Sex, drugs and... computers

Cica la inceputurile ei psihanaliza, asa cum a facut-o Freud si ulterior Jung, se axa in special pe tratarea isteriei, pentrtru ca aceea era boala psihica cea mai comuna la acea vreme de inceput de secol. De-abia in ziua de azi ea a inceput sa se axeze pe depresie, anxietate, stres, soc post-traumatic si altele de acest gen. Pana in anii 60-70 nici nu exista un nume pentru anorexie si bulimie. Toate au fost mai mult sau mai putin produse ale celei de-a doua jumatati a secolului.
Intr-un studiu efectuat pe plan global a reiesit ca daca pe locul intai ca factor de deces se afla bolile de inima, pe locul 3 se afla depresiile si se estimeaza ca pe viitor vor avansa. Ceea ce este foarte interesant este ca majoritatea oamenilor refuza sa ia in serios depresia in toate formele ei si cu toate tulburarile asociate. De asemenea foarte multi oameni sufera de ele dar refuza sa o marturiseasca. Ceea ce e pe cale sa devina o intreaga epidemie, este paradoxal ignorata si respinsa ca fiind o veritabila amenintare.
Procentele din statistici variaza destul de mult si nu sunt totdeauna elocvente, dar se pare ca de cele mai multe ori sunt alarmante. Ceea ce merge dincolo de niste cifre din sondaje supuse erorii sunt lucurile evidente, faptele concrete care se perinda prin fata ochilor nostri in fiecare zi. Lumea inebuneste! Sunt eu oare paranoic?
Stres, fum, aglomeratie, masini, claxoane, avioane, reclame luminoase, cafea, tigari, alcool, energizante, pastile, vitamine, E-uri, droguri sunt doar o parte din lucrurile care ne acompaniaza viata de postmoderni. Ca sa nu mai vorbesc de canalele media: presa, radio, TV, calculatoare si internet. Se pare ca multe efecte negative inclina balanta in detrimentul multidunii de aspecte benefice ale acestor produse ale tehnologiei in ultima instanta. Am devenit oare niste sclavi ai comfortului? Niste victime ale propriei inteligente?
Iar un exemplu care imi vine acum in minte este cel cu copii coreeni obsedati de jocuri electronice. Am citit undeva mai demult ca Coreea este tara cu cea mai dezvoltata infrastructutura de conexiuni broadband la internet pentru home-useri (domnul Pruteanu poate sa fie sau nu de acord cu englezismele mele, mie nu prea-mi pasa). Din aceasta cauza copii incepand de la varste fragede de 5 ani chiar sunt angrenati in niste adevarate aventuri ale unor jocuri pe calculator multi-player. Si ca sa vedeti cat e de serioasa treaba, jocurile astea nu numai ca le consuma mare parte din timp si ii tine departe de alte activitati ale copilariei, dar mai mult se prelungesc in viata reala, ajungand multi dintre ei sa faca adevarate schimburi comerciale dand la schimb obiecte virtuale, itemuri si artefacte din jocuri, pe bani. Unii adolescenti chiar asa isi fac rost de banii de subzistenta. Mai rau, un copil de 7 ani parca, a fugit de acasa cu cartile de credit ale parintilor totalizand o suma de vreo 2000 de dolari si a plecat prin nu stiu ce sali de jocuri ca sa cumpere respectivele comori din nu stiu ce mama focului de joc.
Ceea ce e si mai paradoxal este ca desi eu povestesc aceste lucruri cu un oarecare simt critic ar putea sa vi se parea, defapt eu ma ocup cu programarea unor jocuri electronice inrudite cu cele amintite mai sus. Si sunt sincer cand va zic ca n-am nici o remuscare, ca nu ma simt vinovat pentru soarta acelor copii, iar constiinta nu ma chinuie pana la punctul de a decide sa-mi schimb ocupatia. Si sunt sigur ca tinerii din generatia mea sunt total de acord. Am trait si traiesc printre oamenii care-si pierd nopti intregi cu Heroes 3, Counter Strike sau World of Warcraft. Eu insumi imi pierd vremea in fata calculatorului inca de prin scoala generala si m-am jucat tot felul de jocuri, chiar daca pana la urma m-am lasat (n-am fost niciodata prea bun la ele).
