Frustare, rabdare si tutun

Dupa nenumarate incercari am reusit sa-mi fac intr-un final pe Google Blogger. Se pare ca netul imi merge de rahat. Sau Windows-ul. Dupa ce am incercat o juma de zi, mi-a mers www.blogger.com. Aceleasi probleme le-am avut si cu alta nenorocire de site pentru o tema la un curs. Nu mai conteaza, nu mai intru in detalii. Asta e primul post, defapt pe post de umplutura. Dupa aia o sa incerc sa rezolv partea cu feed-ul pe 360. Si dupa aia pot sa aplic tehnica drag and drop direct asupra calculatorului.

Trialog

- Spune-mi un lucru: exista oare un sens in viata?
- Ce te face sa crezi ca as sti eu sa-ti raspund la o asemenea intrebare?
- Pari mai invatat, mai intelept, mai experimentat.
- Si crezi ca asta-i suficient?
- Eu cred ca nu punem intrebarea bine.
- Pe tine nu te-a intrebat nimeni nimic. Eu am nevoie sa stiu.
- Of, dar nu pot sa-ti raspund. Cred ca a incetat sa-mi mai pese de la o vreme incolo. Sau chiar daca mi-a vneit fugar acest gand l-am alungat repede.
- Si cum ai putut sa traiesti asa pana acum? Cum ai putut fara sa traiesti fara un sens?
- Eu cred ca defapt nu exista un sens, ca totul e o amagire. Asa cum nu exista nici alb, nici negru si nici capat de drum. Nu suntem tot timpul decat in trecere.
- Ti-am zis odata sa taci. Eu simt ca ma mistui fara sens. Lumea e atat de fada si rece fara el. Pot minimiza orice fapt la o simpla insiruire de acte banale, de atomi stingheri si neimportanti. Orice gand, orice sentiment, orice emotie isi pierde toata valoarea intrinseca cand este scoasa din legea cauzalitatii. Tot ce este facut in vand devine prilej de indurerea, de doliu pentru ceva pierdut ce nu va fi regasit niciodata. Insasi moartea e lipsita de sens.
- Alunga-ti tinere gandurile negre. E felul in care au trait oamenii de milenii. E singura cale. Nu vezi ca in zadar au cautat savantii raspunsuri pentru tainele universului. De doua mii de ani nu fac decat sa le adanceasca.
- Vezi, si tu vorbesti de zadarnicie.
- Dar incerc sa-ti demonstrez ceva.
- Mi-am pierdut demult credinta in demonstratii si in toata nebunia asta cu multimi incluse in ele insesi, axiome, relativitate, indecidabilitate, paradox, nu mai inteleg nimic. Si cum as putea sa incep sa inteleg daca mi-am pierdut pana si motivatia de a incerca.
- Poate ca defapt asta e: ti-ai pierdut credinta.
- Vrei te rog sa nu mai te bagi.
- Timpul le rezolva pe toate, fiule.
- Timpul se scurge mult prea repede si nu fac decat sa ma inec in regrete.
- Regretul exista pentru ca ii dai tu voie sa existe.
- Chiar nu intelegi ca nu vrea nimeni sa te asculte.
- Ba ar trebui sa-l asculti. Esti odios de romantic. Pe vremuri m-ai fi facut sa-ti trag o palma. Nebuni ca tine gata sa se sinucida de dragul unor idei filozofice sau ca se simt napastuiti de soarta. Imi faceti greata.
- Si de ce nu ma lovesti? Loveste-ma! Macar asa pot sa mai simt si eu ca traiesc.
- Tinerii din ziua de azi...
- Potoliti-va! Nu la asta ma refeream. Incearca sa intelegi ca puterea e in mainile tale. Tu decizi ce se petrece cu viata ta. Mai mult decat crezi. Trebuia doar sa inveti sa stapanesti aceste forte.
