Minunata poveste despre cum am ajuns sa cantam la Sala Palatului

A fost odata ca niciodata Studentiada. Adica un fel de Unifest care a aparut anul asta. Fiind abonat la infoatpoli primesc pe mail intr-o zi anuntul - concures "Talente fara impresar". Gata tata, ne bagam. Trimite mail, vorbeste cu Elena Mitrescu(10x) care se ocupa de organizare, pac, totul e stabilit: vom canta. Bineinteles, inca de la inceput m-am pus in garda, fiind obisnuit cu chixuri precedente: cand nu ne-a lasat Nelu Dumitrescu de la Iris sa cantam acu 2 ani la balul automaticii pe pretext ca nu se atinge nimeni de tobele lui (pe de alta parte si pe buna dreptate, pentru ca sonorizarea n-a adus tobe, caci nu i-a anuntat nimeni ca mai canta o trupa). Sau altadata cand ne-am carat pana la Sinaia si noi si Basic cu sculele dupa noi ca sa cantam, cica, la Festivalul Toamnei. E de prisos sa va povestesc cum arogantelul tinerel de la organizare ne-a explicat ca nu mai intram in program pe motiv ca pilosii de primarie si-au bagat fetitele de 16 ani sa se sparga in talente si ca oricum nu mai e timp de sound check si va canta numai Voltaj. In fine, trecem peste asta.

Al patrulea creier

"This body, this body holding me, be my reminder here that I am not alone in
This body, this body holding me, feeling eternal all this pain is an illusion..."

ICRD: Modelul Dennett

Mare mi-a fost surpriza sa gasesc in librarie o traducere in romana dupa Daniel C. Dennett, unul dintre cei mai cunoscuti filozofi ai mintii. Nu ca i-as fi citit lucrarile in engleza (desi mi-am propus, nu am inceput inca sa comand carti pe internet), insa nu ma asteptam sa apara atat de curand in Romania. Stiind cum stau lucrurile la noi, autorii straini ajung sa fie tradusi la multi ani dupa ce au devenit celebri, multi dintre ei nu ajung niciodata.

Sindromul Hamangia

E ca si cum te-ai simti un gigant in pielea unui liliputan. Gandurile se zbat sa iasa, dar nu au forta sa se materializeze.

What a day for a daydream...

Spune-mi o poveste. Imi plac povestile. Defapt in ultima vreme imi plac numai povestile. Peste tot pe unde ma uit vad o poveste. Dimineata cand ma scol sunt infometat de o noua poveste: un ziar, o scrisoare, o voce la radio, oamenii din statia din autobuz, fiecare dintre ele alta poveste. Uneori intrevad povestea intr-o privire, intr-o statura, intr-o atitudine, intr-o mana intinsa cumva ciudat sau ciorapii in carouri. Care e povestea ta?

Entry for October 20, 2006

In incercarea de a-mi infrana tendinta obsesiv compulsiva de a scrie zeci si sute de paragrafe in acest blog, am sa-mi permit totusi sa scriu cateva randuri. O meditatie de cateva secunde as putea spune.

60-70

Nebunia a inceput cu Elvis si Beatles. Acestia din urma au fost cei care au inventat concertele pe admiratorii fanatici. Muzica lor era inovativa si a intrat usor in inimile adolescentilor. Odata cu ei a pornit un intreg val de imitatori si totodata concurenti. Fenomenul ce a avut loc in pe la jumatatea decadei 60 a ramas in istorie sub numele de “British Invasion”.