Insirand cuvinte goale ce din coada n-au sa sune

Nu vreau sa ma pierd in forfota zilelelor care trec. Nu vreau sa ma uit pe un raft intre amintiri. Nu vreau sa fiu doar produsul unui alambic pervers. Nu vreau sa fiu doar o coloana pierduta in ziarul de azi. Nu vreau sa fiu doar cuvinte pe buzele altora. Nu vreau sa fiu o aversa in buletinul meteo. Nu vreau sa devin un "el" intr-o poveste prafuita, intr-un scenariu absurd, intr-un final banal in coada de peste.

Ce se intampla cu visele noastre? Unde se duc, unde se pierd? De ce am fost blestemati sa plutim in spatele pleoapelor inchise? Oare tot ce simt e fals? Oare totul e menit sa piara? De ce suferim ca prostii? Dincolo de lacrimi si iubire nu e nimic? Nu e nimic de care sa ma agat? Degeaba iti intind mana, nu avem nici un sprijin de care sa ne tinem.

Vantul pasiunilor trece, lasand loc unei brize de cinism. Furtuna fiorilor a fost doar intr-un pahar. Castelul de carti de joc se darama. Clipele au trecut, insa eu am ramas. Inchid ochii si stiu ca trebuie sa fie mai mult. In jurul meu insa oameni se poticnesc precum caii de povara. Se incovoaie sub sfichuirea biciului si cad rapusi de truda. In salbaticie e destul numai sa supravietuiesti. E o victorie sa nu te dai batut. Invatam sa ne multumim cu mai putin. Invatam sa pretuim lucrurile marunte. A apus vremea dependentei de extaz, sau poate n-a fost niciodata.

Eu vreau insa sa infloreasca zambetul pe fata ta precum un mugure de primavara. Sa-ti vina sa razi ca si nu n-ai fi cunoscut vreodata durerea. Sa nu-ti faca nimeni nici un rau si sa nu-ti ceara mai mult decat poti sa dai. Sa nu fie nevoie sa lupti, sa te indarjesti, sa tanjesti, sa te umilesti, sa te faci farame. Nu, nu-ti doresc lumea asta, ci una perfecta. O lume utopica pe care o construiesc in toti anii astia de cand imi pierd mintile. Pentru mine, in realitatea asta sterila, undeva tot licare speranta. Nu spune ca nu vom atinge fericirea!