- Nu te contrazic de data asta. Si eu cred in liberul arbitru.
- Ma indoiesc ca se referea la liberul arbitru. Alta scorneala pe langa alchimie si eterul luminos.
- In fine, ziceti-i cum vreti, dar degeaba exista libertate daca nu exista o directie sper care sa se orienteze. Alternativa este haos.
- Daca recunosti ca exista o directie, recunosti ca exista o farama de destin, de predeterminare.
- Haosul nu e chiar atat de rau. Ne-am nascut din haos.
- Dar nu vrem sa ne intoarcem acolo. Viata e cu totul altceva, e o piatra nestemata a organizarii, aproape perfecta, dar cu un mare defect – moartea.
- Moartea e fireasca. E chiar necesara, am ajuns sa cred. Cred ca ar fi de zeci de ori mai rau sa traiesti vesnic, sa nu mori. Gandeste-te cum ar fi sa stii ca nu se va termina niciodata, ca nu te vei odihni niciodata
- Dar nu vei sti niciodata asta, pentru ca nu se poate. N-a reusit nimeni , desi toti in secret sa straduie sa o realizeze. Nu am intalnit inca nici nu nemuritor care sa-mi marturiseasca ca viata lui e un calvar.
- Trupul acesta nu-i decat o cochilie, iar sufletul nostru calatoreste dintr-o viata in alta realizand astfel imortalitatea. Asta pana cand va atinge starea suprema de gratie, acolo unde spatiul nu mai exista, iar timpul se va opri.
- Nebun ipocrit! N-avem nevoie de martiri predicatori. Cine esti tu sa-mi garantezi ca exista ceva dupa moarte?
- Pascal a demonstrat matematic ca Dumnezeu exista.
- A demonstrat un cacat.
- Si totusi e unul dintre cei care-au pavat drumul spre rationalismul tau puternic. Poate ca ai uitat defapt sa traiesti, te-ai gandit la asta?
- Vezi ca incepi ca incepi sa te contrazici. Mai devreme mi vorbeai despre cat de fireasca e moartea, fara sa te sfiesti sa aduci vorba de nemurire. Defapt tu insuti o astepti ca pe o izbavire. Sau ca timpul vindeca ranile. Ce treaba are moartea cu viata? Ce Dumnezeu nedrept ne lasa sa suferim si sa murim?
- Ha, cred ca am mai auzit replica asta undeva. Si nu ma contrazic deloc. Asa e viata – o dihotomie: fericire si tristete laolalta. Teoria complementaritatii, yin si yang. Trebuie sa-ti faci datoria de om, sa-ti gasesti o femeie, sa o iubesti, sa faci copii, sa-i cresti cu dragoste, sa fii un om muncitor, onest si sa mori demn.
- Te crezi ce spui? Te auzi macar? Cei mai multi mor in chinuri, vaitandu-se ca niste copii speriati si implorand iertare dupa o viata de adulter, alcoolism sau alte vicii si ani de munca in zadar, iar odraslele nici macar nu vor sa le mai vada fetele. Asta-i adevarul, asta-i lumea in care traim. Spune-mi care este rostul pentru toate astea?
- Baiete, te inseli amarnic... Nu pot sa gasesc cuvintele care sa te convinga. Oricum argumentatia paleste in fata ta. Ideile tale sunt oricum prea adanc cladite ca sa ti le zgudui eu. Doar viata poate sa o faca. Am fost si eu ca tine si iti spun: te inseli!
- Sau vrei sa crezi asta? Cu disperare...
- Nu, nu, nu!
- Nu mai conteaza. Oricum mi s-a uscat gura si mi-am pierdut sirul ideilor. Nu mai pot vorbi si simt ca si-asa nu mai are nici un sens...
- In viata trebuie sa urmezi calea armoniei si a compasiunii. Trebuie sa meditezi pentru a ainge serenitatea.
- Taci, ca te strang de gat!