Si pana la urma pe cine sa aruncam vina? Un sport practicat cu prea mare lejeritate uneori de unii falsi puritani si pretinsi cetateni model experti in a arunca primul cu piatra. Suntem noi tinerii de vina ca nu stim sa distingem binele de rau si ne pierdem capul in toate aceste ispite ale sfarsitului de secol 20 si inceput de mileniu? Sunt de vina parintii nostri si conducatorii nostri politici si spirituali ca ne-au calauzit direct sau indirect spre aceasta prapastie? Sunt de vina oamenii de stiinta si toti aceai care au pus umarul la revolutia industriala si la tot ceea ce consideram astazi prin cuvantul tehnica sau tehnologie? Sunt de vina corporatiile, bancile, petrolul si toata economia asta de consum exacerbata?
Pana la urma mi-e si frica sa incerc sa raspund la intrebarile astea si nici nu cred ca am sa o fac acum. In schimb am sa pomenesc de doua lucruri care mi se par interesante in aceste privinte. Si unul ar fi constatarea pe care am citit-o si eu de curand si care pana acum se pare ca mi-a scapat printre degete ca defapt timpul n-a fost intotdeauna un asa mare calvar precum in ziua de azi. Nu degeaba imaginea Evului Mediu apare ca una anacronica, o epoca si un taram in care timpul parca e intr-un fel de amorteala, de stagnare lenesa in comparatie cu maratonul din ziua de azi. Si responsabili pentru asta ar fi acei primi oameni care au matematizat timpul. Genii precum Galilei sau Newton care au daramant vechea si eronata fizica a lui Aristotel conservata de scolastici si au dus la constructia stiintei asa cum o stim in ziua de azi. Poate ca ei sunt de vina pentru tot.
Celalat fapt divers de care voiam sa amintesc se indeparteaza putin de subiect dar are mai multa legatura cu cele de mai pe la inceput si este vorba despre un link pe care mi l-a dat un prieten (hai noroc :D daca citesti cumva):
http://www.maps.org/secretchief/sctoc.html
Pe scurt este vorba despre o carte care consta intr-un interviu cu un psiholog american care a inceput prin anii 50 sa experimenteze terapia cu LSD si alte droguri psihoactive. Atentie, nu vreau sa ma intelegeti gresit, nu sunt un drogat si nici nu vreau sa va incurajez sa deveniti. Sunt doar de parere ca trebuie sa stam cu ochii deschisi la ceea ce se intampla in jurul nostru. Acum ceea ce incerc sa fac e sa gasesc o bucata de text pe care unul din cei cativa autori cu Ph.D. in fata care a scris-o intr-un fel de prefata la aceasta carte. Si iat-o:
Never before had a single substance held so much promise in such a wide variety of fields of interest. For neuropharmacologists and neurophysiologists, the discovery of LSD meant the beginning of a golden era of research that could solve many puzzles concerning the intricate biochemical interactions underlying the functioning of the brain.
Ca mai incolo un altul sa spuna parca cu parere de rau:
This very promising use of psychedelics in psychiatry and psychology came to an untimely end midway through the sixties, when this new class of pharmaceuticals was outlawed, with the complete prohibition of their manufacture, possession and use. Accidents involving psychedelics resulting from frivolous, uncontrolled use in the drug scene were the ostensible reason for this prohibition. The principal reason for the draconian prohibitive measures, however, was the goal of attacking the youth movement, hippies and the like, who opposed the Establishment and the Vietnam War, and whose 'cult-drug' was, above all, LSD.
Intelegeti ce vreti de aici, pana la urma e dreptul vostru, dar n-ar fi rau sa cititii si cu ochii vostri aceste paragare care totusi sunt scoase din context. Si inca un lucru inainte sa termin: daca cautati pe Wikipedia cuvantul amphetamine veti gasi prin textul respectiv, care mi se pare destul de interesant de iluminator in anumite privinte, chiar daca este tivit cu destul de multe detalii stiintifice (niciodata nu mi-a placut chimia), si urmatoarea fraza:
There has also been at least one report of the coercive administration of amphetamines to cannery workers in Thailand, in order to enhance productivity (Seabrook, 1996).
Va urma.