Tocmai am urmarit pe TED discursul unui tip care a lucrat la Microsoft si care acum incearca sa-si ajute tara de bastina, Ghana, revigorandu-i sistemul educational. Se pare ca TED e un site care ma inspira in ultima vreme. Si nu e singura prezentare pe care am urmarit-o despre soarta Africii si oamenii care s-au intors din strainatate ca sa dea o mana de ajutor la constructia democratiei si a pietei libere si mai ales la combaterea saraciei. Si nu e nici singura prezentare despre importanta sistemului educational care pare sa se destabileze chiar si in Statele Unite, dupa felul in care chiar Bill Gates a descris situatia. Insa o idee care mi-a venit in ultimele luni de cand sunt in Dublin este ca pe cand mare parte a Vestului civilizat incearca sa salveze Africa, poate din cauza ca s-au plictisit de prea multa libertate si confort cu care s-au nascut, eu ca roman ar trebui sa fac ceva care poate parea la antipod: eu ca roman ar trebui sa activez pentru salvarea Romaniei, nu a Africii.
Situatia poate parea foarte diferita: nu suntem negrii, nu avem razboaie, facem parte din Europa, ne putem pretinde la un nivel mai inalt de civilizatie. Dar poate ca nu e chiar asa. 3 lucruri pe care le-am auzit despre Ghana: coruptie, institutii slabe, oamenii incapabili sa conduca. Un lucru pe care l-am invatat despre Etiopia: fermierii ramaneau cu produsele nevandute sau subevaluate pentru ca nu exista un "commodity exchange market" adevarat, centralizat, bine organizat asa cum au avut americanii de exemplu la Boston. Vi se par lucruri cunoscute?
Acum, nu sunt expert in politica sau in economie. In zilele de azi fiecare e specialist in ceva. Dar nu poti trece peste concret, peste bunul simt, peste ceea ce se intampla in fata propriilor ochi. Acum cativa ani cand mergeam cu tata prin Baragan ma minunam cum pot sa traiasca oamenii de acolo de pe o zi pe alta, fara un venit sigur, fara sa stie daca o sa-si poata vanda graul sau porumbul la toamna, fara sa stie daca o sa aiba banii de tractor la primavara, de samanta, de arat, daca vremea o sa fie buna si o sa fie rod, fara nici cea mai mica siguranta a viitorului, hranindu-se cu produse din jurul casei, unii inecandu-si viata amara in alcool sau altii punandu-si sperantele in copii sau o viata mai usoara la oras. Si asta nu numai in Baragan, ci in Oltenia, in Moldova si nu numai, in toate satele aproape. In timp ce noi la oras desconsideram munca pamantului si oamenii pe care ii denumim cu un cuvant ce a prins un sens peiorativ - "tarani", latifundiarii zilelor noastre profita de falimentul "fermierului" roman (am pus ghilimele pentru ca sunt prea putini care satisfac numele) si acumuleaza pamanturi transformandu-le in mosii, asa cum am vazut in Balta Ialomitei. Din nou poate ma insel, poate lucrurile merg mai bine si in agricultura, asa cum am vazut in ultima vreme ca au mers in economie si nu numai, pentru ca am fost si eu acolo si am simtit pe pielea mea si mi-am adus si eu contributia aducand bani in tara de la o multinationala si dovedind ca si noi putem sa facem treaba buna (cel putin pe partea jocurilor pe mobile) - si nu sunt singurul. Ceea ce ma frapeaza insa e saracia...
Saracia ne mananca inca in Romania. Foamea e inca cel mai important motor care ne conduce constiinta. In Romania satele sunt mizere, salariile celor mai multi sunt la limita unei existente decente: cu 11 milioane de-abia poti sa-ti iei de mancare, abonament la autobuz si abia sa-ti platesti o chirie. Preturile sunt ca in Europa, castigurile si nivelul de trai ca in Africa. Din nou, poate exagerez, poate ca lucrurile nu stau asa rau, pentru ca avem atatia romani destepti, atatia oameni capabili, atatia afaceristi de succes. Dar doar pentru ca am avut o perioada recenta buna, de crestere, in ciuda atator ani de guvernare impotenta, ci multumita oamenilor care au muncit cu adevarat, ce ne garanteaza ca lucrurile vor merge bine si in viitor, mai ales pe fondul crizei mondiale? Si va spun, nimic, si ma bazez, zicand asta, pe faptul ca educatia n-a dus-o niciodata prea bine si se duce pe rapa.