Tehnica Alexander

Am vrut sa postez alaltaieri ceva, dar am pierdut tot pentru ca pishatul de server Yahoo n-a vrut sa mai raspunda, iar cacatul de Firefox n-a stocat textul nicaieri. Nu stiu daca am sa mai scriu din nou. Pe scurt era vorba ca am fost in concediu la Toulouse, la Ana, unde am vazut un prea frumos concert Porcupine Tree, si am mai stat si vreo 2 zile prin Barcelona. Super tare! :D

M-am uitat mai devreme la un film despre tehnica Alexander in care am fost surprins sa-l vad pe William Hurt in postura de invatacel. E un actor apropiat de sufletul meu, probabil pentru ca mi-a ramas imaginea lui din Jude the Obscure, asa cum mi-a ramas si cea a lui Jeremy Irons din Lolita. Bineinteles, subiectiv.

Prima data am citit despre tehnica Alexander cand am inceput sa caut informatii pe net despre ce inseamna un scaun ergonomic bun. Si surpriza: gasesc un post pe un forum cu un scaun a carei poza n-o gasesc acum, dar, oricum, foarte bizar. N-avea spatar, in schimb mai avea un fel de suport pentru genunchi in care sa te sprijini pentru a mari unghiul dintre picioare si coloana la mai mult de 90 de grade. Intamplarea a facut sa vad in realitate un astfel de scaun in Franta la niste tineri romani stabiliti acolo. Desi mi s-a oferit ocazia n-am fost prea curios sa vad cum e sa stai in el. Oricum mi-au spus ca mai mult de 3-4 ore nu rezisti pe el. Raman la tipul clasic de scaun. Cert e ca nu se stie prea bine ce anume face un scaun sa fie ergonomic.

Si aici intervine tehnica Alexander. Se pare ca problema nu e in scaun, ci in postura. Si daca lucrati ca si mine 8+ ore pe zi stand in fata monitorului probabil ca aveti deja dureri de spate. Daca la calculator nu poti renunta, atunci ce e de facut? Sa bagam bani multi in conditii bune de lucru. Sa dam banii pe doctori si pastile. Sa facem fizioterapie, sport si plimbari pe jos. Bineinteles toate au importanta lor, dar se pare ca nu e suficient. Se pare ca adevarata cauza a problemelor se afla in obiceiurile noastre cotidiene inconstiente si modul in care ne folosim trupul fara sa ne dam seama cand mergem, cand stam, cand vorbim etc.

F. M. Alexander, inventatorul tehnicii, a trait candva la pragul intre secolele XIX si XX si a fost actor. Problema lui era ca-si pierdea vocea pe scena; i-au luat multi ani sa afle de ce, pt ca doctorii ii spuneau ca n-are nimic, dar a reusit pana la urma. William Hurt se pare ca avut si el o problema similara pe care a rezolvat-o cu ajutorul unui antrenor al tehnicii Alexander.

Desi suna a Yoga sau Tai-Chi sau mai stiu eu ce tehnica straveche orientala, este mult mai rationala si stiintifica decat pare. Si totusi cred ca toate ajung defapt la un numitor comun. Caci in definitiv nu este vorba decat de o metoda de relaxare si cunoastere profunda a fiecarui muschi din corp. Nu ca as fi eu expert in asta, dar din cate m-am documentat, nu este decat o alta metoda de combatere a stresului, caci pana la urma stresul inseamna in mare parte foarte multa tensiune musculara.

Dezavantajul este ca pana devine eficienta tehnica necesita foarte mult timp de introspectie si rabdare. Ceea ce paleste in raport cu eficacitatea solutiilor rapide precum antiinflamatoarele si analgezicele carea "iti iau durerea cu mana". Dar de obicei medicamentele devin inutile de la un punct incolo, chiar si in doze mari. Pentru ca suntem prea ocupati sa ne gandim la noi si ce se intampla in corpul nostru, continuam sa traim prost si sa facem alegeri gresite. Cam asta caracterizeaza generatia chimica din care facem parte - si mai ne miram de ce se consuma droguri.

