezi asta in Romania pentru ca suntem un popor indobitocit. Precum spunea Kundera, nu poti sa compari stanga franceza cu asuprirea comunista est-europeana (si urmarile ei - completez eu).

Am scris eu intr-un blog despre un experiment cu soareci. Ei bine se pare ca trebuie sa mai citesc Konrad Lorenz si despre etologie ca sa ma luminez despre natura umana/animala. De asemenea am mai aflat niste chestii interesante pe la scoala: dilema prizonierilor, eficienta Pareto, echilibrul Nash (ala din A Beautiful Mind), concepte din teoria jocurilor, economie si sisteme multi agent care se aplica foarte bine in viata reala. Se pare ca modul in care indivizii dintr-un grup intr-un sistem social determina inerent aparitia agresiunii si a exploatarii. Deci e ceva natural Image.

Am sa inchei cu o gluma austriaca, la prima vedere cam seaca, la care apeleaza KL cand face referire la faptul ca "dezvoltarea tehnologiei si a farmacologiei determina o intoleranta crescanda fata de ceea ce provoaca cea mai mica senzatie de neplacere" (desi este un combatant al ideii ca stiinta ar duce la umanizare, ci mai degraba stiinta este dezumanizata de factorii de mai sus).

"Azi ii fac o bucurie cainelui meu. Ii trag o mama de bataie si apoi ma opresc."

Nota de subsol: Bai Vali, daca cumva ai citit si ajuns pana aici (las' ca poate citeste Sandulescu), sa vii sa-ti dau cartea sa-i facem un comentariu la ora de dirgentie cand mai mergem pe la o terasa, un 24, un Club A ceva Image.