A wish for something more

O seredinpitate bizara regasesc in toate descoperirile mele recente, mai ales in cele de azi, intre cutiile goale de bere si alte urme dezastruoase ale unei petreceri reusite. O sincronicitate evocatoare care aduna fire disparate si le aduna intr-un fel de miracol al revelatiilor personale. Citeam mahmur din cartea lui Alain de Botton si ascultam intre timp obsesiv repetitiv ultima piesa Porcupine Tree - Time Flies, acompaniata de un videoclip hipnotizant si in afara din lumea asta. "But after a while you realize time flies, And the best thing that you can do is take whatever comes to you." Si asa ma intorc in cerc la o intrebare care ma urmareste recent: ce vreau? Ce vreau defapt? Si pe masura ce ma intreb, imi raspund singur - nu stiu, dar in acelasi timp realizez cat de fals eram, cat de falsi suntem, cat de artificiala e lumea in care traim si desi intuiam toate astea inainte, incep sa le inteleg cu adevarat.

Citind ieri despre Epicur sau despre cinici mi-am dat seama de probleme cu care ne confruntam de mai bine de doua mii de ani. Si in continuare ne pacalim unii pe altii ca stim ce vrem, ca stim de ce avem nevoie, ca stim sa fim fericiti. Un mecanism social complex pe care nu-l putem explica cu paradigmele stiintifice actuale, limitate si care reduce totul la dragoste si nevoi. O psihanaliza de masa ar putea explica depresiile cele ma adanci si extazurile cele mai inalte, pe care insa oamenii tind sa le ascunda sub covor intr-o existenta plata. Raspunsul existentialist de a-ti crea propriile sensuri, viata ca pe o opera de arta, pare sa fie o solutie adecvata. Pana si hedonismul in sens tare si boemia par sa-mi ofere alinari unui suflet confuz si tulburat. Si nu numai mie. Atat ca eu incerc sa scot toate astea din contextul etic, al pacatului. Incerc sa ma distantez de religie nu pentru ca sunt sigur ca nu exista o Entitate undeva acolo, ci pentru ca detest dogmatismul si bigotismul. Desi exista intotdeauna posibilitatea sa gresesc... ca de atatea ori pana acum, esecuri si totodata lectii.

Nu vreau sa ma incadrez in standarde, pentru ca vreau sa cred ca viata inseamna mult mai mult decat cariera, bani, familie, casa, masina si alte bunuri materiale. Vreau sa cred ca poti invata si din excese. Vreau sa cred ca pot atinge un echilibru care imi poate conferi sanatate si fericire totodata, o unitate intre minte si trup prea mult ignorata. Si trebuie sa recunosc ca am trait prea mult intr-o realitate virtuala nu digitala, ci creata in propria-mi minte. Am crezut ca e suficient sa visezi. Dar nu, trebuie sa traiesti printre oameni, sa simti palpitand in jurul tau, precum oamenii care curg pe Grafton Street aici in Dublin, sa visezi alaturi de prieteni, sa imparti idealurile, sa incerci sa faci din lumea asta un loc mai bun, sa te descoperi si sa-i ajuti si pe ceilalti sa se descopere inainte sa murim si sa ne fi irosit viata alergand dupa himere care nici macar nu sunt ale noastre.