Traim intr-o epoca a nevrozelor, a alergiilor, a depresiilor si a psihosomatizarii. Mi-am pierdut increderea in medicina moderna, dar nu cred nici in sarlatanismul terapiilor alternative. Multe sunt doar Placebo. Nu neg nici grauntele de adevar pe care-l gasesc in ele, Alexander fiind unul din exemple. Cred insa doar in mine. Lui Alexander i-au luat 9 ani si 3 oglinzi mari ca sa descopere lucruri despre comportamentul sau de care nu era constient. Asa si eu incet incet incep sa ma descopar. Ma simt in continuare teribil de confuz. Pana la urma oricare ar putea fi un drum gresit, oricand as putea gresi fatal, dar ma asteapta o viata intreaga de incercari inainte. Macar nu sunt un ignorant... sunt hedonist :P.

Masinaria infernala 2

Defapt intreaga societate occidentala e formata din blazati. Copii care stau toata ziua cu ochii in console si se joaca. Si stiu ce vorbesc pentru ca lucrez in industria jocurilor. Adulti care isi pierd viata muncind 8+ ore pe zi muncind in fata unui monitor, facand ce? Si aici stiu despre ce vorbesc... Ce facem noi defapt in industria IT? Am ajuns sa fim considerati cei mai destepti oameni si sa controlam totul. Daca noi nu scriem un program bine sau niste placi nu sunt destul de fiabile, edificii intregi se darama. Soarta a milioane de oameni se afla in mana a cateva linii de cod si cateva semnale binare. Visul papusarilor s-a implinit si pianul mecanic isi canta acordurile sterile intr-un paradis al automatizarii.

E o greseala sa crezi ca o lume in care vom face totul pe calculator va fi o lume mai buna. E o ciuma pana la urma sa te lauzi ca face educatie electronica copiilor. E nefiresc sa condamni generatii intregi sa stea in scaun in pozitii nefiresti si sa-si strice ochii in monitoare care sunt inca departe de a se ridica la standarde acceptabile de sanatate si ergonomie. E usor acuma sa radem de medievali inapoiati care mureau de tot felul de intoxicatii cu substante nocive cu care lucrau in fiecare zi din simplul motiv pentru ca nu le cunosteau si nu stiau cum sa se protejeze de ele. Sa vedeti cum o sa rada urmasii de noi ca stateam ca prostii in fata unor masinarii infecte.

Calculatoarele nu sunt precum mintile noastre si mai ales mintile noastre nu sunt calculatoare. Modelele computationale actuale sunt doar rapide in calcule, dar departe de complexitatea gandirii umane. Nu faceti greseala sa credeti ca ele sunt mai bune decat noi. Sau ca este firesc sa ne lasam pe mainile lor sa ne conduca ca si cum ar stii mai bine ce fac. Previziunile lor liniare s-au dovedit de multe ori inconcludente, iar programatorii adesea niste simplii oameni supusi greselii. Modele matematice s-au succes unul altuia in incercari de imbunatatire, iar singura concluzie ce poate fi trasa este ca desteptaciunea va rezida intotdeauna in capul tau si uneori tot ce ai nevoie e un creion si o hartie.

