Pene de vultur

Iti cresc atunci cand stai pe marginea haului. Te dai putin inapoi si mai plangi in poala mamei spunandu-i ca ti-e frica. Apoi iti intinzi aripile larg si iti dai drumul in gol. Inveti sa stapanesti curentii periculosi si sa planezi, dar de aici incolo orice greseala iti va fi fatala. Nu poti sta linistit nici o clipa atunci cand esti in aer. Chiar si atunci cand aterizezi e un joc de noroc. Zborul e un mestesug alambicat, facut numai pentru cei haraziti sa-l deprinda. Iti da libertatea vietii, dar si libertatea mortii. Un lucru e cert, pe pamant nu te vei mai intoarce decat sa-ti tragi sufletul. Opiul spatiilor deschise iti va inrosi vinele ochilor de vant si iti va inaspri pielea. Nu vei mai fi cel ce ai fost, ci doar o naluca obsedata si obsedanta. Ce mari ti-au crescut penele de vultur acum ca te-ai facut si tu mare. Si acum ce? Acum am sa continui sa zbor. Nu ti-e dor de cuib? Poate, dar stii tu drumul inapoi? Cat ai sa zbori? Pana mor. Nu poti tine un vultur departe de cer. Nu poti cruta prada de la moarte. E firea lucrurilor. De ce sa tremuri in asteptarea mortii? E mai buna o bataie pe umar si un indemn: Curaj! Esti un vultur acum! Vulturii nu au constiinta si vulturii nu au lacrimi. Vulturii nu iubesc si nu rad pentru ca nu-si permit luxul acesta in timp ce dau din aripi. Pe varful golas de munte nu au prea multi prieteni asa ca astepta singuri sa moara. O mixtura ciudata de roca si fier. Iar progeniturile lor vor fi la fel. Intai speriosi, dar dupa ceva vreme le vor creste si lor penele fermecate. Si atunci istoria se va repeta si nu vor mai putea niciodata recunoaste ca le-a fost teama. Pentru ca oricum nimeni nu i-ar mai crede. Darul lor e in acelasi timp blestem. Cuvintele devin de prisos si in mutenia lor vor strabate intinderile uscate. Departe, departe, tot mai departe...