Chiar daca unii ma privesc ca un produs de succes al scolii din Romania (si romanii si straini), eu stiu mai bine cat de mult am detestat-o uneori, cat si multi dintre prietenii mei, si nu pentru ca n-ar fi fost capabili - multi dintre ei au fost olimpici, iar altii sunt experti in diverse domenii, in special IT, ci pentru simplul fapt ca n-au mai putut sa suporte, sa tolereze metodele invechite si inchise, bazate pe toceala, repetitie si pupincurism de care s-au lovit. Si as putea ma intind pe multe paragrafe enumerand toate partile proaste ale invataturii in Romania. Un lucru pe care as putea sa-l fac este sa ma uit cu ura in urma si sa dau vina pe profesori, in timp ce-mi vad linistit de propria-mi viata inainte. E usor sa aluneci spre solutia asta, dar e mai greu sa o faci cand ai crescut ca mine cu ambii parinti profesori de liceu.
Am auzit de curand zvonul unei alte greve profesorale in Romania. Nu prea mai sunt la curent cu stirile, nu pentru ca as fi departe, ci pentru ca am renuntat acum ceva ani sa imi mai pese de ce circula in mass-media romaneasca - dupa ce citesti cateva luni Academia Catavencu, ajungi sa te scarbesti, oricat de umoristica ar fi prezentarea. Mama mi-a zis ca de obicei ca asteapta sa vada ce se intampla, ca ii intelege pe cei tineri, dar ca nu se baga, ca e aproape de pensie si mai ales in trecut spera sa se termine cat mai repede, ca dupa ce ca au salarii mici, nici p-ala nu-l primesc in timpul grevei. Si stiti prea bine ca au ramas cu ochii in soare de fiecare data. Daca ar fi dupa mine, nici n-ar mai avea rost sa mai faca greva. Dar poate ca sufar de aceeasi pasivitate ca si parintii mei, caci pana la urma am fost crescut de ei si am trait practic crescand odata cu ei fenomenul care se numeste umilirea publica si in masa a profesorilor (treceti peste toate amintirile neplacute, umilirile minore si ranchiunele personale legate de profesori cand cititi asta). Dar, in fine, putem sa trecem si peste asta. Insa cutitul a cam ajuns la os - totul are un capat, pana si legea lui Moore :). Nu mai exista profesori tineri calificati. Nu mai ai cu cine. Simplu. Si nu-mi trebuie presa sau analize ca sa ajung la concluzia asta, stiu situatia de la tata de la liceu si asa e peste tot. D-aia nu m-a mirat cand am citit pe HotNews ca federatia parintilor sprijina greva profesorilor. Oamenii sunt disperati: ar vrea ca profesorii pe care i-au detestat in tinerete sa se ridice din groapa si sa le chinuie copii cu buchisitul cartii.
Citeam deunazi scrisoarea lui Chirila catre liceeni - asemenea comentatorilor n-am putut sa-mi retin rezervele, dar nici sentimentele. Asa cum nu mi-am putut retine bucuria de a-i vedea pe acei dansatori romani care au blocat intersectia la Romana si au facut ceva cu adevarat frumos - m-am simtit mandru si m-a luat cu fiori. Dar sa revin la Chirila si la indemnul lui catre adolescenti sa puna mana pe carte si sa lase chiulul, tigarile, alcoolul, drogurile etc. Problemele astea nu sunt de azi, sunt de ieri, de mai demult, si nu au fost inventate in Romania. Si apoi nu sunt legate intotdeauna de nivelul de educatie - am vazut destule si la olimpiada de fizica si in automatica si in firmele de software ca sa-mi fac o idee ca nimeni nu e sfant, cu atat mai mult eu. Si apoi mai sunt si unii care au sarit pe geam sau mai stiu eu ce, dar sa zicem ca sunt nerelevanti din punct de vedere statistic.
Ceea ce conteaza cu adevarat e ca mediul socio-politic din Romania e unul de cavou. "Cimitirul tineretii mele" cum zicea Bacovia. Mostenirea comunista e ca ne complacem intr-o mixtura de pasivitate, fatalism, pesimism si neputinta care ne paralizeaza de sus pana jos ca natie. De cand sovieticii si Ceausescu ne-au luat puterea de a zambi (unii altora, si nu ironic sau cinic) ne-am inchis intr-un fel de renuntare de a mai spera. Parintii nostri au simtit asta cel mai mult pe propria lor piele si ne-au dat-o noua mai departe. Acum distinctia o vad din ce in ce mai clara intre spaniolii veseli, anglo-saxonii increzatori si plini de putere, francezii socialisti si patrioti etc si de cealalta parte romanii invaluiti de o un nor cenusiu, incatusati de o angoasa existentiala de tipul pierzatorului, ratatului, sclavului, afisand o masca apatica, satula, sictirita, tragand cu dintii de singura speranta pe care o mai au: sa se scape pe ei insisi din societatea-mocirla din care se trag.