Multi cad in plasa si au impresia ca nu mai au nevoie sa gandeasca in preajma calculatorului. Rezolvarile numerice ii pacalesc pana si pe tinerii programatori experimentati din ziua de azi sa piarda contactul cu mai vechile rezolvari analitice. Putini sunt cei care reusesc sa-l foloseasca doar ca pe o unealta, un ajutor. In rest dominatia e completa. Milioane de consumatori isi consuma orele zgaindu-se la minunile tehnologiei. Ce minunat este ca acum avem posta electronica si putem comunica atat de rapid de la un capat la altul lumii! Si uite aveam streaming live audio si video. Ok, minunat, impresionant, nevisat, dar acum ce? Ce facem in continuare cu toate astea? Pentru ce le-am facut? Ce vrem sa demonstram defapt? Ca putem sa ne traim viata in camarute stocate pe un hard-disk? Si poate multa vreme am crezut in asta, pentru ca am fost dintotdeauna in miezul problemei. Dar acum totul mi se pare foarte steril. Calculatoarele sunt doar o moda care are sa treaca. Si daca nu va trece ar fi o mare greseala. Dar nesatuii de bani de astazi vor vedea ca totul nu este decat ceva efemer. La un moment se vor satura oamenii de chitibusuri electronice, de efecte speciale si jocuri 3D si vor vrea ceea ce au vrut dintotdeauna: sa-si satisfaca nevoile umane. Nu suntem altceva decat niste animale manate de instinct si intr-o zi toate tertipurile astea de manipulare prin media si reclame si utopia vietii minunate digitale se vor intoarce impotriva lor si se vor narui in nori mari de praf.

Calculatorul exista pentru a hrani o minciuna. Evolutia si progresul nu inseamna neaparat mai multi bani si mai multe posesiuni materiale. Calculatorul este un tranchilizant pentru minti si atrofiaza fiinta. Calculatorul este cel mai mare rau care ni se putea intampla.

Masinaria infernala 1

Am vaga impresie ca, scuzatia cacofonia pe care oricum eu n-o consider o greseala prea mare atata timp cat cuvantul cacat nu ma deranjeaza si imi pare mai firesc si mai putin vulgar decat alte cuvinte, desi pentru mine vulgaritatea e oricum lipsita de un alt sens decat unul subiectiv pe care i-l dam, ajung incet incet si la afirmatia inceputa initial, calculatorul este cea mai rea inventie a secolului 20. Oricum tehnologia a fost blamata dintotdeauna de o minoritate de oameni nehotarati. Una e insa sa arati cu degetul, iar alta este sa ajungi la o concluzie rationala, privind dinauntru ca si cum ai avea o revelatie.

Pana la urma afirmatia mea se reduce poate la a spune ca motorul cu aburi a fost cea mai rea inventie de dupa Newton. Pana si mecanica lui Newton poate fi privita ca primii pasi intr-un mare pacat. Si tot asa ne putem intoarce pana la Aristotel sau Pitagora. Tot felul de nume ale unor oameni care au avut intr-un fel sau altul sclipiri de geniu si au pus bazele a ceea ce azi numim tehnologie. Defapt stiinta pentru noi inseamna tehnologie. Chiar ma intreba un prieten de ce se mai chinuie fizicienii sa uneasca teoriile cuantica si gravitationala in tot felul de alambicari de corzi si membrane multidimensionale. Chiar asa, de ce? Pai... sa vezi... Ca sa cunoastem lumea in care traim mai bine. Ca sa intelegem originea universului. Ca sa elucidam istoria vietii pe Pamant. Ca sa demonstram existenta sau absenta lui Dumnezeu. Ca sa infirmam sau sa confirmam ipoteza destinului sau a vietii de dupa moarte. Oare?...

Sau poate ca tot ce ne dorim e sa facem masini mai bune, calculatoare mai performante, bani mai multi si navete spatiale? Este numele stiintei patat de viciul uman in mod accidental ori insasi nasterea si evolutia ei este legata de setea de putere? Este stiinta in sine morala? Este progresul o virtute extrapolata la nivelul unei societati? Este inerent bine sa fii modern, recte sa ai telefon mobil, sa surfezi pe Internet si sa te duci cu masina la serviciu? Apa curenta, incalzirea centrala, aerul conditionat, sistemul sanitar ne-au ajutat atat de mult pe cat se predica?

In ziua de azi oamenii mor pe capete in Africa si altii isi iau gloante in cap prin Orient si nu numai. Unii mor de foame, unii de boala, altii sunt ucisi. Putini se chinuie sa-i ajute, majoritatii nu le pasa, iar restul sunt cei care ii decimeaza. Cine are dreptate? Caci pana la urma viata este violenta prin insasi natura sa. Eu, la cat de bolnavicios am fost, poate n-ar fi trebuit sa supravietuiesc intr-o lume care functioneaza dupa principiile darwinismului. Unii spun ca patrimoniul nostru genetic se deterioreaza. Poate chiar devenim din ce in ce mai slabi, mai neadaptat, mai prosti. Este razboiul evitabil? Vor fi vreodata tratate toate bolile? O teorie ar fi ca saracia de pe glob n-ar fi datorata suprapopularii ci a proasteri administrari a resurselor existente, a globalizarii economice si a lacomiei bogatasilor. Sau defapt armele si epidemiile sunt singurele unelte de feedback negativ ramase sa compenseze explozia unei rase debile? Desi nu cred in violenta si nu sunt nici fascist si nici socialist sau anarhist am ajuns sa cred ca genocidul poate fi acceptat nu la dimensiunea sa social-umana, ci la una ecologica. Un fenomen planetar in care noi ne distrugem unii pe altii cu bombe nucleare si dam sperante prin extinctie unor specii mai intelepte decat hoardele de homo sapiens.

Si ce treaba are calculatorul cu toate astea? Totul. Calculatoarele sunt uneltele care intretin toata aceasta stare de fapt. Ele rumega cantitati imense de date in fiecare zi, facand practic nimic. Rosia va creste din pamant si fara circuite digitale, iar vaca va da lapte si fara baze de date Oracle. Masinile de calcul au fost create printre altele de un savant nebun care credea ca poate schimba vremea pe nume John von Neuman si un criptolog homosexual pe nume Alan Turing. Toate astea in timp ce Norbert Wiener delira despre cibernetica si teoria sistemelor la inceputul secolului, iar Einstein, Heisenber si Schroedinger pregateau teoria pentru electroni si tranzistori, caramizile viitoarele calculatoare digitale. Apoi o alta pleiada de oameni fara treaba s-au apucat sa le programeze si sa dea nastere la o cu totul noua stiinta care sa se opinteasca apoi intr-o intrebare cu o formulare aparent de retardat: P = NP? Ok, si cu ce ne ajuta asta? Ok, am inteles, exista probleme pe care nu putem sa le rezolvam intr-o viata de om si nici intr-o mie. Si totusi cu ce ne ajuta? Ca sa scoata Apple iPhone si altii alte o mie de gadgeturi din care sa se imbogateasca si sa moara apoi plictisiti dand nastere la copii blazati?

Scenes from a blank planet

Postez despre muzica pentru ca e o seara mare pentru muzica. Cel putin pentru unii dintre noi. Pentru unii ca mine care si-au petrecut anii de liceu anii de liceu ascultand Led Zeppelin in loc de Linkin Park. Ei bine, daca credeam ca live-ul Robert Plant de la Bucuresti (in care am ascultat Going to California si alte piese dragi mie ale zepelinilor) este maximul la care ma puteam astepta, atunci m-am inselat. Mai am o sansa: trupa se reuneste si canta in noiembrie la Londra. Deja e omor pe site-uri (care au cazut) si mai ales pe cel pe care se va organiza tragerea la sorti pentru cei care vor castiga dreptul de a cumpara cate 2 bilete de caciula. Ca sa vedeti ce nebunie! Am sa incerc si eu sa particip, cine stie poate am sa-mi implinesc un vis adolescentin. Dar sunt destul de mare ca sa nu-mi mai para rau in caz contrar.