Am simtit nevoia sa scriu postul asta din mai multe motive care s-a adunat de-a lungul timpului. Cel mai recent a fost un vis pe care l-am avut de dimineata. Decorul era surreal bineinteles, dar anumite elemente tineau de realitate: un functionar bine imbracat in fata unui fel de shaormerii ordonand tot felul de mancaruri scumpe si in cantitati enorme, fluturand o bacnota de 5 milioane si laudandu-se in franceza ca e de la Ministerul de Finante in timp ce un cor de acoliti asemenea lui ii tineau isonul ifoselor, iar un tiganus se invartea in jurul lor cersind, tinand la randul lui in mana bancnote de 5 milioane. Stiu ca suna ciudat, dar e pana la urma doar produsul imaginatiei mele. Si am mai visat si alte lucruri de care imi amintesc si mai putin, cum ar fi drumuri blocate, constructii anapoda, functionari surzi la suferintele tale, militai tampiti sau lipsa de respect pentru batrani si boala. Asa ca m-am trezit dandu-mi seama de ce am fugit - am fugit de o tara de cacat. Tara posibilitatilor asa cum ii place sa-i zic - unele bune dupa care tanjesc acum, iar altele multe proaste. Cum ar fi de exemplu ca si pana in ziua de azi sunt paralizat de frica la gandul de a interactiona cu politia sau justitia romana, pentru ca sunt sigur ca voi pierde. Si de aici o cale lunga pana la ideea unei democratii care sa functioneze - asta dupa ce am intalnit irlandezi nemultumiti profund, chiar revoltati, de conducatorii lor, desi fac o treaba mult mai buna decat ai nostri. Si mi-am dat seama ca statutul politicianului trebuie sa fie umil - ei ar trebui sa tremure de frica in fata noastra, nu eu sa ma gudur in jurul lui Nastase cand venea in vizite oficiale ca Impuscatu, nu eu sa ma fac mic si sa-i pup in cur asa cum ne-a intrat in reflex tuturor cand vine vorba de autoritate, noi ar trebui sa decidem cine ne conduce. Acum imi dau seama de absurditatea situatiilor din comediile lui Caragiale - situatie e cu curu in sus. In loc de meritocratie, avem o idiocratie. Asta mai ales de gand comunistii au venit si l-au dat jos pe Blaga si au pus un dentist la catedra de filozofie. Si nu putem da vina pe o ideologie, putem invinui doar oameni, ne putem invinui doar pe noi insine pentru lasitate. Nu propun anarhie, imi doresc doar ca smecherii, lenesii si prefacutii pe care i-am vazut intitulati sefi pe la ligi in facultate sa nu ajunga sa conduca Romania in viitor. Dar mi-e teama ca e prea tarziu. Acum il inteleg pe Vlad, care desi e un excelent programator si manager (fara diploma de inginer), s-a apucat de stiinte politice in ideea ca mai devreme sau mai tarziu se va implica activ in soarta acestui shit-hole numit Romania.
Eu, ca tot romanul, am incercat sa ma tin cat mai departe de toata nebunia, asa cum m-am abtinut si pe strada sau in metrou sa ma iau de smenari sau manelisti, sa le atrag atentia asupra comportamentului, sa le zic sa opreasca muzica de pe telefon, sa iau apararea vreunui sarman de care s-au luat. Nu am facut asta niciodata, mi-a fost frica, in primul rand frica sa-mi iau bataie. Acelasi gen de frica pe care il resimt si in fata ciocoilor plin de bani si cu 4x4 si a tuturor celor tari in clanta si nu inteleg de ce. Asa cum zicea si Chirila, nu banii conteaza, nu ifosele, nu snobia si fanfaronada, epatarea exagerata sau gratuitatile inculte si ipocrite a la Becali. Cu toate astea n-am reusit sa ma impotrivesc sistemului. Am fost si sunt tanar si confuz, prea slab ca sa lupt si am ales calea cea mai usoara, am fugit, in mare parte si din fata propriei mele distrugeri. Discutam cu un prieten ca am vrea sa ne intoarcem, dar nu putem acu; ne merge bine aici, dar n-avem inca spate suficient, cariera, bani etc. Alti prieteni din tara pleaca si ei peste hotare, cei mai multi oameni de mana intai, pentru ca n-au ce face acasa. Raman destui oameni buni si in tara, dar ii compatimesc pentru ca ei sunt truditorii invizibili care duc tara pe umeri si se imputineaza. Scolile nu stiu ce o sa mai scoata pe viitor si chiar daca romanii o sa ramana baieti destepti, asa cum li s-a dus vestea, o sa fie in continuare pentru ca au asudat si tocit coatele pe cont propriu si in timpul lor liber. Si te mai intrebi cateodata de ce iti vine sa bei...