Si ma intorc de unde am plecat. Defapt de la mood-ul initial al serii si care m-a purtat usor printre randuri de text pe monitor spre miscarea a doua (Larghett0) a concertului pentru pian si orchestra in fa minor al lui Chopin, acolo unde cuvintele nu-si mai au rostul si melancolia iti intra in oase. Pentru a reveni apoi in lumea versurilor si a ma regasi in atmosfera nostalgica si cetos-misterioas, dar rece si tivita cu regrete a piesei My Ashes de la Porcupine Tree. Un album mai slab din punct de vedere melodic decat Deadwing dupa parerea mea, Fear of a Blank Planet se digera greu dar strabate prin mesajul puternic, o sinteza asupra unei lumi muribunde. In incercarile mele de a face un portret al lucrurilor care merg rau in lumea (post-)moderna, am esuat comparativ cu simplitatea versurilor lui Steve Wilson. La 40 de ani si dupa 17 ani de cariera cu formatia sa, formele se contureaza tot mai clar si concluziile se incheaga mai lesne. Iata cad in pacatul citarii integrale a unei piese pe blog, dar numai pentru a exemplifica si a-mi sustine elogiul, iar apoi va las sa va delectati cu tarele sociale ale prezentului si efectul lor asupra noastra si a copiilor ce sunt si ce vor fi.

All the things that I needed
I wasted my chances
I have found myself wanting

When a mother and father
Gave me their problems
I accepted them all

Nothing ever expected
I was rejected
But I came back for more

And my ashes drift beneath the silver sky
Where a boy rides on a bike and never smiles

And my ashes fall over all the things we've said
On a box of photographs under the bed

I will stay in my own world
Under the covers
I will feel safe inside

The kiss that will burn me
Cure me of dreaming
I was always returning

And my ashes find a way beyond the fog
And return to save the child that I forgot

And my ashes fade among the things unseen
And a dream plays in reverse on piano keys

And my ashes drop upon a park in Wales
Never-ending clouds of rain, and distant sails... distant sails

Peopleware

Este titlul unei carti pe care am gasit-o "rasfoind" prin Thinking in C++ al lui Bruce Eckel in timp ce ma pregateam pentru interviurile de angajare, la capitolul alte materiale bibliografice. Am cautat-o pe "canalele de piraterie", am gasit-o si mare mi-a fost surpriza de a recunoaste multe situatii jenante din industria software ce au fost descoperite de autori inca din anii 80 cand a fost editata prima data cartea. Toate acestea pot fi ridicate la titulatura de truisme ale managementului programarii, desi se pare ca nimeni nu se invata minte si mai ales la noi in tara.

Primul si cel mai important lucru pe care l-am invatat din aceasta carte este capcana "mirajului high-tech": in industria IT aspectul central nu il reprezinta tehnologia si evolutia ei uluitoare, ci oamenii si relatiile dintre ei (in ierarhii si echipe). Provocarile cele mai puternice in realizarea unui produs software nu le reprezinta performanta calculatoarele sau a limbajelor de programare, si nici gasirea designului perfect sau a coderilor geniali, ci in primul rand conteaza cum sunt managiuite resursele umane, de unde si denumirea de "peopleware".

Am sa incerc sa rezum capitolele oarecum succinte si ele, dar la obiect, ale acestei carti. In primul rand, datorita neintelegerii de catre cei mai multi a celor enuntate in paragraful anterior, pretundindeni in lume, de-a lungul timpului, in mod constant proiecte soft esueaza sau sunt finalizate cu mare efort, stres, intarzieri si overtime. Apoi mai e si grosolana eroare a mangerilor (habarnisti bineinteles) de a considera programatorii ca pe angajatii de la fast-food: piese dintr-o masinarie ce pot fi oricand schimbate. (Aici mai intervine si viziunea mecanicista asupra lumii despre care am mai discutat si am sa mai discut.)

But you know when the truth is told,
That you can get what you want or you can just get old.
You're going to kick off before you even get halfway through.
When will you realize . . . Vienna waits for you?

—"The Stranger," Billy Joel

Aceste versuri au servit drept argumentatie pentru ideea ca nu exista workaholici veritabili, sau cel putin constanti, toti oameni sfarsind in cele din urma in a realiza ca viata personala e cu mult mai importanta decat munca. Apoi se explica de ce unii manageri sunt pur si simplu prosti. "The Spanish Theory, for one, held that only a fixed amount of value existed on earth, and therefore the path to the accumulation of wealth was to learn to extract it more efficiently from the soil or from people's backs. [...] They moved huge quantities of gold across the ocean, and all they got for their effort was enormous inflation (too much gold money chasing too few usable goods). The Spanish Theory of Value is alive and well among managers everywhere." Recunoasteti personajul?

Ei, si deja m-am lungit si asta nu-i decat inceputul. Urmeaza o intreaga critica asupra muncii facute in graba si overtime: tot ce se obtine este marfa proasta si oameni stresati si dornici sa recupereze prin orice mijloace timpul pierdut. Programatorii nu trebuie biciuiti, pentru ca prin insasi natura lor, se vor zbate sa ridice calitatea produsului. Tot ce trebuie sa faci e sa nu le ingradesti creativitatea. Cum faci asta? Punandu-le la dispozitie conditii decente de munca.

"The Uniform Plastic Basement" este locul de munca al multora dintre noi si totodata un lucru putin de dorit. Cubicles sau fara nici un un fel de separeu, lumina artificiala, zgomot, ingramadirea oamenilor intr-o hala ca vitele este poate cel mai daunator lucru pentru munca de programator. "Bring back the door" - lanseaza un apel autorii. Politicile de economisire a banilor ale companiilor prin folosirea acestor asa-zise spatii de birouri moderne se transforma defapt intr-un genocid cerebral. Multi nu realizeaza ca productivitatea cea mai mare se atinge cand intri intr-un fel de "flow state" in care totul parca vine de la sine (cred ca stiti la ce ma refer). Partea nasoala e ca iti ia ia mult din timp sa intri in ea si stimuli foarte mici ca sa fii disturbat. In cele din urma nu este decat pierderea pe termen lung a firmelor.

Nu esti obligat sa inghiti rahatul nimanui asa ca mai devreme sau mai tarziu oamenii nemultumiti de locul de munca pleaca. Asa ca daca esti manager in IT si vrei sa-ti pastrezi oamenii, urmeaza aceste trei legi simple:

• get the right people
• make them happy so they don't want to leave
  
• turn them loose

Se mai discuta apoi mult si variat despre cat de importanti sunt factorii umani in formarea unei echipe de creatie software de succes: manageri solidari, persoane catalizator, auto-vindecarea sistemului, originalitate si puterea echipelor bine inchegate. "The whole is greater than the sum of parts" este titlul unui capitol si totodata motto-ul gandirii sistemice despre care vorbea si Capra ca fiind elementul cheie ce lipseste teoriei managementului coorporatist. Apropierea umana, franchetea si deschiderea si catre angajati se opun unor tactici defensive, opresive si mincinoase de administrare a resurselor umane, in speranta de obtinere a profitului, care insa nu este decat pe termen scurt.

In fine, sunt multe lucruri interesante de aflat din aceste pagini si nici macar eu nu le-am citit pe toate, daramite sa le retin. Oricum am sa o pastrez pentru reconsultare pentru zile negre, nu neaparat pentru atunci cand (daca) voi fi project manager, ci pentru activitatea mea de zi cu zi ca programator. O chestie frumoasa care mi-a ramas insa si se potriveste cu alta dintr-un post precedent e ca programatorilor trebuie sa le lasi tot timpul o cantitate de haos pe care ei sa fie nevoiti sa o rezolve. Greu de crezut, dar adevarat. Va pune pe ganduri, nu?

Inchei in contrafaza cu motto-ul si dedicatia de la inceputul acestei carti geniale:

The Great Oz has spoken.
Pay no attention to that man behind the curtain.
The Great Oz has spoken.

—The Wizard of Oz

To all our friends and colleagues who have shown us
how to pay no attention to the man
behind the curtain