Citeam de curand interviul de pe HotNews cu Andrei Alexandrescu (unul din cei mari experti in C++ din lume la ora actuala) si mi-a ramas in minte un comentariu: "Bai geniule, daca esti asa geniu, de ce n-ai ramas in Romania sa faci treaba aici? [...]" bla bla si asa mai departe acuze acide pline de demagogie si inflacarare stupida romaneasca. Raspunsul mi-a venit imediat - pentru n-avea ce face in Romania, cercetare si academia sunt la pamant in Romania si nici firmele nu fac lucruri prea interesante. Am inteles perfect de ce n-a putut sa ramana in Romania si nici nu poate sa se intoarca sa-i salveze miraculos pe cei asemenea celui care a comentat de la o situatie pe care si-a asumat-o si acceptat-o si de la o orbeala si limitare din care nu poate sa iasa. Nu poti castiga o batalie cu o armata care deja a capitulat. Fetele romanilor se ascund in spatele degetelor tintite spre acari Paun. Intotdeauna cineva e de vina si nu ei. Recunosc ca e acelasi gen de frica de implicare si lipsa sentimentului de responsabilitate pe care le resimt si eu. Dar cred ca e macar momentul sa acceptam adevarul, sa acceptam cine suntem si apoi sa incercam sa ne schimbam. Cred ca as putea la un moment dat sa fac ceva pentru Romania, sa dau ceva inapoi. As putea bineinteles sa stau cu mainile in san intr-o diaspora dezbinata si nepasatoare precum cea a emigrantilor din Canada din anii 90. As fi mult mai destept daca as face asta, dupa criteriul sistemului de valori care functioneaza acum in Romania. Problema e lumea nu functioneaza chiar asa. Oamenii vin si trec. Depinde de fiecare dintre noi ce se va intampla in viitor. O tara nu se dezvolta asa de capul ei independent de tine. Lucrurile nu se duc la fund fara sa aiba legatura cu tine. Faptul ca nu-ti pasa conteaza. Lui Bono si altora ca el le pasa de Africa, tragand dupa ei mii de fundatii umanitare. Mie imi pasa de Romania. As vrea sa eradicam saracia in Romania, as vrea sa indrept coloana vertebrala a romanilor, as vrea sa ma razbun pentru toate nedreptatile cu care am avut de-a face, as vrea sa rasplatesc toti oamenii buni pe care i-am intalnit, as vrea sa le ofer un viitor si o sansa mai buna tinerilor muncitori si onesti care vin din spate.
Am intalnit un citat intr-o carte de popularizare a fizicii, referitor la dezvoltarea fizicii cuantice, cum ca (parafrazez aici) paradigmele si teoriile stiintifice nu se schimba pentru ca generatiile mai vechi inteleg si sunt de acord cu noile idei, cedand in fata lor, ci pentru ca generatiile tinere vin si le iau locul celor batrane, care dispar odata cu prejudecatile lor. Ceea ce vreau sa evidentiez de aici e ca vrand-nevrand facem parte din generatia de azi si nu ne mai putem victimiza in fata unei generatii de post-comunisti. Putem cel mult sa ne lasam calcati in picioare si condusi de oameni prosti si violenti. Putem sa ne sustragem din colectiv, asa cum cu rusine recunosc ca fac, dar nu putem sa ne sustragem unei concluzii evidente: minunile nu pica din cer, there is no free lunch, norocul si-l face omul cu mana lui. As fi vrut sa inchei prin fraza "ceva trebuie facut", dar mi-am dat seama ca e in acelasi ton impersonal cu care ne-am obisnuit - Statul sa faca, Statul sa dreaga, ceva, cineva trebuie sa-mi dea banii, trebuie sa ma salveze, trebuie sa ma mantuiasca samd. Nu, adevarul gol golut este ca... TU trebuie sa faci ceva!
I rest my case.
